agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2560 .



Omul infinit
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Emil Carageorge ]

2005-06-04  |     | 



A fost o dată și de două ori și de mult prea multe ori ca să le fi numărat cineva, a fost odată ca întotdeauna un om infinit. El era un om ca toți oamenii, avea două mâini, două picioare, doi ochi, un nas, o gură și păr în cap și în urechi. Numai că era infinit. De ce, nimeni nu știa.
El se născuse, ca toți oamenii, din părinți normali, ca ai mei și ca ai tăi. Mai avea o soră si o mulțime de frați, dar și ei erau la fel de normali. Numai el ieșise infinit.
Și, tot ca toți oamenii, a primit și el un nume normal la naștere, pe care, din motive lesne de înțeles, nu îl vom da publicității.
Inutil să vă mai povestesc că nașterea lui nu a trecut neobservată. (Nu se naște un copil infinit în fiecare joi la maternitatea din Frecăței, nu?) Cazul său a fost intens mediatizat. S-au luat interviuri, s-a decretat stare de necesitate, s-a anunțat sfârșitul lumii, s-a revenit asupra anunțului, Radio România Cultural a transmis în direct de la fața și de la spatele locului, șeful Poliției s-a scobit în nas, iar oamenii de știință și-au dat cu părerea unul într-altul. Din surse care doresc să-și păstreze anonimatul am aflat că mama lui nu l-a abandonat la naștere, deși toate casele de copii instituționalizați erau în alertă maximă pentru primirea unui copil infinit. Pe Discovery a fost difuzat un documentar: „Human Mutants“, difuzat în reluare două zile mai târziu la ora 23.30. Lucrurile s-au liniștit de la sine, după ce nou-născutul a fost consultat de medici, paramedici si parapsihologi, iar concluzia unanimă a fost că infinitatea nu e contagioasă.
Anii treceau și el se dezvolta normal. Nu creștea într-o zi cât alții în cinci ani și nici nu vorbea cu calul slăbănog din grajd, care, ce-i drept, ar cam fi vrut el să mănânce ceva jăratic, măcar așa poate și-ar fi dat duhul și-ar fi scăpat de viața asta de câine (deși era cal), dar cum nu se înțelegea nici cu iapa lui, nu a fost băgat în seamă de omul nostru infinit. Omul infinit era un copil absolut normal din toate punctele de vedere. Nu avea nici un defect. Doar că era infinit. În adolescență nu s-a făcut remarcat prin nimic, dacă nu punem la socoteală un volum de hai-ku-uri publicat din sponsorizări la „Humanitas“. Nu era mezinul familiei ca să fie asuprit de ceilalți frați ai săi, iar el sa-și scoată la iveală istețimea paranormală. Nu, din contră, el era chiar primul născut.
Bineînțeles că la început era foarte complexat de soarta lui. Cum să fii infinit pe lumea asta? De ce nu ciung, orb, șchiop, nan, malformat congenital, bâlbâit, surd, olog, urât? Dar nu. El nu era nimic din toate acestea. El nu era handicapat. El era infinit. De ce tocmai infinit? Și de ce tocmai el? Prin asta nu putea nici măcar să atragă mila sau invidia cuiva, nu avea scutire de impozit, nu putea sa facă blatul legal pe mijloacele de transport în comun, nu putea să-și deschidă un cont în care să i se verse ajutoare în valută, nu era invitat sa pozeze sumar îmbrăcat pe coperta revistelor, nu putea să intre la facultate fără examen și nu putea să se angajeze la Microsoft. Pentru simplul motiv că nimeni nu-i putea elibera o adeverință că este infinit, și mai ales pentru că nu se născuse coleg de benzi desenate sau vecin la Beverly Hills cu Superman sau Batman.
Și cum nu mai era nimeni ca el pe lumea asta, nu putea nici măcar să înființeze Asociația oamenilor infiniți, ca să-i apere și lui cineva drepturile.
Omul infinit a observat curând că nimeni din jurul său nu-l înțelege, deși vorbea coerent, politicos, pe un ton decent. În plus, și două limbi de circulație. Și nici el nu înțelegea de ce celorlalți nu le plăcea felul în care stătea și îi privea el mereu. Pentru că asta era marea lui plăcere: să stea și să privească. Oamenii, stelele, paginile cărților, iarba, copacii, pisicile. Ecranul televizorului. Nu vorbea decât foarte rar și niciodată neîntrebat. De fapt nimeni nu prea îl întreba nimic, pentru că de obicei toți, dar absolut toți cei care îl băgau în seamă o făceau doar pentru a-și bate joc și a râde cu gura până la urechi de el. Primarul, ciobanul, preotul, fetele de la Pedagogic, lăptăreasa, primul ministru, cioclul, al doilea ministru, Adi de la Vâlcea, oamenii muncii, cunoscuții, curcile, toți găseau în el cel mai bun motiv pe care l-au avut vreodată să se prăpădească de râs, iar el, în infinitatea lui, suporta cu stoicism totul. Tocmai pentru că el nu avea nici un defect, dar nici perfect nu era. Numai pentru că era, în caz că ați uitat, infinit. Atunci avu revelația care urma să-l facă insurmontabil celebru: pentru un om infinit, norocul tinde să fie asimptotic nul, iar reciproca este întotdeauna valabilă…
Până într-o bună zi, când toți norocoșii care râdeau de el au murit, iar omul nostru infinit și-a văzut conștiincios de drumul lui. După colț, îl aștepta o nouă generație de finiți, să râdă cu poftă de el.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!