agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2955 .



Viața, cent cu cent (suflet candrieș)
proză [ ]
fragment

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [dedal66 ]

2011-03-10  |     | 



Sunt la dracu să mă ia, sub 50 la sută și mă îndop cu mucenici. Mestec aluat cu noduri, gândul fuge la cracii ei dulci. „A luatu’ și n-a datu’?” mă întreabă Măria Sa Arbănaș, hlizit cu degetul pe raport. „A datu’ canci. Ne joacă. Game, set și meci, pierdem rușinos.” Contract făcut la dublu, cu ochii pe geam și piciorul în ușă, nu știe bărbatu’, nu știe nici satu’. Viteză pe scris, Arbănaș de pază cât șifonierul, eu cu burta suptă de intrat sub pat. Din spuma Mării Mediterane, colț cu Ciric, ea. Fir de pai unduios, languros, cu buci și țâțe model. Ochi verzi cât farfuria de ceai și buze brici. Arbănaș bate în ceas, eu în retragere tip Hamangia cu pix. „Ce-ai, domnu’ Daniel?” „Ete, nimic. Plângeam interior.” „De ce?” „De ciudă, d-aia.” Liana tremură-n geam, fierbinte, cu vedere la parcare: „Mai repede, vă rog!”. Vine jupânul motorizat, dăm banii și bice, cu dosarul cald, să nu afle. Apoi greu la deal, etajul 4. O văd rar, vorbim șoptit și repede, printre canaturi, ca doi amanți între trenuri. Plătește chinuit, semnează cu sânge albastru, o vreme. Apoi telefonul tace. Până la robot, ne salvează scrisul. Trăiască mesageria română: „Au dat salariul numai până la litera ț cu tabelul din coadă…” („au” e un fel de-a zice, șefă de „au” e chiar ea). „N-am răspuns, era lângă mine, pândea…” (pândea din cur, era dus cu plutonu pe Siret, aplicații) „Sunt în ședință, vă sun eu” (da, imediat, la Paștele Cailor). „Am o măsea umflată, mă operez”(vrăjeală, dinți de pus în ramă). „Copilul! A fugit de la grădiniță! Fug și eu.” (nu fuge, plutește, are „mersu’ legănatu’”; obsedant ca deceniul nașterii, optzeci) „Copilul! E bolnav, tușește. A uitat și tabla înmulțirii!” („așa bolnav mai sunt și eu, câteodată, uit tot, mai ales când vă văd”, scârța, scârța și eu, papugiu). „Socru-meu, la spital” (aiurea, face tracțiuni într-o mână, la bara de covoare). Na că n-o mai văd, mă pierd, pun pofta de mâncare-n cui, rătăcesc abulic, mor. Mă usuc din picioare, urs de hibernet. Privirea ei mă sugrumă în cocoloașe verzi că nu-i, vocea la fel, dacă n-o aud, Pământul e-n beznă. Mi se face dor, mor de oftică și plâng. După banii ei, la drum iar, disperat. Sun la interfon și interfonul arde, curbat cu mine cu tot, plin de culpă. Răspunde un pitbull hămăit „Zi!” „Ce-ce…Cu-cu-cutiuța poștală!” „Înainte marș, n-avem!”. Plec, sună Liana, dimineața târziu: „Păi așa ne-a fost vorba? El nu trebuie să știe nimic!” „N-am spus nimic de Cent cu cent!” „Era cât pe-aici! Și a fost clar de la început, așa am stabilit, să nu veniți acasă decât după acceptul telefonic! Vorbesc cu domnul Arbănaș, vin la sediu, nu se poate!” „N-ați respectat înțelegerea. N-ați mai plătit.” „V-am explicat de ce, destul de clar, v-ați lămurit”. „Lămurit, lămurit, da’ până când?” „Până când ce?” „O viață amară…Trebuie să plătiți, vă îngropați sub datorii, mă îngropați sub target”. „O să plătesc, nu vă neliniștiți! ” „Sunt încă tânăr, am voie.” Râde, normal, am glumit. Mă cert cu ea și mă simt vinovat de ultimul hal, cu jugul electric în priză. Habar n-am cum face, tot eu sunt nemernicul, simt că mă duce de nas și mă las. Dus, cu fofârlica goală. Ne întâlnim pe trotuar, zice „Vai, ce bine-mi pare că vă văd. Chiar mi-a fost dor.” (cruce cu limba, fac „piei…”) „Și mie, mult…” Zâmbește cu toată gura ei de rai, ochii se migdalează instant „Dar n-am, să știți. N-am bani, poate mâine. Trebuie să-i ascund, când am. Când îi găsește, mint. Mint și când ies din casă, să dau rata, când plec la bancomat. Când iau banii, când rămân fără ei, la fel. E un coșmar. Mi-e frică permanent. Nu-l cunoașteți!” „Slavă Domnului!” „Sunteți un domn foarte credincios. Iar eu, o păcătoasă. Mint, mint și iar mint. Am ajuns să nu mai știu, câteodată, când mint și când nu, mă credeți?” „Cum să nu?! Eu știu c-ai să mă minți și mâine, dar fiindcă azi dai rata toată...”