Zgomotul frunzelor uscate,
batute de vant pe aleile
cu vorbe bolnave placate,
are durerea singuratatii tale,
ce-mi pune lacrimi pe ideile
gandului meu din departare.

Tu ai facut din singuratate,
un vers cu rime adaugate
si-o melodie parca muta,
pe care nimeni n-o asculta;
ascunzi miresme inodore
pe palete de culori incolore.

Visul meu ti-a dat stralucire,
ti-a alungat surasul amagire,
ai stat mirata-ntr-un tablou,
sperand ca vine ceva nou
si misterul tau fara noroc,
pentru mine nu mai are loc.

Dorurile mele iti sunt itinerar,
iar tu ramai cea mai frumoasa,
te-astept sa vii la mine iar,
sa fii comoara mea din casa.