Punte între toate subiectele( machiavelismul)

Cuvântul machiavelism, s-a format de la numele lui Niccolo Machiavelli, diplomat florentin, care a trăit între anii 1469 și 1527. Acesta a scris în 1515 o carte cu numele: Principele( tradusă și în limba română), în care cu sinceritate(după părerea unora) dar mai ales cu cinism(după opinia altora), a preconizat în politică absolut orice mijloace ce pot duce la atingerea scopului propus: vicleșug, minciună, lipsă de scrupule, sforărie, diabolice manevre, trădare, corupere, etc.
Această doctrină a dat naștere în limbajul comun epitetului de machiavelic și expresiei machiavelism, care se aplică numai anumitor persoane, unor acțiuni, unor sisteme etc., din care dacă morala și scrupulele sunt excluse, sunt în schimb incluse ingeniozitatea, dibăcia, calculul premeditat și o țintă foarte precisă.
Subiectul l-am concis și l-am reasamblat și reprezintă o piesă solidă de cultură generală, întrucât dicționarul din care l-am extras este o raritate( dicționar de cuvinte, expresii, citate celebre de I. Berg.

Comentariu personal.
Doctrina lui Machiavelli circulă sub concizia : scopul scuză mijloacele, care n-a fost inclusă în doctrinele oficiale ale altor popoare, dar a fost și este ocolită în practica acestora.
Machiavelismul îl găsim cu sens de ironie și în viața artistică, la care mă voi referi în textele următoare. Aceasta este o punte generală de legătură, care face o corelare cu subiectele anterioare, prezente și viitoare.

Texte și pretexte
Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face.

Strigătul libertății și dreptății
Le-am selectat și conectat împreună, întrucât între ele există o interacțiune spirituală, pe ca o voi arăta mai jos. Spiritualitatea acestor două dictoane a fost ca să zic așa, o avere filozofică și doctrinară a popoarelor, de care nu s-au debarasat niciodată în teorie, dar au fost ocolite și aplicate din cotul mâinii( lăsate numai pentru filozofia claselor de jos).
Spiritul lor a trecut succesiv și paralel prin legendele și codurile social-moral politice ale: persanilor, babilonienilor, egiptenilor, grecilor, imperiului roman și francez și a avut mare efervescență în revoluția franceză.
Cu timpul, fiecare din vârfurile puterii și a protipendadei acestor popoare, a lăsat liber acest spirit , dar a avut strategii abile, să-l ocolească. L-a ocolit, pentru că el este o frână împotriva privilegiilor pe care și le-a dat fiecare putere temporară, ele există și la noi, și tot ele, adică privilegiile, au dus la lupta între palate și-au realizat două Românii cu interese diferite.
Un exemplu îl găsim în criticile făcute în fabula lui Grigore Alexandrescu, care se referă la ambele idei arătate sub texte și pretexte, fabulă în care poetul conchide cu:”noi vrem egalitate, dar nu pentru căței”.

Un alt exemplu ni-l dă Caragiale în sensul urât al machiavelismului și ocolirii acestui dicton în :” O scrisoare pierdută”, în care se referă la ocolirea spiritului arătat prin una din metode care este șantajul, care este binecunoscută: „apoi, dacă umblă el cu machiaverlîcuri, să-i dau eu machiaverlîcuri…..”. Autorul se referă la furtul dreptului de vot a puterii, adică exact la textul: ce ție nu-ți place, altuia nu-i face.
Un exemplu pe ținte vii privind ocolirea spiritului sus arătat și a consecințelor acestora, îl găsim în strofele de mai jos, pe care cu scop de economie de spațiu, le-am comprimat, după cum urmează:
O știu copiii și moșnegii/ baronii-s mai bogați ca regii/ și într-un an sau maxim doi/ ei ne dau epocile înapoi.
Azi tranzităm din comunism/ Cu visuri de feudalism/ și într-un an sau maxim doi/ ei ne dau epocile înapoi.
Politica-i una spurcată/ o știe lumea foarte bine/ e singura prostituată/ ce te plătește ea pe tine.
În țara asta-ngrozitoare/ de mulți țepari și mafioți/ trimit săgeți otrăvitoare/ dar nu-i pot înțepa pe toți.
Fiindcă justiția română/ îi ține la răcoare-o lună/ apoi după eliberare/ duc munți de bani peste hotare.
Pe-al nostru steag e scris unire/ unire-n cuget și simțiri/ nu duceți țara la pieire/ n-o despărțiți cu uneltiri.
Treziți-vă din violența/ în care-acuma vă scăldați/ creșteți copiii cu decență/ și fiți acum civilizați.
Nu duceți viață de horror/ nu vă purtați ca-n abator/ fiți oameni drepți și fiți mai buni/ și nu uitați: sunteți români.
Ducă-se vrajba pe pustii/ nu faceți două Românii/ nu fiți așa de căpcăuni/ și nu uitați: sunteți români.
Nu faceți lupte-ntre palate/ nu vă luptați între confrați/ nu fiți așa de căpcăuni/ și nu uitați: sunteți români.

Continuare replici lui Ion Dobre

Singurătatea
Sentimentul singurătății poate avea două nuanțe: prima, cea a pierderii ambianței, sensului și țintelor de existență și a doua a eliberării de stări conflictuale, de lipsă de comunicare, de dispute când este o binecuvântare, ca de exemplu singurătatea în doi.

Despărțirea
Este sentimentul greu de evaluat pentru cel care a trăit ambianța, comunicarea și afecțiunea, sau a peisajelor din natură cu care s-a reconfortat și tot o binecuvântare în cazul în care ele n-au existat.

Lăcomia
În istorie și artă, în simbolistică, este reprezentată de tipul harpagonului cules de Molliere din modelul grecesc, pentru a-și boteza opera sa Avarul
De atunci el a definit la scară artistică acest tip care este reprezentat și astăzi
în arta și literatura noastră. Din aceeași familie a avarilor inveterați, mai fac parte: Gobseck al lui Balzac, Hagi Tudose al lui Delavrancea. I-am inserat pe aceștia care-s mai reprezentativi, deși literatura citează mult mai mulți.

Simțul umorului
Cred că nu trebuie explicat prea mult, pentru că umorul se simte din creația umoristului, și are la bază cascadele de râs pe care le provoacă acesta.