poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1548 .



omul
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Costibulus ]

2007-03-28  |     | 



În zadar te bucuri, omule,
că ți-ai amînat cu încă o zi moartea.
Moartea-i o morișcă în pieptul
fiecăruia dintre noi.
Se-nvîrte la fiecare pas, nimic nu o poate opri.
Poți tu, * atotputernicule*, să împiedici
puiul să spargă coaja oului
cînd vine clipa de a se naște?
Alegi tu numele și multe altele?
Atunci unde îți este puterea? în suflet? în gînd?
Ce-ar fi miezul fără coajă? Teaca fără sabie?
Cîntecul lebedei în lipsa celui ce a așteptat
întreaga lui viață să îl audă?

Răsare soarele.
Se deschide o fereastră, se închide în locul ei alta.

Rîzi. Rîsul să-ți fie bucurie și pedeapsă
ca funia pe gîtul celui
doar pe jumătate vinovat.
Apoi plîngi. Plînsul ți-e
leagăn și mormînt ca marea
propriului ei cîntec de naștere și pieire.

Nu.
Nu vei fi uitat. Pentru sufletul tău,
pentru pasărea lui prin care fluieră vîntul
și cheamă la rugăciune. Ei da, omul
e singura vietate ce nu părăsește grădina
după ce i-a mîncat rodul, îți spun.
Tu taci. Înveți să rabzi.
Să aștepți înmugurirea, iarba verde,
coacerea, culesul.
Doar tu poți deosebi
beția formei de conținut.


Fapta ți-e cînd păcat, cînd virtute.
În tine se amestecă două licori dulci,
la fel de misterioase: îndrăzneala și frica.

Iubește!
Iubirea e ca nisipul
fără de care mările ar rămîne
suspendate în neant și nu le-ar mai
străbate nimeni cîntînd.
Ai obosit?
Obosește vreadată cumpăna fîntînii?
Se rupe brațul balanței înainte de a cîntări totul?

Zadarnic vrei să uiți;
Nu-i pustie
casa în care mai bate încă inima
celei mai neînsemnate gîngănii. O cauți
înnebunit prin crăpături s-o alungi,
să te liniștești. Dar, vai, ești chiar tu.
Te vei strivi?

Ești făcut să fi.
Nebun sau înțelept,
bufon sau rege la curtea imaginară
a vieții,
victimă și călău.
Ești asemeni filozofului care sfîrșește
prin a contempla curgerea unui rîu nesfîrșit
murmurînd în ritmul acestuia:
*asta e totul, asta e totul, asta e totul...*

Fii sincer. Nu uita
că ascunzi o taină la fel de mare
ca taina ce te ascunde pe tine.
(Iona, în timp ce era înghițit de balenă,
nu avea în burtă un pește mai mic
care-i aștepta strănutul, eliberarea?)

Mi-e teamă pentru tine
căci știu că de la naștere porți pe piept
- straniu stigmat - urma de potcoavă
a calului ce te poartă prin lume:
jumătate alb, jumătate negru.

Ce să înțelegi? ce nu? ce să-ți apropii?
ce să îndepărtezi de la tine?
Dintr-un ochi îți curge apă vie,
din celălalt apă moartă -
le amesteci în rugăciune.
Credința ta ridică foc înalt,
îndoiala îl așează sub rugul
pe care tu însuți cînd arzi, cînd îngheți.
Înțelegi? Uneori viața și moartea
devin imparțiale cu ele însele.

Atunci luna se retrage resemnată
să își lustruiască argintăria.
Și răsare soarele.
Cunoști tu ceva mai nesigur
decît un cerc deschis?
Centrul nu-și mai simte marginile.

Bucură-te de orice mister. Căci ce-i misterul dacă nu
ceasul nevăzut care te ține treaz,
ticăitul lui uniform-neuniform.

Te vezi în limpezimea luminii
ca-n pîntecul mamei, ca-n mintea tatălui.
Plîng amîndoi
deasupra leagănului tău
și-l clatină ușor
ca pe mormîntul întregului neam omenesc.

Trezește-te, omule! A coborît un înger
De ce te ferești? De ce îl alungi
cu indiferența ta de sinucigaș?
Oare nu ți-a fost îndeajuns?
Urmează-l, hai, urmează-l
acolo unde un bătrîn ceasornicar
demontează și reface la nesfîrșit
mecanismul răbdării divine.


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!