poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3936 .



Cronica unei mari iubiri (1, 2, 3, 4 )
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Nicu al Popii ]

2005-08-11  |     | 



Cronica unei mari iubiri
Schiță în patru acte
Seria "Femei celebre " După o idee de Corina Roxana Sonea


Partea întâi

Un sfat înțelept nu dă totdeauna roade

El s-a născut la țară, ea la oraș. El a învățat să meargă cu bicicleta, ea cu patinele. În sfârșit, el știa să cânte din frunză, ea cânta la pian.
Într-o primăvară timpurie, el a venit în orașul ei, că acolo, fratele său Marin ăl Mare fusese numit prin repartiție guvernamentală profesor de istorie. Tânăra de 14 ani îl sorbea din ochi pe domn profesor, iar acesta, în vârstă de 23 de ani, o sorbea, tot din ochi, pe domnișoara profesoară de franceză.
În acest patrulater cu el și ea, doi de 14 ani și doi de 23 de ani, unul singur suferea, Ion ăl Mic. Era în aceiași clasă cu Lisete (așa o răsfăța el în taină pe Carina) și chiar împărțeau aceiași bancă. Când intra în clasă fratele ăl Mare, Carina, devena deodată foarte agitată. Își țuguia buzele, punea cotul pe bancă, își proptea bărbia în palmă și se uita lung la domn profesor. Ion ăl Mic suferea ca un câine. Pasămi-te, el observase că „prietena” sa Carina, avea ochi doar pentru fratele său Marin.
Lunile treceau una după alta și lucrurile rămâneau staționare. Ion ăl Mic ofta, Carina construia planuri de asalt ale lu’ domn profesor, domn profesor cumpăra flori domnișoarei profesoare de franceză, iar domnișoara profesoară visa o călătorie la Paris.
Într-o zi, Carina îl invită pe Ion ăl Mic la ea acasă pentru a-i da rozinci (niște coacăze roșii) si să-i calce cravata de pionier ( roșie ), că venea cu ea la școală cam mototolită. Cum să vă spun, asta era strategia ei pentru a-i atrage atenția lu’ domn profesor. Ãl Mic se pierduse cu totul. Fusese poftit într-un salon mare și primise pe o tavă aurită o farfurie plină cu rozinci. Carina în timp ce îi călca frumoasa lui cravată, fredona o melodie eroică. El o privea lung și ca să nu înghită în sec lua câte o boabă din rozincile de pe tavă deși le-ar fi hăpăit pe toate. Apoi chiar ea i-a făcut nodul la cravată, i-a pus-o la gât și l-a invitat în fața unei oglinzi mari. Îți place ? Stai, îți mai fac nodul o dată.
Mâinile Carinei îi mângâiau fața în timp ce el nici să răsufle nu mai îndrăznea. I-ar fi sărutat încheieturile palmelor, ar fi prins-o în brațe și-ar fi săltat-o pe scaun și-apoi ar fi îngenungheat în fața ei. Dar toate astea se petreceau doar în mintea lui.
Se plimba în fața oglinzii, se strâmba, a scos limba, apoi a țipat scurt că se sufocă. Carina i-a desfăcut repede nodul de la gât, i-a mângâiat în treacăt fața, apoi s-a așezat pe scaun cu un oftat.
Uf, ce neastâmpărat ești ! M-ai speriat ! Eu scriu poezii, vrei să-ți citesc una ?!
Îhă ...
Unchiul meu a publicat și niște cărți cu poezii. N-o să-ți citesc de acolo, îți
caut „ Iubire matematică” din caietul meu secret!
Asculta Ion și își făcea în cerul gurii cruce folosind limba, cum îl învățase bunică-sa când umbla cu ea după bureți lăptoși prin pădurile Mâzganei și întâlniseră ursul. Doamne, se ruga el, dacă mă va iubi Carina, am să fac numai lucruri bune pe pământ !
Spune și tu ceva, stai acolo ca un băț, ți-a plăcut poezia mea ? Ce era să-i răspundă când n-auzise nimica ?. N-am prea înțeles-o... dar scrii interesant !
Vii duminică să te plimbi cu mine?
În ziua cu pricina la ora fix 16.00, s-au întâlnit în parc la statuia lui Șt. O. Iosif. Carina părea foarte grăbită. I-a mărturisit scurt. Am la dispoziție exact o jumătate de oră. Cu o zi înainte, Topală, profesorul de fizică,îi confiscase caietul secret unde își ținea jurnalul. Acolo pomenise despre Ion ăl Mic că habar n-are să se poarte cu o domnișoară, iar despre domn profesor scrisese că știe multă carte dar e arogant și disprețuitor față de eforturile ei.
Ãl Mare aflase lucrurile astea de la Topală și îi ținuse lui Ion o lecție plină de învățăminte despre ce ar trebui să facă la întâlnirea cu o fată. Conștiincios, Ion o luase pe Carina de mână și începuse să-i pupe vârfurile degetelor și încheietura palmelor, fără să spună o vorbă.
Carina îl privea stupefiată cum îi molfăie o bucată din pulovărul său ăl nou doar pentru a avansa cu pupăturile mai sus de încheietura palmei. Într-un moment de demnitate rănită își retrase brusc mâna și îi zise. Mă, pe tine te-a bătut soarele în cap ?! Și s-a ridicat ca o vijelie și dusă a fost. Ãl Mic a rămas încă o vreme pe bancă, până s-a dumirit că nu mai e nimic de făcut.

