Romulus și Remus au hotărât să se reunească iar, nu chiar siamezi, dar măcar frați. Și pentru că toate acestea trebuiau să aibă o casă, au ales orașul de carton din colonie, de pe marginea răului. Au vizitat, au ales, rămânând să culeagă după ce se vor îndeplini condițiile necesare și suficiente pentru intrarea în posesia imobilului.
Joi, că e cea mai lungă zi din săptămână, s-au întâlnit tot pe marginea râului, ca să poată petrece mai multă vreme împreună.
Remus a venit primul, el este foarte rapid, poate să termine un lucru chiar înainte să-l înceapă și-n plus mereu își pune ceasul să sune la și 20. Ceasul lui sună cu fantoma unui strigăt din copilărie.
Romulus, mai leneș, a vrut să ia autobuzul, dar a luat per-pedes-apostolorum-ul, că autobuzul tocmai plecase din stație și așa scăpa de chivuțele care-i ciordiseră mobilul președintelui filialei, pe aceeași rută.

Pentru ziua de joi, Remus și Romulus își propuseseră să dezbată teme actuale: circuitul datoriei externe în Europa, influența șamponului de câini asupra intestinelor umane, premiile USR pe 2009 și altele.
Din Argeș iese o sirenă, lasă printre PET-urile limitrofe jurnalul intelectual al lui Adrian Marino și începe să cânte Oooo, viața meaaaa…
Ca într-un straniu dans, Romulus culege de pe apă bărcuțe de hârtie trimise de fetele bătrâne cu mesaje de amor pentru Ion Iliescu. Remus se miră, ia cartea. Din ea iese o spirală pătrată vorbind livresc care desenează un curcubeu poliglot. De vis…


Noi nu suntem normali, ceea ce vă dorim și dumneavoastră - 3
Romulus și Remus amândoi sunt de o mamă, de-o făptură și de-o samă, în plus au același suflet. Sufletul e bicameral, mobilat cu multe sertare, că, deși au sufletul mare, spațiul locativ e limitat. Sertarele au sentimente și în ele sunt adăpostiți oameni. Eu stau la 248B.
Remus își ia, când și când, câmpii. El are trei câmpi, dar îi mai ia și pe-ai lui Romulus, fapt care-l enervează pe acesta din urmă și, ca atare, își ia și el munții. Și-i ia și pe-ai lui Remus, în compensație. Cu toții știm că și câmpii, și munții sunt necesari prozei absurdului.

În astă dimineață, Remus s-a trezit buimac: a visat că etajul 3 s-a mutat la etajul 6; între etajele 3 și 6 nu era scară, nu era lift, nici măcar un scripete; între 3 și 6 fie a.m., fie p.m., nu era accesul permis, fapt ce l-a făcut să înțeleagă că ar trebui să-și schimbe orientarea patului.
Tot în astă dimineață, Romulus a realizat că iubește orice femeie de alt sex decât al lui și că în alergarea sa către viitor a uitat să trăiască prezentul.
Și cum amândoi uitaseră că vulpea n-a fost vulpe de la început - la început a fost cuvântul -, au hotărât să se mute împreună pe coclaurile verzi din capul africanului imaginar Papabembe. Acolo să pună o cloșcă pe ouă Kinder din care să iasă mai mulți ciorăpei care să umble printre circumvoluțiuni, printre neuroni, pe lângă statuia lui Venus din Milo la 78 de ani, cu evantai.
Azi, steaua chiar toarnă apă-n râu și e cinică: știe prețul oricărui gest, dar nu și valoarea lui.