În sumbru castel cu reci ziduri
Prin hrube cu zapisuri groase
Un prinț ros de ani, ars de riduri
Tot scurmă prin file soioase

„Ce cauți prin vraful de-nscrisuri
Prin tomuri homerice, prințe
Vreo rună acunsă-n abisuri
Misterul prea-naltei științe ?”

„Nu caut nici taine eterne
Nici vechi incantații secrete
Să aflu vreau, doar, cum se-așterne
Neantul pe lucruri concrete

Cum cade pe cuget rugina
Cum roade amarul din lemn
Și morții să-i dibui pricina
Iar celor prea triști să dau semn”

„Ci cât o să scormoni, o, prințe
Prin fire, prin vreme, prin gând
Secretul acelei științe
Luminii-l vei da prea-curând ?”

Dar prințul pierdut în înscrisuri
Deodată în lacrimi dădu
Urlând peste negre abisuri :
„O, suflet al meu, Enkidu !…”