Partea a doua

De unde rezultă că bătaia nu e totdeauna ruptă din rai

La o săptămână de la întâmplările povestite mai sus, a intrat pe fir Ionică doi, mutat disciplinar din orașul Făgăraș la școala unde ăl Mic și Carina trăseseră, în bună înțelegere, cu o cretă roșie, hotarul despărțitor în banca pe care încă o împărțeau împreună. Ionică doi nu avea scrupule, doar nu degeaba fusese el mutat disciplinar. A remarcat-o pe Carina la un careu în curtea școlii și de a doua zi, era ca o umbră în spatele ei. Un timp, Carina nu l-a băgat în seamă, era prea supărată pe domn profesor că nu se arăta impresionat de zelul ei pentru Istorie. Și pe Ion era furioasă. Pe zi ce trecea devenea mai nesuferit, schimba mereu granița și când ea, din prea multă admirație pentru ăl Mare îi aluneca un pic din cot peste linia de demarcație, se trezea cu doi ghionți în coaste. Odată chiar a țipat în timpul orei. Domn profesor s-a oprit din explicație și a ridicat sprâncenele întrebător, dar nimeni n-a schițat vreun gest. În pauză însă, a fost bătaie în toată regula. Ion i-a înfipt mâinile în păr și pe tăcute, trăgea de acesta ca de porțile raiului.
Carina se lepădase și ea de stilul aristocratic. Þipa cât o ținea gura. Îndrăznești să dai într-o faată ?!.. auu, mă doaaare! Ãl Mic, pentru prima dată după atâtea zile, a vorbit puțin și apăsat. Să mai calci granița !
După ce a plimbat-o câțiva metri printre bănci, în râsetele celorlalți copii, că așa sunt ei, se bucură de necazul altora, Carina, pentru a-și spăla rușinea, a sărit ca leoaica. Avea unghiile lungi și ascuțitee. Când a început să le plimbe pe fața lu’ ăl Mic numai dâre roșii au rămas ! Carina continua să țipe, ăl Mic simțea sângele cum i se prelinge pe față, dar să-i dea drumul, nici gând. Cine știe ce s-ar mai fi întâmplat, dacă nu intra Topală în clasă. Ostilitățile s-au oprit brusc iar Carina s-a dus imediat să i se plângă că nu mai are păr în cap; ceea ce nu era chiar exact că, dacă cineva i-ar fi numărat firele, nici unul nu lipsea !
Ion ăl Mic a fost scos a doua zi în careu în fața întregii școli, ăl Mare a zis, m-ai făcut de rușine, iar domnișoara de franceză care era o ființă delicată i-a mărturisit lu’ Marin că nu vrea să-l mai încurce fiindcă are la Brașov un prieten tenor. Cât despre Carina, din acea zi a fost consolată numai de Ionică doi.



