Impins de vantul toamnei pe un drum infundat
Ajung nauc in casa, si ma incui bezmetic,
La ora-n care triste si sugrumate bat
Pendulele amiezii cu ticait eretic.

Si-apoi de dupa geamuri, privesc tremurator,
La pulberea de frunze ce-n leganari sordide
Se misca ici si colo intr-un funest decor
Ca un stol fara aripi de moarte crisalide.

Iar mintea mea culege note trantite-n vant
Grabite si stangace in goana lor ciudata,
As vrea sa pot pricepe doar un singur cuvant
Dintr-o struna de toamna, plesnita si-ncordata.

Of...ce melancolie!Cu-a sa cruda tortura
Cum isi dezmiarda toamna o trista statueta
Ce tremura prin marmuri in palida-i armura
Cu o vioara-n mana si un arcus de creta.

Amurgul isi strunise, cu freamat lung si stins
Razele-ncercanate cu-armonizari, si-acum
Cadeau pe statueta ce cu arcusu-ntins
Note de vant smulsese dintr-un regret postum...