agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2981 .



Balanța pentru trei păcate
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Nicu al Popii ]

2010-02-17  |     | 



Balanța pentru trei păcate
Schiță în patru părți

Invenție pentru un timp improbabil


Am fost preocupat multă vreme de afirmația din biblie “La început a fost cuvântul”, în antinomie cu teoria materialistă a big-bangului, care presupune o energie infinită a punctului, dezvoltând apoi ceea ce se numește expansiunea universului.
Nu sunt în măsură să fac aprecieri asupra acestei teorii, totuși m-am întrebat: “Cuvântul posedă o energie și dacă da, este măsurabilă?”
Momentul crucial a fost când mi-am dat seama că nu am dreptul să ridic piatra și s-o arunc în păcătos fiindcă eu însumi sunt unul, am greșit cu gândul, vorba și fapta. “Nu judeca pe alții ca la rândul tău să nu fii judecat”. Și-atunci ? Mărturisesc cu jumătate de gură, că, pornind de la aceste frământări care nu mă lăsau nici ziua, nici noaptea, am avut o revelație, balanța pentru trei păcate !
De-a lungul timpului au existat tot felul de invenții, într-o vreme revista “Știință și Tehnică” inițiind chiar “Salonul invențiilor ciudate”!. Acolo m-am prezentat și eu și am avut succes. Nu la fel de mare ca pentru invenția “Aparat pentru calculul distanței parcurse de o muscă într-o sticlă de lapte până la eliberare”. Sau “Hrană ecologică pentru găinile atinse de aviară”! Aici fac o paranteză, tanti Aurica din Pietroasele, sora soacră-mii, folosește și azi amestecul ăsta, e transmis din moși-stămoși, probabil de pe vremea dacilor! Tărâțe cu vin. Umblă găinile ei mai mult bete, dar niciodată nu s-au înbolnăvit. Și-au o carne fragedă! Fac ouă cu gust de tămâioasă, fetească, riesling. M-a rugat să nu spun la nimeni dar dacă tot am început. Are și două căprițe și ele primesc tainul cu același amestec, în loc de apă le dă vin, dar numai seara. Și-are femeia lapte și brânză cu gust de Merlot, nu cu miros de pâci (țap).
Dar mai bine să vă descriu invenția mea, singura pe care am brevetat-o.
Balanța are talerul un triunghi echilateral, paralel cu pământul, din tablă de 0,5 mm. În cele trei vârfuri ale triunghiului, atârnă trei farfurioare identice, tot din tablă, fixate cu ajutorul a trei lănțicuri din cupru. În centrul geometric al talerului care este și centrul de greutate, un inel metalic de care se agață un lanț ce se termină cu un cîrlig atârnat în punctul zero al unei tije montată pe doi suporți detașabili, din lemn, metal, din ce are omul la îndemână.
În mod normal balanța este într-un echilibru perfect. Când pun însă pe fiecare farfurioară o hârtie obișnuită, (format A4), pe care este scris un cuvânt, numele unei persoane, balanța se înclină la stânga, la dreapta, după cum omul este păcătos sau bun.
Funcționarea optimă este atunci când pe cele trei farfurioare se află doar un nume. De exmplu, Afrodita, Venus, Hera! Sau pentru timpurile prezente Bush, Blair, Putin. Aveți idee unde s-a oprit acul ? Dar când am pus numele celor trei președinți ai noștri! Vă spun un secret. Balanța funcționează numai în prezența mea. Orice testare e gratuită, dacă se percepe taxă, se blochează instantaneu.
Se poate măsura și de la distanță. Dacă primesc povestea omului, scrisă de el însuși sau de oricine, și extrag de acolo un cuvânt, o propoziție, o frază, sau pur și simplu pun pe talere numele autorilor, se întâmplă tot felul de ciudățenii …
Să vă fac demonstrația! Iată trei povești din care o să aleg în final, un cuvânt, o propoziție, o frază.