Partea a treia

Jurămîntul lui Ion

Anii au trecut și eroii noștri au apucat fiecare pe alt drum. Carina a ajuns studentă la Conservator în București, Ionică doi la Școala de Ofițeri din Sibiu, domnișoara profesoară de franceză s-a căsătorit cu tenorul și s-au pierdut în toată lumea, iar Marin ăl Mare s-a stabilit în Brașov și a devenit redactor la un ziar local.
Ãl Mic a dat examen și a intrat la Politehnică, în București. Ca orice student, mergea sâmbăta la reuniunile dansante și nu mică i-a fost mirarea, când, la celebrul Cămin 303, a întâlnit-o pe fosta lui colegă de bancă. Vaai cât mă bucur să te văd, micul meu Einstein, mai ții minte ce îmi făceai ? Ha, ha, ha ! Pe unde-mi umbli acuma ? Ce scumpete de băiat, ești la fel cum te știam. Mai păstrezi patinele de la mine ? În avalanșa de întrebări, Ion n-a apucat să-i răspundă. Un tip cât o ușă de înalt și de lat, a luat-o pe Carina de mână și s-au pierdut în mulțime ... caută-mă, a apucat ea să-i mai spună întorcând capul.Treci pe la Conservator, mă găsești tu. Paaa ! Și i-a făcut semn cu mâna încă o dată.
Ce s-o fi petrecut în mintea de viitor inginer a lui Ion ăl Mic, e greu de spus, dar de a doua zi, a fost văzut tot mai des pe la Conservator căutând-o pe Carina săptămâni de-a rândul.
Colegul de cameră (locuia la Căminul Regie ) îl apostrofa,” ce naibilor mă Ioane, mă crezi pe mine sau pe ea ? Nu vezi că își bate joc de tine ? Scoateți-o din minte!”
Ãl Mic nu îl lua în serios. Continua să meargă la Conservator și de trei ori pe săptămână.”Dacă a zis s-o caut, o caut pân-o găsesc” răspundea el.
Așa a început să se “culturalizeze”. Citea afișele de pe holuri, programele de sală ale unor concerte, dar ea nu era de găsit .
Și într-o zi, la spectacolul din sala de concerte a Conservatorului, prezentatoarea era Carina! Carina!! Ce tare bătea inima lu’ Ion. De emoție și mândrie!
Când s-a terminat spectacolul, a mers în culise, voia s-o felicite,voia....
Înconjurată de colegi, Carina radia! Micul meu Einstein, ce surpriză îmi faci! Ai venit să mă vezi, nu-i așa ? Ce bine -mi pare! Apoi întorcându-se spre fetele din preajmă
, știți ce cap de matematician avea băiatul ăsta?.. O iotă nu înțelegeam, copiam totul de la el, ha, ha, ha! Acuma sunt foarte ocupată, n-am timp,..mai caută-mă, te pup. Paa!
A plecat înconjurată de grupul acela vesel, râzând tot timpul în hohote. Rămăsese în urma ei un miros fin de parfum....
S-a uitat Ion lung și-a stat minute în șir acolo , până s-a hotărât să se urnească. Atunci a jurat că n-o mai caută cât o trăi.

