Bucuria de tine umpluse încăperile,
Gâtul meu se arcuia într-un surâs timpuriu,
Un plop ne privea prin ferestre,
Cu promoroaca râzându-i, alb-sidefiu.


Tu surâdeai coapselor fine, acordând o chitară,
Eu hohoteam sub mireasma salcâmului revarsat
din inima ta,
Dintr-un timp ancestral un șaman ne visa
Și-orice reflex personal, ostenit, într-un rit
se ștergea.


O vorbă măiastră ne-a-nfășurat umbrele
Fabulos, doar în mit ni se mai aud urmele...