Ispita diavolească

Serioja ca orice copil de la țară a păscut vacile, a mers la cules de prune și a făcut treburi care nu îi plăceau. Citea mult, desena bine și a crezut că va ajunge cineva. A reușit la o Școala de Artă și Meserii din București și numai după doi ani s-a transferat la un liceu cu tradiție.
Într-o seară, la internat, i-a povestit colegului său de clasă și cămin cum o ducea pe Florica, vaca bălțată, la păscut, cum dormea pe deal între oi și Pavel îl asculta cu mare atenție. “Grozav ! exclama el uneori. Chiar ai făcut așa ceva?” Când a terminat, Serioja i-a mulțumit. “Mă simțeam atât de singur aici!” Pavel s-a sculat, a aprins lumina în dormitor și a râs, râdea homeric că băieții nu înțelegeau ce a pățit la miezul nopții.
- Priviți-l pe Serioja al nostru, premiantul, eminentul, … nu știam de ce miroase așa, a dormit în băligar cu vacile și oile, ha ha ha! Adulmecați-l, apropiați-vă, vă sufocă! Deschideți bă ferestrele să intre odată aerul curat!
În acele clipe s-a rupt ceva în el, dorea un trăznet care să-i lovească pe toți așa cum văzuse de atâtea ori, sus pe deal, prăbușind copacii falnici. De atunci n-a mai fost sincer cu nimeni, n-a mai avut încredere în nimeni. A învățat slavona veche, franceza, germana și s-ar putea spune despre el că era un erudit.
S-a căsătorit, avea doi copii și călătorea mai ales cu ocazia unor Congrese internaționale. Așa a întâlnit-o pe Ivonne, o tânără doamnă, pe care a plăcut-o din prima clipă. Era baroneasă, deșteaptă, bună la pat, fără obligații și i-a oferit tot ce își poate dori un bărbat încă tânăr. Iubire necondiționată, călătorii în toată lumea, finanțarea cărților pe care le va publica. Ce își putea dori mai mult ? Și totuși avea o îndoială, soția îi era devotată, cei doi copii erau ca doi feți frumoși ! Ce să facă ? Ea îi ceruse un singur lucru, “Uită România, uită copiii, uită soția! Nu te întoarce în țară, la mizerie, neputință …” A cerut sfatul bătrânei mame.
Du-te la un duhovnic, l-a sfătuit ea, spovedește-te, cere îndurare lui Dumnezeu și întoarce-te la copii și nevastă!
- Mamă, a zis el, e singura ocazie să văd lumea, eu niciodată n-o să am bani pentru asta.
- Degeaba, dacă te vinzi diavolului. Ce ești tu, păgân ? Uiți de toate pentru o pungă de bani și un cur de femeie ? Mâine, poimâine eu n-o să mai fiu, ține minte, o să-ți pară rău, nu acuma, mai gândește-te înainte de a lua hotărârea, e ispita diavolului!
Cât s-a perpelit acel om, câte nopți nedormite a avut, nu vă mai spun. A mers la un duhovnic, s-a spovedit și s-a întors la soție și la copii ! A început o muncă fără preget pentru a restitui oamenilor faptele de vitejie din istoria neamului.
A făcut bine, a făcut rău, povestea … e mult mai lungă … Nici nu sunt sigur că s-a pocăit cu toată sinceritatea.
Azi este om în vârstă, merge duminica la biserică și se roagă la Dumnezeu să-i ierte păcatele. Uneori povestește la cine vrea să-l asculte, ce soție extraordinară are!

