agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1854 .



Robert și bobul de grîu
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [falstaff70 ]

2010-12-01  |     | 





Robert, pentru că ăsta-i primul nume care mi-a venit în minte, este un băiat, ba nu, era un băiat cînd am scris R, între timp a suferit o modificare și este deja un adolescent. Dacă ești isteț o să-ți dai seama pînă la urmă. Robert este un bărbat frumos și ăsta-i singurul său merit. Cu bobul de grîu văd eu ce fac.

Dacă mă întrebi ce legătură ar putea să fie între R, o să-i mai spun din cînd în cînd așa pentru că-mi place savoarea simplității și un bob de grîu, îți voi spune că-i exact aia care există între mediul de programare C++ (se citește si plus plus) și algoritm.
Mai simplu ar fi să te trimit la plimbare, nu te vreau pe aici. În orice caz importantă-i baba, în orice lume artificial creată, trebuie să existe o babă.

O cheamă Acsenia și-l îngrijește pe R., de cînd R. era un băiețel. O cheamă Acsenia și are grijă de R de cînd Moartea (moartea aia urîtă și slută da, moartea aia urîtă și slută) a uitat de ea.
Cum s-a spus, Robert era un băiețel agitat, egoist și încăpățînat precum Cato.
Acesta, știm din istorie sau din folclorul urban, a fost un patrician roman. Un nobil adică. Mai presus de orice, era un bun roman, adică un patriot, dar istoria a reținut, inevitabil, esențialul și anume că era foarte încăpățînat. Că a murit pentru o cauză pierdută, știu prea puțini și la prea puțini le pasă. Această divagație are rolul ei. Chiar dacă nu știm cine a avut grijă de Cato, știm că își iubea fratele. Atît de mult încît sensul peiorativ, atribuit ulterior cuvîntului, determina pe atunci o relație fraternă, puternică, inalterabilă. La fel ca în mediul de programare C++ din care nu putem exclude algoritmul. Nici acesta, nici mediul, nu ar mai valora o ceapă degerată în afara simbiozei. Mai exact, nici cît un bob de grîu.
(Să ne înțelegem, despre ce mama dracului vorbești tu aici, să ne înțelegem, nu eu vorbesc aici)

În punctul ăsta mă întreb dacă putem construi singuri o lume. Fără o babă care să ne îngrijească, sau, ca în exemplul istoric, fără un frate pe care să-l iubim. Iar dacă întîmplarea ar face să fim un mediu de programare, fără un algoritm. Evident, mediul este indus doar pentru amuzament. Nu are nicio relevanță în toată povestea asta. Spre deosebire de Robert, babă și bobul de grîu, care sînt foarte importanți. Tot ce se poate ca o lume astfel creată, fără nimic în ea decît noi înșine, să fie prea puțin interesantă, bolnavă și ireală pe cale de consecință.

Acsenia a fost și ea copil, pe cînd Cato însuși era încă mic, un sîmbure de încăpățînare, nu încăpățînarea. Dar știi ceva, de atunci și pînă acum nu i-a trecut prin cap că ar putea să facă și altceva decît să aibă grijă de R.

Acsenia a fost și ea copil - ce propoziție simplă, frumoasă, sugestivă. Cred că astfel de propoziții ar trebui să existe în toate prozele literaturii române. Și universale. În orice caz mie îmi place foarte mult, cum din ce în ce mai mult începe să îmi placă acest text. Nu știu dacă este vorba de vreo alchimie previzibilă și inevitabilă sau de beție. Cînd scriu sînt întotdeauna beat. Motiv pentru care, sper că nu plictisesc prea tare, și-n dezacord cu ce vreau să-ți spun, mă gîndesc la geneza poemului „Corbul”.
Merită să ne concentrăm puțin asupra acestui subiect, cel al scriiturii de față este deja epuizat.
Poe, unul dintre marii poeți ai literaturii americane și inspiratul inventator al genului fantastic – dar cît de fantastică poate să fie lumea pe care omul o inventează, avea nevoie de un subiect. În zilele noastre ar fi simplu să găsești unul, nici un scriitor nu duce lipsă de așa ceva. Dar pe atunci era mai greu, poeții erau obligați de statut să scrie poezie. Iar poezia era tragică, cum tragic era și subiectul, gîndit, urmînd după cum se va vedea un raționament logic, de Poe. Moartea unei femei frumoase. Maleficul geniu care îmi dictează aceste rînduri, a remarcat deja că niciodată moartea nu a fost tragică pentru cei care mureau. Cel puțin atunci cînd acest neplăcut eveniment se reporta altuia. În exemplu meu, lui Poe. După cum bine se știe, poetului nu i-a murit niciodată vreo iubită. Asta nu l-a împiedicat să scrie această inspirată odă a dezolării, trasmisă și nouă, sub formă scrisă, nu orală, oralitatea ar fi modificat substanțial, în funcție de evoluția incidentelor amoroase, sensul și registrul de interpretare al poeziei. Am spus deja – a gîndit-o cît se poate de corect și Poe - cel care ne transmite emoția este autorul, poetul adică, personaj central al actului dramatic. În susbsidiar știm că a murit cineva. În prim plan, ne impresionează cel care ne spune cine a murit, cine suferă, cine și cum trăiește, și care, cu mîna încă tremurînd, semnează în partea de jos a colii, olograf, Edgar Alan Poe.
Restul este ușor de intuit pentru că aparține mitologiei. Iubitul celei moarte este cel care trebuie să o plîngă, femeia trebuie, pentru efect și impact, să fie tînără și frumoasă, corbul trebuie să rostească, irațional, repetitiv precum o placă zgîriată, nevermore, nevermore, nevermore.
Și bineînțeles era să uit de furtună.

Din senin (ca în romanele proaste? exact, din senin ca în romanele proaste), cînd geamul micului oficiu unde Acsenia-i pregătea cafeaua lui Robert s-a izbit zgomotos de perete, un bob de grîu a căzut pe gresia rece. Ce facem noi cu ăsta, maică, a exclamat baba? Dă-l dracului, nu ne trebuie la nimic.

Îmi permit o mică observație, nici măcar Edgar Alan Poe nu ar fi putut să facă ceva cu el. Iar Dumnezeu nu a considerat potrivit să se implice în cazul bobului de grîu.


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!