A aparut, ca-n fiecare seara,
cu rochia-i neagra de catifea,
aceeasi si totusi mereu alta
cu zambetu-i alb, rotund
si obrajii pudrati cu stele.

Il asteapta cu-nfrigurare
noapte de noapte
se furiseaza printre nori
se-agata de trena vantului
se-ascunde printre frunze
lasandu-si deseori lacrimile
roua diminetilor sfasietoare

Abia daca se intalnesc
si timpul ii desparte vertical
El ii saruta lacrimile din care
se nasc apoi muguri.
Ea se stinge sub privirile lui
fierbinti.
Doruri imposibile
hranite in amurguri si-n zori,
stinse-n noapte si-n zi.





9.03.03