Sa ne odihnim la umbra unui nuc,
uitat in vreme la margine la sat
si sa-mi spui ca iarasi sunt uituc,
cand de ma iubesti te-am intrebat.

Cararile din paduri ne aduc ecoul
parfumului de tei din blonde plete,
un stol de ciocarlii ne tin isonul,
cu oda bucuriei pusa in sonete.

Gandul sa-l ascund in al tau gand,
dorurile mele sa pot sa le restrang,
sa fac soaptele mele un vis plapand,
iarasi sa zambesc si apoi sa plang.

Stropii de ploaie pe lac au ramas
ca valul curat la marginea marii,
cand spuneai cu murmur in glas
ca urasti minciuna si taina uitarii.

Si-mi vei spune in vorbe cu-nteles,
ca tu poti a lumii haos sa il misti,
intre a fi si a nu fi n-avem de ales
tu nu mai vrei durere si ochi tristi.