Putea fi o Mata Hari

Tavi avea numai cinci ani când “eroii” au pus mâna pe sat și l-au trecut prin foc și sabie. I-au omorât pe toți, bătrâni, copii, femei, bărbați în toată firea. Au dat foc la case și biserici. El era în lanul de porumb și a văzut cum au intrat în curte, i-au luat părinții și i-au împușcat în cap. De frică a amuțit … Au trecut multe luni până a început iar să vorbească … Apoi au trecut anii, a mers la școală, era primul în toate. A intrat la facultate și a fost trimis în URSS pentru a-și continua studiile. Acolo regula era una singură, studenții străini trebuiau atrași în rețea. Nu se putea altfel ! Tânărul nu s-a lăsat prins în mreje. Le promitea celor care încercau să-l recruteze că va face acest pas, mai târziu. Șefii au pus în aplicare planul B, cel care opunea rezistență va fi atras cu sprijinul unei frumoase fete care intrase deja în organizație.
Astfel a cunoscut-o pe Irina, la un spectacol de balet, avea locul chiar lângă ea. Se pot povesti multe despre plimbările lor sub clar de lună prin parcurile din Moscova, discuțiile despre viată și moarte, o iubea sincer, dincolo de orice obstacol deși era conștient că ea făcea parte din structură. În cele din urmă s-au căsătorit și au venit în România gândind că ea îndeplinește doar o îndatorire formală. Niciodată n-a întrebat-o despre trecutul ei nebulos. Se integrase perfect în viața culturală românească, aveau doi copii, și chiar simțea românește deși era rusoaică.
Pare de necrezut o astfel de evoluție! Nimic nu o trăda că ar fi avut sau are vreo legătură cu rețeaua. Iar el fusese totdeauna atât de blând și grijuliu ! Apoi în preajma acelui teribil 22, când ea s-a oprit la chioșcul de ziare de lângă instituția unde lucra, vânzătoarea de acolo i-a spus: “Volodea îți trimite salutări. Îl poți întâlni mâine seară la concertul de la Ateneu …”
Din acea zi n-a mai avut liniște. Sperase tot timpul că nu v-a mai fi activată. Se temea pentru ea, pentru cei doi copii și mai ales pentru soț, un om cu totul special. Muncise mult, traumele din copilărie îi trecuseră în subconștient. În instituția unde lucrase de o viață atinsese cea mai înaltă treaptă ierarhică. Acolo sus nu simțise niciodată dorința de răzbunare. Având o notorietate profesională impecabilă ar fi putut foarte bine să-i șunteze în evoluția lor pe aceia din neamul care îi omorâseră părinții, rudele, prietenii, tot satul ! N-o făcuse niciodată. Iar în presă începuseră atacurile. Nu-l mai scoteau din kaghebist, vândut rușilor, trădător.
Poate că ea suferise mai mult ca el … Stresul a îmbolnăvit-o de cancer, a urmat metastaza și doar în trei luni a murit.
A avut impresia că Irina n-a vrut să mai lupte … A plâns-o în tăcere zile și nopți de-a rândul. După mai multe luni s-a întors în fostul lui sat. Nu-l mai recunoștea. În locul casei de odinioară era acum o livadă cu pomi. Atunci a hotărât să construiască acolo o bibliotecă. Își va arhiva documentele, lucrările nepublicate și va amenaja o cameră dedicată fostei sale soții.
Era în vârstă și cu toate astea a trăit febra creației, a construit casa așa cum își dorise Irina.
În lungile nopți de singurătate se întreba doar, când a greșit în fața lui Dumnezeu de l-a pedepsit atât de crunt. Uneori murmura, “Ea chiar m-a iubit, a preferat să moară decât să trădeze”...

