VIAÞA CA UN POEM

Perfide, roiesc în jurul tău idei... Nebănuite căi ascund perdele albe; un vis ce rătăcește pe cărări te ține treaz în miez de noapte. Și ochiul ce veghează se-nchide tremurând, nebănuind adevărata față ce trece printre chipuri... mai palide, mai șterse, mai plânse, sau zâmbind. Doar mintea stă deschisă pe când tăcerea doarme și știe adevărul cel neîmpărtășit. Tu ești! dar nu-ți dai seama... Visezi că te-ai trezit sau minți în continuare... Te crede lumea... te crede nimeni... nimeni e lumea... lumea e nimeni...

Perfide, roiesc în jurul tău idei... Multe sunt treptele ce duc în turnul cu comori ... o carte prăfuită: un ceaslov îți dăinuiește-n viziune; un rând sau două ce zboară printre nori te-aruncă-n vârtejul destinului nescris, și ești din nou acel’ ce țese-un vis cu ochi deschiși! E cremene-n gândire, oglindă în privire, e țelul drept, e calea ...sau e o amăgire? E patimă și crez ...ești patimă, ești crez! Ești tu? Nu ești!?

Perfide, roiesc în jurul tău idei... Respinse rugi așteaptă retrierea... te joci cu șanse, speranțele le-îneci; câștigă cel ce-așteaptă să piardă mai curând... dar pierzi la rându-ți tot forțându-ți șansa. E rolul tău, e jocul... e viața debordând și-o joacă cât de bine poți. Plângând... Râzând...

Îmi plouă-n suflet cu lumină albă și cugetul a-nmărmurit în loc… Sunt cine-am fost întotdeauna, doar că acum sunt conștient de JOC, de ploaie, de lumină, de cuget, de simțire, de EU, de NOI, de toate și de TOT! Iubirea mi-este frate și soră și părinte, sunt un canal curat, perfect, deschis… și-ncet și tremurând, rostesc fără cuvinte LUMINA veșnică a gândului nescris.