Partea a patra

Roata morii se-nvîrtește

S-a mai scurs un an și încă unul ... Între timp Ion a devenit inginer. Și-a cumpărat bocanci, patine cehești și aproape zilnic mergea la patinoar. Alerga pe gheață împreună cu noua lui prietenă Teodora și când se sătura de patinat o lua pe jos spre cartierul unde locuia, cu nume predestinat, „Ziduri între Vii” purtând pe umăr patinele.
Nu-i ajungea toată lumea cât de bine se simțea ! Zâmbea la trecători necunoscuți, punea o frână bruscă pe stradă când se apropia o persoană grăbită (așa făcea pe gheață) și își continua drumul mai vesel.
Într-o seară, în aglomerația de la Dimitrov, cui pune el o asemenea frână ? Aăă ...... Doamne cât mă bucur să te văd ! a spus iarăși Carina. Dă-mi voie să te pup, ești la fel ca întotdeauna, te-ai însurat ? Eu sunt mai mult singură ... Ce mi-ar place să merg la patinoar, ai timp de așa ceva !? Doamne... Știi ce ... vino joia viitoare pe la mine, poți ? Atunci rămâne stabilit. Servus!
Zilele au trecut chinuitor de încet după ce s-a despărțit de Carina. Când în sfârșit, ora 16 fix a venit, s-a înființat în fața ușii cu nr. 13 din blocul 31. Simple coincidențe își spunea el. Þinea în mâna dreaptă un buchet uriaș de flori și o cutie de bomboane de cea mai bună calitate în mâna stângă. Îmbrăcase costumul de-a gata pe care îl ținea nefolosit în șifonier și un balonsaid cu gulere late, deși era în plină iarnă.
Ce punctual ești, nici la școală nu întîrziai ! Îți place apartamentul meu ? Am o sufragerie foarte mare, treizeci și ceva de metri pătrați. Flori și bomboane de ciocolată ?! Îmi plac foarte mult deși,... cam îngrașă. Doamne ce nostim erai !...
Inima lu’ Ion ăl Mic bătea ca în copilărie, să-i spargă pieptul, iar urechile și obrajii îi frigeau de parcă ar fi fost scos în fața întregii școli. Uf, cum au trecut anii ! De ce nu te-ai însurat până acuma ? Am o prietenă, Teodora o cheamă, e așa naivă, ca noi când ne plimbam prin parc ! Tu cu cine te-ai măritat ? Soțul meu este un fustangiu, ... regizor, ... dacă nu s-ar întinde cu toate fufele, actrițe le spune el, ar fi un om cumsecade ... Lucrează în provincie și vine doar o dată pe trimestru acasă !
Și tu ... ce faci atâta timp singură ?... Þi-am spus, e atent cu mine, când își amintește ! În rest....
Ion ăl Mic se ridică de pe scaun și începu să se plimbe prin cameră. N-o înțelegea pe Carina ... De ce îl invitase la ea ? O iubise cu ani în urmă cu patimă, cu disperare chiar. Și ea ...? Nu știa ce să-i răspundă.... Micuțul meu Einstein, astea sunt detalii absolut nerelevante ! Despărțită sau nu, eu sunt tot colega ta de bancă... Povestește-mi ... Povestește-mi ce fete au fost în viața ta ... Când mă gândesc că am fi putut fi împreună !.... Să-ți cânt ceva, vrei ? Ãl Mic a dat din cap, în semn de încuviințare. Carina a ridicat capacul pianinei și a început o sonată de Chopin. Se lăsa dusă de muzică, se unduia din tot corpul și treptat ăl Mic n-o mai vedea pe Carina, muzica umpluse spațiul din apartament și el plutea alături de Teodora pe luciul gheții.
Þi-a plăcut, l-a întrebat ea într-un târziu. Foarte mult ! Carina întoarse capul. De ce vrem mereu altceva ?... Tu ce ți-ai dori cel mai mult ? În studenție te doream pe tine, iar acuma ...
Carina își țuguie buzele așa cum făcea în momentele ei de cumpănă. Într-adevăr, Ion rămăsese la fel, prea linear, la el lucrurile se reduceau la ori e albă, ori e neagră, nuanțele nu le sesiza niciodată. Degeaba are atâtea calități ! Ce ciudat se îmbină în el delicatețea și bădărănia! ... Nici cuvintele nu știe să le mânuiască prea bine ... Se poartă și acum ca un adolescent.
Cred că îmbătrânesc, pur și simplu îmi vine să plâng. Carina își propti capul în piept și îi dădură lacrimile. Ion se apropie în vârful picioarelor și-ncepu să-i mângâie părul, fruntea, într-un gest aproape mecanic. Se gândea că ar trebui să plece și eventual s-o caute altă dată. Chiar dacă ar fi fost liberă, Carina nu-l mai interesa. Pur și simplu ea voia de la viață altceva. Totdeauna fusese atrasă de ceea ce strălucește.. Carina îi luă mâna care îi mângâia fruntea și i-o duse la piept. Am împresia că nimeni nu mai are nevoie de mine ... Probabil din cauza soțului, chiar am ținut la el și mă neglijează total. Nu știu de ce îți spun toate astea. Vocea îi tremura ... Nu mă judeca aspru ... Aș fi vrut ca seara să se petreacă altfel ... Cred că mi-ar trebui un copil. Uneori am niște excese materne că simt nevoia să le revărs asupra cuiva ... Te rog să nu râzi dacă îți spun asta ... Doamne ce prostii vorbesc... Te-ai supărat ?
Ion chiar că era stânjenit. Își retrase încet mâna de la pieptul Carinei și începu iar să se plimbe prin cameră. Când și când se oprea să o privească. Se ghemuise într-un fotoliu, ținându-se de genunchi și cu fața proptită de ei. Nu mai spunea nimic, nu se mișca, era doar așteptare ...
.
În apropierea ei, toate raționamentele logice o luau razna. Feromonii pluteau în cameră, bomboanele de ciocolată își făceau efectul și Ion ăl Mic credea că o să leșine ca în ziua când Carina îi strânsese cravata la gât că era cât pe ce să-l sufoce. S-a ținut însă tare, n-a schițat niciun gest nelalocul său ... Cred că ar fi cazul să plec ... n-aș fi crezut că pot sta cu tine atâtea ore fără să-ți mărturisesc la fiecare minut cât te-am iubit o dată ...

Epilog

Atentă la nuanțe, Carina a înțeles că viața este foarte scurtă și clipa contează, nu o iubire mare ca a lui Ion. Așa că ... a avut o relație cu un actor celebru, apoi cu un compozitor ce a îndeplinit tot felul de funcții administrative, cu un diplomat, cu doctorul de suflete și în sfârșit cu un scriitor . ... Astfel a ajuns și ea celebră, devenind eroina unui roman de mare succes !
Cât despre Ion ăl Mic, a rămas la fel de linear ca în adolescență, s-a însurat și a avut o relație doar cu nevastă-sa.

P.S.

În iunie 2015, Ion ăl Mic a vizitat orașul (Rupea) și casa unde Carina îi dăduse rozinci, îi cântase la pian și mai ales, îi călcase, în fiecare săptămână, singura lui cravată... de pionier! Poarta era încuiată! Pe zidul clădirii, pe o placă de marmură se putea citi:
Aici și-a petrecut copilăria Carina.P.F. A studiat la Conservatorul din București și a scris două cărți despre Dinu Lipatti. A ocupat funcția de director general în două perioade la Muzeul.... A murit în 2011.


Nicolae Aurelian Diaconescu


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!