sub liniștea înghețată a lunii
un câmp adormit o perdea uitată de sunete
și sufletul risipit printre arbori

de unde vii vânătorule
și iscusința ta ce umbră pândește
sub ierburi

dar tu însinguratule
în ce parte a nopții mai sângerezi
sperând că dumnezeu va veni într-un camion cu daruri
și-ți va spune: alege-ți o frumoasă iluzie
un diafilm cu sărbători cuminți
în care prietenii chiar au chipul curat al maicii tereza

cât de întunecate-s amintirile ce hâd e prezentul
singur pe o șină de cale ferată
în eroismul dement al omului care știe
care știe care știe care știe
că vine din urmă pământul
asemeni unui căpcăun cu măsele de sticlă
asemeni unei profeții ignorate
și tu fugi încet șonticăind
panteră cu labele abia smulse din capcană

vânt de noiembrie
înfășurat ca o inimă arsă
peste pielea crăpată a nopții
a nopților

sub liniștea lunii
un om cu o mâna la ochi
căutând nordul
și urma unui explorator
pe câmpul adormit de îngheț