poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1489 .



Mov în alcov
proză [ ]
satiră domestică

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [danrec ]

2010-01-19  |     | 



În blocul în care locuiește familia Mreană era pe cale să se producă o mare dramă; dar s-o iau treptat, ca să pricepeți mai bine amplitudinea iminentei catastrofe.
Locuind într-un spațiu precis delimitat, cuprins între ghena de gunoi, un pîlc de plopi uscați, o parcare neasfaltată și un atelier de vulcanizare, e firesc ca toți cei treizeci și trei de locatari ai imobilului cu patru etaje plus parter, să se cunoască temeinic între ei. Nu-i un secret pentru nimeni că plutonierul Boțoghină de la unu își bate nevasta ori de cîte ori vine beat de la cazarmă, nici că Pintilie de la parter face contrabandă cu prezervative, sau că doamna Kovacs are o crescătorie de canari, nu la nivelul cutiei craniene ci în propriul apartament proprietate personală. Toate aceste mici evenimente și preocupări umane sunt unanim acceptate, așa cum a fost acceptată și candidatura lui Mreană la postul de președinte al cvartalului. De fapt pe Mișu Mreană, bunicu-su purta numele neaoș de Peșteverde, dar fiu-su își schimbase numele cînd venise de la Caracal în capitala țării, nu-l prea încînta ideea să ocupe o funcție de asemenea anvergură. El avea o meserie extenuantă, era controlor de bilete la metrou și prefera atunci cînd sosea istovit acasă, să găsească liniște și pace în domiciliul conjugal, nu să-l preocupe problemele locative ale vecinilor săi. Avea un hoby nevinovat, în concordanță cu numele pe care-l purta, îi plăcea să confecționeze muște artificiale. Cine nu a fost niciodată la pescuit în ape de munte, nu știe ce providențială este folosirea unei momeli eficiente. Așezat pe un scăunel pliant în balcon, petrecea ore nesfîrșite în fața unei menghini speciale, răsucind jurubițe de ață cu un bobinator adecvat și recompunînd cu pensa, cleștișorul și forfecuța, anatomia sau aparența unor insecte. Musca udă, neeozeelandeza cu păr de pe burtă de iepure, red tag no.1, nimfa neagră înfuriată, coropișnița din fulgi de potîrniche, erau toate creații memorabile, piese de rezistență pentru orice pescar pasionat. El nu era defel expert în prinderea peștilor, dar îl încerca un sentiment de satisfacție profundă atunci cînd unul din amicii săi,cărora le dăruia operele sale, avea parte de vreo captură importantă.
Așa cum am amintit, lui Mreană nu-i surîdea defel ideea să devină președinte, n-avea nevoie de responsabilități suplimentare pe lîngă cele de cap de familie, dar nevastă-sa și soacră-sa, se știe că femeile sunt mult mai ambițioase decît bărbații cînd e vorba de funcții publice, au insistat să-și depună candidatura. De fapt pe Haricleea, consoarta sa o agasa faptul că unul dintre contracandidați era Bosoacă, președintele în funcție, de meserie instalator apă-încălzire-canal, a cărui nevastă o jignise îngrozitor și ireparabil.În urmă cu jumătate de an, îi împrumutase acesteia două ouă. Așa-s vecinele, sociabile și gestul e adesea reciproc, dar într-o seară cînd se dusese să-i ceară la rîndul ei o cană de zahăr, madam Bosoacă o refuzase net:
" N-am...și nici dacă aș avea, nu ți-aș da!"
Surprinsă, Haricleea ripostase:
" Atunci poate îmi dai înapoi ouăle!"
" Care ouă...m-ai dat tu mie vreun ou? Caută-le la bărbatu-tu, știe tot blocul că e un impotent și-un bleg!"
