agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3803 .



Tranzitie, cultura si prozelitism
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [casandra carpe diem ]

2006-12-19  |     | 



Lucia Dărămuș
Articol publicat in revista Contemporanul, decembrie, 2006
Tranziție, cultură și prozelitism


Literatura română contemporană, din orice punct ar fi privită, este vie, foarte vie. Se scrie și se citește poezie, se scrie și se citește proză, critică literară ...
Datorită stilurilor abordate, bogăția creației literare lasă în urmă multe alte domenii de la noi, ca de exemplu cercetarea medicală care nu exista, de fapt.
Că se află în tranziție cultura, și cînd spui cultură spui implicit literatură, asta da, e drept. În România există multe crize: criza sistemului sanitar, o criză a economiei, standardul de trai este extrem de redus, oricît ar spune unii sau alții să trăiți bine, sintagmă care ar suna mult mai cuminte dacă ar fi limitată doar la să trăiți!
O criză a ideilor, a scrisului nu există, deși cultura, așa cum se prezintă ea momentan, este în doliu, făcîndu-i-se, dacă nu parastasul, cel puțin pregătirea premergătoare înmormîntării.
Să fie însăși sistemul cultural de vină? Să fie factorul politic vinovat, economia sau societatea? De vină nu-i nimeni și-s vinovați toți deopotrivă.
Bunăoară, cum putem vorbi de Europa lărgită, de idealuri europene comune ucigînd cultura greco-latină?!
Problema nu e chiar recentă. Bulibășeala intelectuală e mult mai veche la noi, dar și în spațiul mai larg occidental, boala aflîndu-se și la casele mari, numită fiind de Jürgen Habermas noua confuzie.
Tot atît de adevărat este faptul că noțiunile, conceptele clasice, deși viețuiesc dimpreună cu cele moderne, au trecut într-un unghi umbros, actualmente căutîndu-se stilul modei, ceea ce se vinde. Nu e rău ca un autor să-și vîndă cartea, să-și vadă opera ca pe un produs, nici dialogul real dintre reprezentanții culturii cu cei ai economiei nu este de neglijat, dar în orice se cade să existe o dreaptă măsură, un echilibru; cînd e vorba de cultură să lăsăm oamenii de cultură să ia decizii, să ia parte la masa tratativelor.
Trecutul, de-o pildă, încet, încet începe să dispară din conștiința publicului, se doresc teme ușoare, mult balast intelectual, că e mai simplu să rumege o problemă, indiferent de ce natură, unul sau altul devenit vedetă peste noapte, care nu mai are timp să se reculeagă în bibliotecă pentru că aleargă de la o televiziune la alta, dar se pricepe la toate și la nimic.
Este salutară intervenția domnului Pruteanu, rîvna dumnealui în ogorul limbii române, dar, pentru ca neghina să fie cu adevărat îndepărtată, nu i-ar strica o vizită la vreun latinist, mai apoi să peroreze despre originea cuvintelor, în cunoștință de cauză.
Somnambulismul intelectual mai este întreținut și de factorul politic, de deciziile politice proaste care se răsfrîng asupra culturii. Oare ce înseamnă să fii operator cultural și să nu ai nimic de-a face cu cultura? Poate lua decizii cu privire la concerte simfonice inginerul, poate lua decizii în privința literaturii medicul, dar în privința istoriografiei se poate pronunța informaticianul?! Cu siguranță nu! Aceștia, eventual, pot ajuta, fiind aditivii în lipsa cărora cultura nu s-ar putea dezvolta armonios. Creatorul să creeze, medicul să trateze, politicianul să conducă, educatorul să educe...!
Simțite astfel lucrurile, tu (scriitorul) nu ești nici stăpîn nici slugă în casa ta, pentru că toți ceilalți te iau drept un trofeu pentru propria lor laudă (cînd este cazul) și te dau afară în rest.
În fine, răfuielile interne tot din așa-zisa tranziție fac parte. De curînd, revista Verso, care se dorește a fi o pată de culoare aparte în arealul revistelor de cultură, și-a propus să facă niscaiva curățenie pe la U.B.B., Facultatea de Litere. Cum nu e prima dată cînd Verso dă cu stîngu-n dreptu și-și frînge gîtul, redacția a gîndit să-și folosească detergentul lingvistic și clorul intelectual pe una din cele mai competente cadre din cîte există la ora actuală în U.B.B. – Ioana Both. Sperăm, însă, ca redacția revistei mai sus menționată să-și spele ochii cu clorul din dotare.
