Prizonieră, alerg într-un lan de spini,
Sângerez existență bizară,
Năpădită de răni, adun într-un coș
Eterna povară.

Gust lacrimă veche, o rup în bucăți...
Dospită-i de gânduri și semne!
Mă uit către cer, te strig și regret
Mormântul de vreme.

Alunec și cad ofrandă-nchisorii
Mă-nghite pământul zbârcit,
Fărâme de suflet adapă himere
Și poate-am murit...

Dar aripi de flori răsar din arid
Sfidând zid de carceră-soarta
Mă-nalț și plutesc, și urlu, timid,
- Gardian, deschide-ne poarta!