poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3064 .



Parodie cvasi-virtuală pentru cel ce nu privește în urmă cu mânie
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Cezara ]

2004-09-15  |     | 



Dulcica, ochelarista aceea cu sânii imenși,
l-a cucerit pe marele Ra printr-o simplă,
copilărească, aș spune eu, destăinuire.

Cu patosul specific vârstei i-a mărturisit
câ are de gând să devină scriitoare,
chiar dacă se pricepea mai mult la baze de date
decât la catrene și ideea nemuririi în opera lui Blaga.

Își potrivea ochelarii pe nas, împingându-i
senzual cu vârful degetului arătător și-și
privea cu indiferență colegii de clasă,
gândindu-se (imaginația o ajuta totuși la ceva)
cum marele Ra o va fura de la părinți,
o va duce undeva, pe-o insulă pustie,
cu palmieri și muzică de Bob Marley,
unde va construi din salariul mizerabil
de lucrător la televiziune, un palat
cu zece etaje și piscină în formă de albatros.

În tot acest timp, El alerga pe holurile
mucegăite prin care-și scurgea nemernicile zile,
gândindu-se că da, va fi răsplătit totuși, uite,
există un Dumnezeu și dacă la vârsta lui
venerabilă reușește să-și încălzească nopțile
cu carne fragedă, de adolescentă naivă, atunci
de ce să se-mpotriveasca tocmai el, destinului?

Într-un epilog trist de toamnă târzie
s-au întâlnit, după o prea-lungă corespondență
de două săptămâni, așa cum stabiliseră la început,
ea purtând o bluză albastră, cu chipul strident
al lui Che Guevara peste nurii melancolici,
iar el o geacă fumurie ce se dorea a fi piele
pe care și-o cumpărase din economiile anului trecut
căci pe-ale anului acesta dorea să le cheltuiască
pe-o savarină fleoșcăită și-un Brifcor
la cofetăria din colț unde-și invitase aleasa.

S-au privit preț de câteva minute, scârba ei
vizibil întipărită pe buzele rujate strident,
dezamăgirea lui adânc încolțită în blugii
deveniți subit mai largi, după care au schimbat
numerele de telefon, el cu mâini tremurânde,
ea fără ochelarii ajutători, amândoi
la fel de grăbiți să ajungă în altă parte.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!