mi s-a veștejit
sângele în rădăcinile
copacilor de hârtie și
păsările au uitat că mai există păduri
în cuvinte

nu mai plouă cu rime înghețate
nu mai ninge cu poeți
nu mai e nici măcar târziu
pentru că
nu mai e
timp

strivesc între dinți
războaie neluptate
încă
mai există
pietre cu suflet și
nu-mi pasă că
nu vă apasă
chestiunea aceasta

doamnelor și domnilor

e atât de negru că
nici nu vă mai știți
numele când vă uitați în
oglinzi distorsionate de grija formelor și
uitați că

sunteți liberi și
atât de frumoși

nu mai e cald în sângele cuvintelor
nu mai știți silabisi nici
tăcerea

inimile sunt prea mici
dar există silicon pentru orice problemă
veți spune aiurea
abia gândind

de atâta ignoranță

nu se mai văd nici
umbrele oamenilor pe pământ

nu mai știți nici când vă doare ori că
s-a făcut prea noapte

cred că avem o vină fiecare

nu ne dăm sângele pe față
verde albastru
cum o fi el de roșu
să aibă doar
un nume si o țară
de care să
nu
ne mai fie rușine

doamnelor și domnilor