agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 7615 .



Îngerul
proză [ ]
traducere din Hans Christian Andersen

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sydonay ]

2011-02-25  |   

Traducere poezie - Traduceri poezii si alte texteAcest text este o traducere.  | 



“De fiecare dată când un copil bun moare, un înger al Domnului coboară din Paradis, ia copilul mort în brațele sale, îşi întinde aripile lui mari şi albe, şi zboară cu el pe deasupra tuturor locurilor pe care copilul le-a iubit cât timp a trăit. Apoi, el strânge un buchet mare de flori pe care le ia cu el sus, la Atotputernicul, unde acestea vor da naştere unor enflorescențe şi mai strălucitoare decât cele pe care le-au avut pe pământ. Şi Atotputernicul strânge florile la inima Sa, însă sărută floarea care I-a plăcut cel mai mult, iar aceasta primeşte o voce, şi devine astfel aptă să se alăture corului extazului divin.”
Aceste cuvinte erau rostite de un înger al Domnului, când acesta căra un copil mort sus, în Paradis, iar copilul le asculta ca şi cum ar fi fost într-un vis. Apoi ei au trecut deasupra unor locuri bine-cunoscute, unde micuțul se jucase adesea, şi prin grădini minunate pline de flori încântătoare.
“Pe care dintre acestea ar trebui să le luăm cu noi în Paradis ca să fie plantate acolo?”a întrebat îngerul.
Chiar lângă ei crescuse o tufă de trandafiri subțire şi frumoasă, căreia însă o mână nelegiuită îi rupsese tulpina, iar bobocul de trandafir pe jumătate deschis atârna palid şi ofilit de una dintre ramuri.
“Săracul boboc de trandafir!”spuse copilul “hai să-l luăm cu noi în Paradis, ca să poată înflori sus, în Grădina Domnului!”
Îngerul culese bobocul, apoi sărută copilul, iar micuțul întredeschise ochii. Îngerul strânse, de asemenea, câteva flori frumoase, alături de câteva umile flori de pinteni ai cocoşului şi de câteva panseluțe sălbatice.
“Acum avem suficiente flori,”spuse copilul, dar îngerul doar dădu din cap, el nu zbură sus, către Ceruri.
Era noapte şi destul de liniştit în marele oraş. Aici ei aveau să rămână, iar îngerul plana deasupra unei străzi mici şi înguste, unde se afla o grămadă de paie, cenuşă şi resturi provenind de la casele oamenilor din cartier. Acolo erau aruncate bucăți de farfurii, de plastic, zdrențe, pălării vechi şi alte deşeuri neplăcute vederii. În mijlocul întregii confuzii, îngerul arătă către resturile unui ghiveci de flori spart şi către un bulgăre de pământ care căzuse din el. Pământul fusese împiedicat să se desprindă din ghivechi de rădăcinile unei flori de câmp ofilite care fusese aruncată printre resturile menajere.
“Vom lua asta cu noi,”spuse îngerul “îți voi spune de ce pe măsură ce vom zbura înainte.”
Şi în timp ce zburau îngerul îi relata povestea.
”Jos, pe aleea îngustă, într-o pivniță joasă, trăia un băiat sărac şi bolnav; el a fost bolnav încă din copilărie, şi chiar şi în zilele lui cele mai bune el reuşea doar să meargă de-a lungul camerei, în cârje, o dată sau de două ori, dar nu mai mult. În unele zile de vară razele soarelui se vor fi răsfrânt pe podeaua pivniței preț de o jumătate de oră. În acest loc băiatul sărac şi bolnav va fi stat încălzindu-se în lumina soarelui, privind sângele roşu circulându-i prin delicatele sale degete în vreme ce şi le ținea în dreptul feței. Apoi el îşi va fi spus că a ieşit afară, deşi el nu ştia nimic despre pădurea verde în verdeața ei primăvăratică până când fiul unui vecin nu i-a adus o ramură verde de fag. Pe aceasta el şi-o va fi pus deasupra capului şi va fi fantazat că se află în pădurea de fagi în timp ce soarele strălucea, iar păsările ciripeau vesele. Într-o zi de primăvară băiatul vecinului i-a adus nişte flori de câmp, iar printre ele era una care-şi păstrase rădăcinile. Pe aceasta el a plantat-o cu grijă într-o cană şi a pus-o pe un scaun de lângă fereastră, aproape de patul lui. Iar floarea a fost plantată de o mână norocoasă pentru că a crescut, şi-a împins în afară vlăstarele proaspete, şi a înflorit în fiecare an. Ea a devenit o splendidă floare de grădină pentru acest băiat bolnav şi micul tezaur al vieții lui. El a udat-o, a îndrăgit-o, şi a avut grijă ca planta să beneficieze de fiecare rază de soare care-şi găsea drumul în pivnița lui, de la cea mai timpurie rază matinală până la declinul vesperal. Planta se torsiona şi creştea chiar şi în visele lui- pentru el înflorea, pentru el îşi răspândea parfumul. Şi ea îi încânta ochii, şi către floare el s-a întors, chiar şi în moarte, atunci când Domnul l-a chemat la el. El a fost un an cu Domnul. În acest timp floarea a stat la fereastră, ofilită şi uitată, până când avea să fie aruncată alături de resturile din stradă, în ziua în care locatarii aveau să plece. Şi pe această biată floare, ofilită şi palidă aşa cum era, am adăugat-o grădinii noastre deoarece ea dădea mai multă bucurie adevărată decât cea mai frumoasă floare din grădina unei regine.”
“Dar cum de ştii toate acestea?”întrebase copilul pe care îngerul îl aducea în Paradis.
“Ştiu,”spuse îngerul, “pentru că eu însumi eram bietul băiat bolnav care mergea cu cârjele şi-mi cunosc bine propria floare.”
Apoi băiatul şi-a deschis ochii şi s-a uitat în glorioasa şi fericita față a îngerului şi, în acelaşi moment, s-au trezit că au ajuns în acel paradiziac cămin unde totul este fericire şi bucurie. Iar Domnul l-a strâns pe copilul mort la inima Sa şi aripi i-au fost date aşa încât el să poată zbura împreună cu îngerul, mână în mână. Apoi Atotputernicul a strâns toate florile la inima Sa şi a sărutat floarea de câmp oflită, iar aceasta a primit o voce. Apoi ea s-a alăturat în cântec îngerilor care înconjurau tronul, unii aproape, alții în cercuri distante, dar toți deopotrivă de fericiți. Ei toți s-au reunit în corul slavei atât ce mari, cât şi cei mici,- copilul bun, fericit, şi biata floare de câmp care odată zăcea ofilită şi aruncată într-un morman de gunoi dintr-o stradă îngustă, întunecată.



.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!