Dau castel pentru post de ministru

Hadrian, deși superficial, a avut destule ocazii pentru a fi scos în față și prezentat ca bântuit de geniu. Lucrarea sa de licență, de necitit, i-a fost publicată și elogiată. Apoi a dezvoltat-o puțin și a mai publicat-o odată, cu ocazia susținerii gradului doi. Aceeași lucrare de licență a fost publicată pentru a treia oară cu ocazia susținerii gradului unu. Deja reprezenta un nume în cultura română, publicase trei cărți! Cu o asemenea zestre a fost o bagatelă să ajungă universitar iar mai apoi conducător de doctorate. Nu era suficient, pentru aspirațiile sale, compunea … poezele, programate și acestea la posturile de radio și T.V. de multe ori și cântate.
Ca tânăr de perspectivă, a pus ochii pe el o fină și stilată dansatoare. S-au susținut reciproc până în … 22 ! După această dată, domn’ profesor a avut o ascensiune politică și administrativă ieșită din comun. Ca adjunct al unei distinse personalități, îi cânta acesteia în strună, la “govern” sunt numai “hahalere” și trebuie făcut orice pentru schimbare. Când bătrânul om și-a dat demisia din fruntea instituției, în semn de protest față de tratamentul la care era supus, adjunctul l-a felicitat apoi i-a luat locul. Nu-și mai încăpea în piele, nu mai avea ochi pentru nimeni și nimic, doar pentru tânăra lui secretară, atâta se pisicea și torcea de îi venea s-o răstignească direct pe birou. A fost însă prudent, instituția pe care o conducea avea în proprietate câteva garsoniere. Era de bon ton să ai o amantă, eventual s-o și întreții. A instalat-o într-o garsonieră și-o vizita ocazional, mai avea o amantă, la sediul politic al partidului din care făcea parte.
Se împărțea în trei, nevastă, amanta oficială, amanta secretă. Le făcea față la toate și culmea armoniei, nici una nu se supăra pe celelalte două!
Pe vremea aceea era în vogă FNI, așa numitul Fond Național de Investiții, unde, dacă reprezentai excepția, pentru o valiză de bani, puteai obține mai multe.
Domn’ profesor a scos banii instituției pe care o conducea și i-a depus pe toți la FNI. “De ce să nu risc? S-a confesat el amantei secrete. Bunul meu prieten, Ganian, îmi va da de veste dacă apar norii la orizont”.
Într-o zi, în plină ședință a Consiliului de Administrație, a primit un telefon scurt. S-a schimbat la față și s-a ridicat brusc.
- Ceva urgent, s-a scuzat el … Vă rog să mă așteptați! Și a plecat. S-a întors după două ore cu trei valize mari. Ce era în ele nimeni n-a bănuit în acel moment, dar la câteva zile a picat FNI-ul. A depus la loc suma retrasă din contul instituției și a răspândit zvonul că a primit mai multe moșteniri …
Își freca mâinile de bucurie, “Cine nu riscă, nu câștigă”. Cei doi prieteni Hadrian și Ganian, la scurtă vreme, au devenit miniștri ! Cu morgă, cu ștaif, cu amante, dând lecții de moralitate la televizor.
Nimic pe lumea asta nu este însă gratis … De data asta, nu mai reprezentau excepția, trebuiau restituite imobile importante celor ce îl ajutaseră să scoată banii doar cu o clipă înainte de prăbușirea FNI.
Și astfel, castele de epocă, reprezentând un simbol pentru țară au fost înstrăinate, chipurile unor moștenitori legali.
Răsufla ușurat. Își plătise cu vârf și îndesat serviciul primit și obținuse asigurări ferme că nu va păți niciodată nimic, chiar dacă va fi hărțuit o vreme pe la diverse foruri, așa, pentru ochii prostimii!
Uneori îi cerea șefei de cabinet să nu fie deranjat. Se lăsa pe spate în fotoliul ministerial, închidea ochii și visa. De când cu politica și administrația nu mai crease poezele! Dorea să se vorbească despre valoarea operelor sale …
Tocmai primise un memoriu care îi semnala un eveniment internațional și i se cerea să trimeată un reprezentant ministerial … “Ce să caute omul meu acolo? … Organizez eu însumi un eveniment … și … în semn de recunoaștere … să mi se cânte poezeaua …”
Burnița, băteau clopotele și formația muzicală se chinuia să descifreze poezeaua! Unii știau versurile, alții muzica și cele două arte se întâlneau la infinit. Cinci speriați, în piata pustie din Torino, se întrebau ce cântă ăia, zgribuliți în ploaie și frig … Presa, bineînțeles, a comentat elogios evenimentul. “În piață, într-un entuziasm general s-a interpretat … Enescu dar și piese moderne ale renumitului compozitor …!” Nici pomeneală ! Ministrul radia însă! “Sunt un creator de referință chiar și Institutul Cultural … mi-a tradus opera! Se face însă prea puțin pentru cunoașterea lucrărilor mele peste hotare. Prea puțin, prea puțin, prea …”

x
x x

Am luat la întâmplare un cuvânt din fiecare poveste, “bălegar” din prima, “rețea” din a doua, “castele” din a treia și le-am pus pe talerele balanței. Aveți idee unde s-a înclinat acul? Am încercat a doua oară cu “Serghei”, “Volodea” și “Hadrian”. La fel s-a întâmplat! Am probat și cu fraze extrase absolut întâmplător. Am obtinut același rezultat!
După această experiență am stat și m-am întrebat, să ridic piatra? Toți suntem păcătoși dar ăsta arătat de balantă chiar a întrecut măsura. Deși escroc, ne este prezentat în mass media ca exemplu pozitiv, far al culturii române!
Tare mult aș vrea să sparg farul, să-l fac țăndări, să calc cioburile în picioare, să …
Doamne iartă-mă, iar am păcătuit! Or mai fi mulți d’ăștia, imaculați, fiindcă reprezintă excepția, oriunde, oricând, oricum? Bine că am construit balanța, îi arată în adevărata lor lumină, fără greș!

Nicolae Aurelian Diaconescu (Nicu al Popii)

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!