plouă în centrul seminției mele tot mai funebru
de două ori devorând minutul in care
se stinge-un contrast,se teme-o culoare
se-nchide-un vers de tinichea între coperți
mestecând ansambluri febrile de poeți.


și ora cheamă evoluția, ce păcat de clipă
se naște prea matură, alăturând în pântece
avortul rătăcit, mai cimentat și rece
simetric mă nasc la ore neinventate,
o noapte cer, o noapte cer,o singurătate.


în ochiul drept am orbit irisul mulțimii strânse
în cercuri mobile, rotiri, rotiri, rotiri,
se-nvârte inima c-a înțeles iubiri.