poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3081 .



Mersul pe jos al poeziei. O modalitate de receptare a unui univers poetic: Silvia Bitere
presa [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cailean ]

2009-03-12  |     | 



Când vorbești despre un univers poetic trebuie să lași lucrurile tale deoparte și să pătrunzi în tainicele camere ale creației unui autor, gata să faci cunoștință cu un tărâm care ”funcționează” după alte reguli decât cele cu care erai obișnuit până atunci.

Universul poetic al Silviei Bitere începe din imediata apropiere a scării de bloc, de la oamenii simpli și chiar ”nevăzuți” ori neimportanți, a copilului Grigore ”de la uși”, a unui confesor tainic, poate închipuit, Razumihin, a unui prieten, ori a unui cerșetor ce zâmbește. Este un univers care, poezie de poezie, se lărgește tot mai mult, pănă când ”cerul devine casa ta”, ori pământul un ”cer mai mare”. Prin interiorul acestui univers poeta e condusă de „mirare”, căci ”valea speranței” e ”cea cu iarbă dulce”, iar cerul ”o pajiște verde plină de maci”. Anotimpul continuu al acestui tărâm din ce în ce mai fantastic, este un ”petic de speranță transparentă”. Poeta își are propriul limbaj, propriile ziceri incantatorii: ”vioară-mă”, ”candelă-mă”, ”flacără-mă” (Descântă-mă să nu mă sting), este observatoarea unor ritualuri stranii din întuneric: ”oamenii îmbrăcați în urs dansează doar pentru îngeri”, sau are unele formulări sentențioase, grave, aproape ezoterice: ”privirea vă e doar hrană pentru orbii care trăiesc sub pământ” (Unui prieten). Cu toate acestea, atitudinea ei este una de tip sorescian în primul rând în Visul coșciugului, pe care îl probează pentru ca mai apoi să i se ceară cu nonșalanță chiria pentru acea experiență. Mai apoi, în povestea din O zi, a ”lichidului de parbriz” băut, unde observațiile meticuloase asupra propriei stări de sănătate cuprind o întreagă paletă tragi-comică, încheindu-se cu observația autoironică a unei eventuale încercări viitoare cu lichid de frână. Atenția se îndreaptă asupra semnelor vitale ale propriului organism ce devine un obiect de studiu, dar gravitatea este bine disimulată în spatele unei atitudini ironice și autoironice.

Din universul ei lipsește teama, e o colecție a clipelor și amintirilor atent păstrate, a unui imaginar foarte solid clădit într-un spațiu casnic, al trăirii imediate, caracterizat de lipsa totală a sentimentelor acute, grave, împovărătoare. Jocurile ei pot da foc la casă (Inteligență sporită), formule magice descântă vinul fiert, sau scara lui Iacob atinge bolta de struguri. În poezia Spre laic Silvia Bitere dezbracă sacrul de hainele-i sacerdotale, transfigurându-l într-un spațiu al gesturilor simple, firești, nepretențioase, dar grăitoare: aleargă ”trei ceruri desculță”, cu ”stele în călcâie”, se declară cucerită ”pe după ureche cu un strop de trandafir”. Întreaga ei ființă coboară din sferele înalte, pe o scară virtuală, înspre gesturile mici, ale unei fericiri casnice, în gesturi simple, firești, o fericire privită cu nonșalanța și candoarea unor ochi de copil:
”De la o vreme îmi las ochiul să-și iubească geana singur
Dacă vrerea ta e chipul meu iar somnul îți este pleopapa lăsată
Alege-mă pe mine frunză de nuc la tâmple
Cașmir pe tălpile de miel la intrarea în babilon”. (Spe laic)

Fericirea ei este una simplă, ”nu costă nimic”, e doar ”mai aproape cu un cer” (în Nu te costă nimic), fără prețiozități inutile ori pretenții care nu ar face decât să-i îngreuneze naturalețea cu care este câștigată. Fericirea înaripează simplu gleznele (Când uneori și rareori) și aduce o stranie percepere a timpului ca spațiu fizic măsurat de un cactus care înflorește o dată la șapte ani, care numără cu cea mai mare detașare 100 de vieți, ori ambalează speranțe în ani. Propria ei viață este văzută ca un ”ierbar prăfuit” în care ”sunt prinsă de secole” (Gândesc că aș putea încă o viață). Rostirea ar fi ”o risipă de vremuri”, trăirea este importantă la momentul prezent și acum, ca o copilărie matură, ori o maturitate privită cu ochi inocenți de copil care se bucură de ceea ce primește gratuit.

Să nu ne închipuim însă că accentele grave lipsesc cu desăvârșire din poezia Silviei Bitere. Nu lipsesc, dar acestea îmbracă aceeași haină ușoară și vaporoasă a unor viziuni a bucuriilor simple. În Mersul pe jos este concentrată importanța muncii ”scribului” care înregistrează fără grabă, ca din mersul atent al unui melc, detaliile unei lumi în plină desfășurare. O lume atentă la tabieturi zilnice, la baccara și la ceai, la plimbări cochete în simple zile de vară, dar care încarcă o viață de semnificații, ca o privire de orb ce se ”întinde” pe o ”piele de domnișoară încă necerneluită”. Razumihin este de asemenea un personaj misterios, un confesor căruia i se pot împărtăși taine mai greu accesibile (De vorbă cu Razumihin). Sau în Hierofanie este căutat ”punctul fix” al lumii reale, un centru de greutate de pe un tărâm pe care trebuie să te descalți asemeni lui Moise, ca să pășești. Deasemenea, poezia A luminare, pornită de la ideea că orice minune ține trei zile, descrie un personaj masculin de-a dreptul mistic, parcă din afară de timp, demodat și anacronic, dar care ”se îmbracă în mirări”, se împiedică de propria umbră și ”stă o secundă”,”respiră o femeie la drum de seară”, care brusc ”se trezește în mijlocul mării”, pentru ca a treia zi să dispară. Astfel de personaje-povești se perindă în multe dintre poeziile Silviei Bitere, și nu fac altceva decât să descopere viziuni fantastice dar simple și credibile ca cele din basmele pentru copii. Totuși am rămas și cu impresia că uneori totul pare prea alambicat, iar mesajul poeziilor nu ajunge foarte ușor la cititor, pierzându-și din forță din cauza unor meandre ce ar putea fi evitate, sau din cauza lipsei semnelor de punctuație în momente esențiale, a căror prezență ar ușura înțelegerea de la prima citire. Altminteri trebuie să te întorci mereu asupra vreunui vers trecut, să-i dibui sensul, pierzând astfel din cursivitatea ideilor.

În general atmosfera poeziilor ei rămâne destinsă, se joacă de cele mai multe ori cu viziuni stranii dar care primesc credibilitate prin candoarea viziunii ori sentimentul detașării de probleme grave și împovărătoare. „Mersul pe jos al scribului” rămâne mersul poetei, drumul de descoperire, în ralanti, a unei pagini de lume, a unei secvențe privite cu un ochi blând, transfigurator, o lume privită cu răbdare și înțelegere.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!