Făcînd o plimbare prin cărțile colegilor mei de generație, într-o Românie a tranziției, temele acestor scriitori sînt pe măsură: vomă poetică, furie, o societate care n-a mai dat pe la cosmetician, și bine facem cei care scrim în acest stil, că farduri pe genele României s-au pus cu tona în știm noi ce perioadă, și încă se mai încearcă o palidă cosmetizare. Cui o folosi?!
Visceralitatea și voma din scris mai pot fi concurate doar de poveștile reale de unde ne inspirăm cînd punem în pagină poeme, articole, eseuri....
Privind în jurul meu la toate cîte se petrec, am rămas cu o întrebare la care nu am găsit nici un răspuns: oare tranziția face corp comun cu identitatea românului doar că, pînă acum, configurația acestui termen zăcea undeva în paginile dicționarului?
Ca să lămuresc problema, readuc în atenție jocul premiului Nobel, dar nu e de neglijat nici prestigiosul premiu francez Goncourt. Pentru Nobel au intrat în discuție Tudor Arghezi, Lucian Blaga (dosarul căruia, se pare, nu a ajuns de fapt în Suedia pentru că au avut grijă conaționalii), Paul Celan, Eugen Ionescu (ideile de dreapta ale dramaturgului român au fost principalele motive pentru Artur Lindqvist ca să voteze împotrivă), Marin Sorescu și Nichita Stănescu. În cazul premiului Goncourt îl avem pe Vintilă Horea cu excepționalul roman Dieu est né en exil, premiu care i s-a retras după ce s-a aflat că ar fi fost membru al Gărzii de fier.
Soarta a fost nefastă pentru unii, alții au fost incriminați de propriile idei, dar pentru cîțiva ghinionul a însemnat semnalele negative stîrnite chiar de oamenii de cultură din țară. Cum să-și exorcizeze românul propria invidie?!
Dorința de a stăpîni peste ceva nu e caracteristică doar acestei nații, totuși. Stă, aș spune, în firea omului cu adevărat slab. Destul să amintesc despre deja celebra povestioară a Nobel-ului din 1974, acesta fiind disputat de doi suedezi, Harry Martinson și Eyvind Johnson. Primul, membru al Academiei Suedeze, a stîrnit furtuni și proteste în rîndul intelectualilor din țară, încît Martinson, presiunea asupra psihicului fiind foarte mare pentru el, nu a mai scris nimic timp de patru ani, după care s-a sinucis, sfîrtecîndu-și burta în timp ce era internat într-un spital.
Invidia face parte și la ei din vreo tranziție nedescoperită!?
Revenind pe meleagurile cenușii ale României, bag de seamă că statutul religios al unui individ tot în tranziție se află, deși te-ai aștepta ca legile să reglementeze astfel de probleme.
De curînd, mi s-a trimis prin poștă ultimul număr al unei reviste de cultură și, pentru că serviciile de poștă se află și ele în tranziție, plicul nu a ajuns la destinație, deși numele și adresa erau vizibile, ci la vecinul de peste drum, adică la organizația neoprotestantă Christian Aid Ministries. Domnul Marius Rotar, absolvent al U.M.F. Cluj, angajat să deschidă scrisorile sosite pe adresa organizației mai sus menționată (că nu practică medicina e problema dumnealui), s-a gîndit, probabil, să-și ducă menirea religioasă cu mult zel și, în loc să-mi dea plicul sau să-l returneze cum ar fi fost civilizat, mi l-a deschis, mi-a scos revista „că era doar o revistă de cultură”, mi-a introdus în plic cinci reviste de cult neoprotestant, a lipit plicul pe care mi l-a înmînat în noul format și cu un nou conținut.
Scriitorii, cunoștea că sînt scriitoare, sînt niște rătăciți care trebuie aduși pe calea veșniciei!
Tactica de a face prozelitism prin violarea corespondenței (faptă amendată de lege) și prin subminarea statutului intelectual al unui om încă nu am mai întîlnit-o.
Am pus-o pe seama tranziției ființei românești, a neajunsului că nu există o lege a prozelitismului, precum și a lipsei culturii acestui domn.
În final afirm răspicat că mă mîndresc cu faptul de a fi, de a fi ceea ce sît – scriitor - făptură în care imaginația zburdă neîngrădită, în care realitatea brută și frustă se așează în cuvînt, gata să țîșnească mai apoi în lume și să se împartă.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!