De aici pînă la un război nemilos nu a fost decît un pas. Cînd a lui Bosoacă își duse rufele proaspăt spălate în uscătorie, adversara ei se strecură pe furiș acolo și presără deasupra lor două-trei mîini de funingine. Nuți Bosoacă se răzbună aruncînd niște zoaie peste bluzele celeilalte, agățate la uscat pe balcon. Haricleea Mreană ripostă mînjindu-i preșul de la intrare cu smoală. Adversara sa îi tăie cablul TV. Conflagrația amenința să cuprindă tot blocul, taberele susținînd ba pe una, ba pe cealaltă dintre combatante, în funcție de interesele de grup și cine știe unde s-ar fi ajuns cu rîca. Anunțarea alegerilor deveni un bun prilej pentru tranșarea, în favoarea uneia sau alteia dintre părți, a conflictului. Paradoxal e faptul că, fără nici o logică evidentă, capii celor două familii păstraseră aparența unor relații amicale. Bosoacă era un ins mucalit, mereu cu zîmbetul pe buze, jovial și îndatoritor, care nu pregeta să facă mici servicii vecinilor săi. Repara robinetele defecte, desfunda cîte o chiuvetă sau dregea cîte o țeavă spartă. Chiar în ziua în care nevastă-sa lăsă familia Mreană fără acces la programele TV, se întîlni pe scări cu Mișu și se salutară cordial, ba mai mult Bosoacă scoase din buzunar o jurubiță cu mătase de culoare mov și i-o întinse:
" Þine vecine, io n-am la ce-o folosi...am găsit-o într-o scurgere și m-a gîndit că poate ți-o fi de folos!"
Firele de mătase naturală sunt pentru un confecționer de muște artificiale, cam ceea ce reprezintă culorile pentru un pictor. Pentru că bugetul destinat achiziționării de ațe multicolore era controlat cu strictețe de soacră-sa, îi mulțumi vecinului său pentru dar, deși movul nu prea era uzual la momeli și păși destins în apartamentul conjugal. Întîmplarea intră în uitare pînă după alegeri.
Campania lui Mreană, concepută de cele două femei care-i coordonau existența, fu una eficientă, dar civilizată. La toate ședințele comitetului de bloc, acesta înfieră neajunsurile administrației Bosoacă: pripășirea de pisici vagaboande lîngă tomberoanele de gunoi menajer, deteriorarea îmbrăcăminții de carton asfaltat de pe acoperiș, starea deplorabilă a conductelor de încălzire și multe alte lipsuri gospodărești. Advesarul său asculta aceste semnalări,se mulțumea să rînjească enigmatic, dar refuza să prezinte vreun raport al activității sale îndelungate.
Veni și ziua confruntării finale. Foarte sigură pe elocvența soțului ei, Haricleea veni la adunare însoțită de maică-sa și cei doi copii adolescenți, arborînd un taior elegant, de culoare corail, cumpărat de la Moll în perioada reducerilor de toamnă. În replică, madam Bosoacă se fîțîia în alaiul susținătorilor împopoțonată cu o stridentă rochie decoltată, mov cardinal.
În cuvîntarea sa, Mișu Mreană atacă din nou problema zugrăvirii casei scărilor și a reparării acoperișului. Bosoacă îl ascultă atent, iar cînd termină,îl atacă imparabil cu o întrebare perfidă:
" Știe distinsul meu contracandidat cu ce se ocupă Septimiu Vifor, locatarul de la etajul IV? Din ce venituri și-a permis achiziționarea unui autoturism Cielo pe motorină?"
" Nu, răspunse acesta, și nici nu e treaba unui președinte să se ocupe de viața privată a conlocatarilor!"
Bosoacă se încruntă, mimînd îngrijorarea:
" Nici cînd aceștia practică prostituția?"
Mreană zîmbi, foarte sigur pe sine:
" Septimiu e burlac, locuiește singur, e problema lui dacă îl vizitează prea multe femei!"
