Stateam si eu acolo,
pe peronul plin cu lume
cu valizele linga mine,
burdusite cu cuvinte,
bagaje de mina si pungi de plastic
ticsite cu cuvinte
bolnave
goale
hidoase
rupte
murdare
cirpite
putrede
Luasem totul cu mine,
buzunarele
imi gemeau
de cuvinte furate
de ici, de colo
-cuvinte cu pretentii si rang...

Stateam si eu acolo
intr-un colt de lume,
asteptind cu uimire muta
si nerostita strigare,
un tren pentru mine,
care sa-si lipeasca dorul
de noptile mele biciuite de cautare.

Cu palmele sarut
aerul descompus
al peronului descompus
plin cu lume descompusa-
si asteptarea mi-e prelungita
in talpa visului,
care ma cauta
noapte de noapte
acolo, departe,
in gradina cu caisi in floare.

Si pe peronul tot mai sferic si mai neincapator
astept si eu sa ma nasc,
sa iau viata in piept,
sa vorbesc cu voi,
sa ma convingeti ca viata merita traita...
In ultimul moment
indes la inima
cuvintele de pret
cu care mama m-a alintat-copil fiind.

Dragii mei,
va imbratisez pe toti
pentru ca trenul meu
va veni desigur,
ii simt deja apropierea-
miroase a inceput de lume,
e doar o chestiune de clipe,
dati-mi repede niste cuvinte,
daca aveti,
le voi tine intr-o vaza
cu lacrimi
pina vor prinde radacini
desigur,
radacinile statorniciei mele.