. Ne râdem împreună, eu mai încet, nu dă. „Pa, vă pup!”. „Pe toți?”. Râde iar, pleacă și rămân, statuie cu fulgeru’-n cap de peste baraj, oftez calm. La interviu, cad sub masă cu dosarul în cap, bum-bum. „N-ați evaluat situația în mod corespunzător! Nu așa se acordă un împrumut responsabil!” Așa e. Azi e super împrumutul pur și simplu ca vai de targetul mamii lui de toate zilele, mâine pute. Împrumutul responsabil „rules”. N-am explicații, nici măcar o poză cu Brad Pitbull. Sau cu zeița Candrieș. Mai bine. Bine „fezandat”, cu val de sânge pe ochi, vopsit în bleu, de război. Arunc mobilul în tomberonul pantalonilor, dau să dau. Buzna. Liana în prag, cu halatul deschis: „Vai!”. Mă trage de mânecă-mâneca fleoșc, mă sărută prelung, clămpănesc în licor, ea șoptește:„Sun eu! Fugi, te rog, trebuie să vină!”. Alerg pe scări, extaz, barcaz, viezure, mazăre, bulz peste mânz…Stările mele, avatar de avatar, subsemnatul. În al nouălea spital de lângă cer, străzile cântă, clipele curg, tramvaiele sar. De pe șine, la frână: „Dobitocule! Unde ți-e capu’?” Tac, semnez mama lu’ proces-verbal și merg mai departe, mă sună: „Iartă-mă, ne vedem mâine! Pleacă din seara asta. Două zile, fără probleme, e-n delegație” „Vin!” „Neapărat…Spumant…”. Trec orele greu, transpir noaptea, ies în balcon, se vede Palatul, Mitropolia, mă rog: „Dă Doamne, dă Doamne!” Dacă mă-ntreabă ce, îi spun „măcar timpu’ forward!”. Parcă-l aud, silabisind neaoș: „ti-m-pu…” Trece, zori de zi, cânt. Dușul curge, dușmanii bat. În calorifer, dezafectat, zbor peste cuiburi. O sun, îmi închide, înseamna că-i fain, între noi numai beep-ul. La interfon, apăs pe tastă ca pe-un sfârc de-al ei roz, bombon tot sunt, în costum cu cravată, pantofii cei noi și buchet de crizanteme vii îndesat. N-apuc să spun „eu”, se retrage zăvorul instant, sar trei trepte ca struțul, cu tot buchetu’ scos, până la patru e-un fleac. La ușă bat ușor, cu zahăr pe deșt’, parc-o văd sub halatul topit… Ușa se izbește violent, de perete, în prag tocma’ Pit-bull. Golaș, cu prosopul de baie neglijent peste brâu, atârnat: „’nă ziua, ce-i mă?” Noduri în gât, amețeală, vâjâit de Mig-uri prin cap, un coșmar cu topgun și Tibet. Ce dracu’ mă fac? Să-i spun de împrumutul nevestei la „Cent cu cent”, nici vorbă, mai bine iau drumul spre iad, să-i dau una-n bot, iese circ, să zic „scuze, am greșit ușa”, mă pocnește el, să plec pur și simplu, se ia după mine așa,-n curu’ gol, iar scandal. „Bună ziua!” Liana trece-n fundal, la câteva sute de mile distanță, cu apa sclipind pe umerii goi și degetul pe buze, a „șșt către mucles”. „Da, asta știu, e bună, hăhăhăhă! Ziua.” „Ziua, da, normal” „Normal, normal, da’ ce cauți matale la ușa mea?”
Dintr-o dată, se deschide ceru’ și Dumnezeu îmi trece pe la nas un sufertaș cu creier aburind: „Stimate cetățean, îți aducem la cunoștință că societatea noastră, cunoscută prin acordarea de împrumuturi mici și foarte mici, pe termen scurt...”. „Și foarte scurt, hăhăhă …” Cu ochii pe deasupra în jos, aprob, corporatist triumfal. „Da, și foarte scurt... Deci, Cent cu cent ține să vă anunțe promovarea pe piață a unui nou tip de împrumut, pe termen mediu, cu rambursare pe card” „Ete, fleoșc!” „Începând de astăzi…” „De la ce societate ai zis?” „Cent cu cent”. „Cu ce se ocupă ăștia, cu împrumutu’? Hai, pași, n-am nevoie de cămătari!” „Vă mulțumesc pentru amabilitate!” Îi întind florile și un fluturaș de reclamă: „Vă rog, din partea firmei!” Le ia, îi cade prosopu cu totu' fac stânga-mprejur, soldat neamț la Stalingrad sunt, cad săltat spre parter.
Face "poc" de pistol ușa-n urmă, sunt tare pe goană, ajung în mașină și calc orice roșu. Mai târziu, o aud, cântec șoptit: "I s-a anulat deplasarea, n-am avut cum să te anunț. Îți mulțumesc, ai fost genial...".
E noapte și sunt un genial fără carnet, care adoarme greu, cu suflet candrieș…

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!