„Ruginitul grai al lumii cu temnițe mici de vorbe reci”(Emil Maur)
Închide melodia naturii în flori carnale de rugină,
Vorbe cocoșate întoarse înspre sunet cu nonvalori intrinseci
Încarcă aerul cu forme de frivolă regină dăruindu-se unui nor posomorât în fadă rutină.

Vorbe neflexibile, de fier ruginesc pe papilele gustative,
Tac, nespuse, cu gust de sunet metalic polizat,
Ca un text indescifrabil scris de rune de salive,
Scurs din gură pe miriștea unui cuvânt în silabe de iarbă divizat.

Fecunditatea cuvintelor este expulzată în logoree,
Frigiditatea lor îmbătrânește într-o taciturnă idee,
Ikebana unui discurs persuasiv pictează un peisaj de fraze originale
În mintea cu arabescuri de gânduri virginale.

Călăresc un capricorn care aleargă printre cuvinte dispărute cu cornul logos,
Sare peste crevase create de cuvinte adânci
Și se oprește la tulpina infinită a unui principiu ultim, de rădăcină ros,
Tai tulpina și din ea se scurge esența , miracolul nașterilor de prunci.