Tu falnica mireasa dai taina vietii acum.
Cu un zambet ne faci privirea radioasa.
Incerc sa te-nteleg cand obosesti in drum
si-asezi culori de vise-n rama luminoasa.

In noaptea instelata luna bate frunza-n vant,
iti este sufletul buchet de dor ca o rugaciune,
nu poti ierta uitarea si nimicul din cuvant,
nu poti primi sclipiri,din resturi de taciune.

Se-aud zgomote-n zori cu ecou de valuri,
iar viata este un amalgam de lungi cuplete,
amestecate-n umbre cu luciri pe maluri,
aduse,din adancuri,de-a tale blonde plete.

Timpul ne impinge pasii in haosul lumesc,
cu ale sale verticalele si unice sentinte;
si nu poti sa culegi imagini care te privesc,
printre fumurile amestecatelor credinte.

Doar tu esti domolirea uscatelor coline,
crescute fara rost pe-o mare-albastra,
tu faci apusul cautarii viselor depline
si aduci o blanda floare pe cararea noastra.