" Problema e că îl vizitează doar bărbați căsătoriți! " ricană Bosoacă.
Brusc Mișu Mreană se simți obosit, o slăbiciune inexplicabilă îi muie genunchii, începu să transpire și cearcăne liliachii i se întinseră pe tot obrazul.
Prezidențialul lansă atunci cu satisfacție lovitura finală:
" Unde ați fost aseară domnule Mreană, după orele 22?"
Incapabil să răspundă, cel interpelat înghiți în sec, ca și un pește scos pe uscat, iar adversarul continuă necruțător:
" E adevărat că ați fost la Vifor ca să faceți o baie cu spumă și uleiuri aromatice?"
E inutil să vă mai spun că Mreană a pierdut alegerile. După anunțarea rezultatelor scrutinului, fusese de altfel un scor foarte strîns, Haricleea a făcut o criză biliară și a trebuit să fie transportată cu ambulanța la Urgențe. După ce reveni din spital, îi interzise consortului accesul, pentru o perioadă de timp nederminată, în dormitorul conjugal. Soacră-sa îi aruncă toate muștele în WC, și refuza să i se adreseze cu alte apelative decît cele de "tîmpit" și "găozar nenorocit". Copiii din bloc strigau batjocoritor în urma lui: " nenea Mreană poartă fustă și-și dă cu rimel pe geană" și alte aluzii homofobe.
Pînă la divorț părea să nu mai fie decît un pas. Salvarea îi veni în mod neașteptat de la doamna Horoskopiciuc, o pensionară onorabilă care își ocupa timpul și-și suplimenta veniturile cu ghicitul în cafea și în palmă. Mreană se întîlni cu dînsa pe cînd transporta resturile menajere la ghena de gunoi.
" Vai, ce palid ești vecine! Te supără ceva, ai probleme cu sănătatea?"
" Ehhh, suspină el, parcă matale nu știi...rîde de mine tot blocul!"
Sfătoasă, experta în divinație insistă:
" Dumneata ai chakrele alterate, ai nevoie de o încărcare energetică!"
" Nu cred că mai poate să mă încarce nimeni și nimic!" oftă Mreană.
Doamna Horoskopiciuc se scărpină în cocu-i cărunt și zise:
" Hai pîn' la mine, să-ți fac harta astrală...pe gratis...ce ai de pierdut?"
Creatorul de muște virtuale se lăsă convins și după ce află că e Fecioară cu ascendent în Pește, Salcie Plîngătoare după zodiacul arboricol, Muscă Roșie de Munte, după cel nepalez, că trebuie să se ferească de cifra 12+ n, unde n, ia orice valori de la unu la plus infinit și de femeile roșcate cu alunițe-n obraz, îi destăinui astroloagei binevoitoare:
" De fapt puțin îmi pasă de președinția de bloc...mă doare faptul că mă înțelegeam bine cu Bosoacă și nu mă așteptam să mă atace atît de josnic...chiar înainte de alegeri mi-a dat o jurubiță de mătase, știți pasiunea mea nevinovată...
" Ce culoare? sări ațîțată madam Horoskopiciuk .
" Ce importanță are, oftă Mreană, Haricleea, singura mea dragoste, vrea să mă părăsească! Cred că era mov!"
" Aoleu, țipă chiromanta amatoare, ești deocheat! Matale n-ai știut că Fecioarele din prima decadă sunt susceptibile la radiația culorii mov?"
Odată elucidat misterul, Haricleea povesti tuturor vecinelor ce pățise Mișu al ei și începu o campanie de contestare a alegerilor. Bărbatu-su o îmbună ducînd-o în concediu la Olănești,unde își trată cu succes disfuncțiile biliare și nu numai.
Pacea conjugală se instaură biruitoare, mai ales că ghinionistul iradiat purta tot timpul asupra lui o amuletă protectoare în formă de ancoră, confecținată din două cîrlige de pescuit nr.5.
Conflictul Bosoacă-Mreană rămase în schimb deschis. Pînă cînd? Cine poate ghici cu exactitate durata efectului culorii mov în alcov?!

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!