M-am tot gandit unde am gresit. Daca am gresit,
Tu, eu…ceva..ceva..nu stiu ce...
Daca mi-a scapat ceva….
Cred ca, de fapt a fost chiar perfect,
Ar fi putut fi, cum zici tu, mai mult ca perfect,
Cred ca de fapt pentru prima data in viata mea,
Am vrut sa fiu mai putin rebela,
De dragul tau. Pentru ca imi citesti poezii.
Ceasul rau, pisica neagra, nu trebuia sa cedez.
Am vrut, adica n-am vrut, ca eu nu vreau,
Eu nu cedez niciodata cu placere
Cand ceva imi place la nebunie!
Am vrut atunci sa-ti fac pe plac.…
Sa renut la …probabil ca n-am renuntat, de fapt.
Doar am acceptat sa te las
Sa te las…ce prostie din partea mea!
Sa te las sa alegi tu vinul.
Ce pacat! Am facut o greseala fatala.
Ar fi putut fi mai mult ca perfect.
Mi-ai luat mintile! Te conjur sa nu mai bei vin alb!
Nu trebuia sa cedez. Nu-mi place vinul alb,
Nu mi-a placut vreodata, chiar demisec,
Chiar in cupe, chiar la un pahar de poezie,
Am si acum in minte imaginea aia,
Margelele mele , atarnand ca semn de carte,
Din copertile negre ale volumului de poezii.
Imi placea cand te opreai, cand lasai cartea
Sa simti. Urmatoarea strofa iti iesea intotdeauna
mai prost! O sa mori de ciuda sa-ti spun asta,
dar cand o reluai, recitai cu voce egala, plata.
Ma si mir cum mai vedeai virgulele…
printre genele umezite.
Cat ador emotia! In poezie, in tine, in mine!
Emotia din poezie, trecand prin tine, sa ajunga la mine...Sublim!
Imi placea la nebunie cand iti tremura glasul!
Stii de ce? Pentru ca e sublim sa imparti emotia,
nu-i asa?
Pe urma , eu ma emotionam de ce citeai si peste asta, de ce simteai tu cand citeai.
Ajungea la mine, atat de amplificata, ca-mi venea sa-ti strig:
Opreste-te, e prea mult!
Dar tu te opreai singur, fara sa rostesc.
Si-atunci as fi sorbit un pic de vin rosu. Dar era alb.

Ah, uitam! Te contrazic totusi
Tu n-ai citit mai bine decat mine. Nu, deloc, nu mai incerca sa ma convingi... degeaba!
Tu respectai punctuatia, eu emotia .
Era emotia mea! A noastra, fara puncte
Fara virgule. Dupa mine, putea sa le si uite poetul, de emotie si el.
Ce, fara punctuatie, ar fi lipsit emotia? Uf, taci odata!
Mereu ma contrazici...Uneori, admit, imi place sa ai dreptate....Sa ti-o dovedesc, uite, m-am intors sa pun virgula inainte de admit. Asa e bine?
Cata emotie! O simteam dincolo de virgule si puncte.
Era de fapt, in toate golurile dintre litere.
Dar ...admit, nu ca as ceda, cum am cedat cu vinul, admit ca poate ai dreptate, partial.
Ma gandesc, punctele vin
sa fagmenteze emotia in portii suportabile.
Asa cum ai sorbi vinul bun,
Cum i-ai adulmeca intai aroma din cupe,
apoi ai sobi cu zgarcenie, sa-ti intre mai usor,
in doze acceptabile, in artere.
O betie pe care s-o poti constientiza.
Ce rost are sa te-mbeti daca tot nu mai simti nimic,
daca adormi?!
Da, da intre puncte si virgule... poate ca totusi ai ceva dreptate! Intre puncte e ,poate,
putinul pe care-l sorbi, cu zgacenie, din pahar.
Una e sa-ti tremure vocea si alta sa paralizezi de emotie.
Uf, bine, dar urasc vinul alb, chiar parfumat, chiar demisesc,
E prea... rece, prea insipid!
Trebuia sa fie rosu cu orice pret!
Poezie cu vin alb? Niciodata! M-am lecuit!
Emotia se serveste intotdeauna cu vin rosu.
Sorbit neparat in portii mici, ascunse intre virgule
Si puncte. Admite ca si intre spatii e totusi ceva...

Am cedat, am renuntat la vinul meu preferat, de dragul tau. Ce greseala!
Dar mie intotdeuna nu mi-a placut decat vinul rosu.
Ar fi trebuit sa stii!
Daca vom mai savura un pahar de emotie impreuna,
vor fi categoric pe masa doua cupe.
Una cu vin alb, alta cu vin rosu.