poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1647 .



Cine oi fi, Dindaruban sau Bandar?!
proză [ ]
monolog înfiat dramatic de mine, starostele păcătoșilor
Colecţia: texte umoristice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Tulceanul ]

2011-06-24  |     | 



Nimeni nu știe cine sunt eu. De! E secretul meu. Poate mă va înțelege odată cineva, voi în nici un caz. O să-ncremenesc precum un mistreț împușcat în partea dorsală, în cocoașă, rătăcit pe-o culme… De-atâția ani a prins scaunul ăsta carii și s-a aplecat, uite, într-o parte, încât mi-a crescut mușchi verde la piciorul din dreapta. Sunt un scaun absurd, un scaun ce prinde rădăcini. Iar țâncii ăștia sunt tot mai obraznici, tot mai scrintiți. Despre părinții lor, ce să mai vorbesc, se cred hărăziți să construiască aici Paradisul… de floci, de caverne! Prin plămânii verzi ai pământului…
- Bă, lighioanelor, știți voi cine sunt eu? – sondez distrat tineretul dat în grijă, România de mâine.
- Nu, nene doctore – îmi răspunse un copilandru mai mare, Av. Oinecaru, bolnav incurabil de astmă.
- De ce, păcătosule? – îl provoc pe șmecher.
- N-am fost consultați când v-au botezat părinții… Sau când v-a scos din cristelniță... v-o fi scăpat domnul... popă, de necurat ce sunteți. Pun pariu că nici pe nașul de botez nu l-ați întâlnit vreodată, că altfel erați mult mai blând cu noi, nu ne vorbeați chestii spurcate. V-ar fi informat ce hram purtați de pe-atunci, ați fi luat măsuri, ca să nu mai dați și să terminați la Medicină. Se vede de la o poștă: v-a stricat facultatea, nu aveți respect de nimic. Lăsați că v-am auzit noi, de la salonul 6, că vorbiți mereu noaptea în somn, în birou, urlați ca toți descreierații. Nu cumva vă lepădați de trecutul compromițător în somn, de teamă să nu fiți pârât?...
- Bă, eu sunt Dindaruban! M-ați înțeles, năpârstocilor?
- Nene, ne sperii – răspunse Ul. Oinecaru, fratele mijlociu al lui Av. Parcă ai nume de dinozaur.
- Îți mut fălcile, auzi? Las’ că te prind eu,... la consultația viitoare.
- Mă prinzi când ți-o scădea burdihanul ăla de malac – îmi răspunse Ul, de după gard.
Stabilimentului ăstuia, pentru bolnavii de căi respiratorii începuseră să i se coșcovească pereții din cauza umezelii de ani și ani. Era clădit de peste nouăsprezece toamne și primăveri. Trandafirii săi urcători năpădiseră și curțile unor vile, Margareta, Bujorul, Crizantema.
- Pe maidanul de la sanatoriul din Slănic Moldova eu vi-s baciul. Le-am spus. De când a făcut nea Nicu această clădire eu am fost numit aici, bă, proștilor, că de n-aș fi eu, câinii și lupii v-ar mânca.
Mă uit la dealurile astea. Păduri, păduri și iar păduri degeaba. Sălbăticie și sărăcie… toate-s fum. Estul sălbatic al Europei, că dincolo… niet Carpați, până la Urali. Dincolo e scrâșnirea dinților, e Siberia. Apoi stau și-i urmăresc pe oamenii de pe lângă Comănești, Tg. Ocna. Cică Nadia Comănești e de pe-aici. Vin copii, adolescenți din toată România. Copii de tuberculoși, copii de oameni sănătoși, însă răpciugoși. Mă întreb de ce. Aer curat, cică! Salinele de la Tg. Ocna, cu săli special amenajate, pentru șah, bowling, cu tuneluri pentru autocare, cu granule de sare pe toți pereții.
- Ia spune-mi, Av, tot te dai tu deștept… De ce dintr-o zonă atât de poluată, ca depresiunea asta din Bacău, a ieșit cea mai mare gimnastă actuală a lumii? Dacă-mi răspunzi satisfăcător, vei avea seara porție dublă, iar la prânz desert în orice zi. Uite, o chem pe Anișoara să-ți dea chiar din seara asta și a doua porție.
- Iahnie de fasole? Hmn! Da, da, vă răspund, nea Dinadaruban, dinozică bre!
- Zi, Av! Te văd mai copt, poți s-ajungi cineva, dar altădată, nu în Timpurile Noi, ci regresiv, în vremuri mai bune, trecute…
- Nadia nu e din specia matale dispărută, nici dintr-a noastră, preumană. Așadar seamănă cu noua specie, lansată pe piață de către o preumană mașinărie tare complicată - altfel spus dintr-un concurs de împrejurări favorabile, vorba ceea, din c(l)auza națiunii celei mai favorizate. Nadia e o marcă autohtonă mare, foarte mare, deja un brand național. Așa fiind, iată, doctissima în chimie, nu spun cine, persoană importantă, o consideră viitoare noră. La fel și fiul său cel mai mic, starostele orașului Sibiu, care o știe foarte bine pe Nadia, pentru că a uns-o viitoare moștenitoare a doctissimei sale mame. De aceea a luat Nadia zece pentru prima dată, de-a stricat tabelele alea cretine, pentru că trebuia să obțină cineva maximum de la arbitrii eleganței lumii extraterestre. Așa fusese ea programată. S-ar zice, legendar, că-i din Comănești campioana, însă cu certitudine nu-i adevărat. Nu-i din partea aceasta a locului, ci din partea nelocului și norocului. Nu vedeți ce picioare are, ce spate, cum ține mâinile, gâtul, capul, coada la spate?! Păi vă poate trece printre degete, ca să-i ascultați vreodată plămânii?
- Nu, Av. Nu poate s-ajungă în mâinile mele. Exclus așa ceva, Doamne, că m-aș pierde. Așa e.
- Nu-i locul său aici. În România se nasc multe morminte pe două picioare, bipede. Aici este-o cântare de bâlci, ori de șantier, a întregii Românii. Miroase a container, a zeamă împuțită, a șobolani în toate blocurile, chiar și-n cele noi. Stațiunile nu-s nici ele prea curate. Aici nu s-a născut decât umbra Nadiei. Nu Nadia. Ea ne e străină.
- Bine, Av, m-ai convins. Ai porție dublă, seară de seară. Desert la prânz cât poftești.
- Mulțumesc, dinozule Dindaruban.
- Te mai întreb o dată, păcătosule. Cine sunt eu, Dindaruban?
- Nu. Domnule doctor, dar din dar se face rai, însă ban din ban se fac bani, așa că e în numele matale o contradicție logică, n-ar fi trebuit să vă cheme așa, ci Dinu Bandar.
- Te-ai prins. Pentru că sunteți orfani derbedeiași iar eu n-am familie, vă înfiez pe tustrei, pe tine, Avrame, pe Ulpiu, frati-tu mijociul și pe Ag. Pe Laia, sora voastră mai mică, de care habar n-aveți că-i în căminul din Huși și vine de răspoimâine, cu seria următoare. Aici veți rămâne cu toții, de-acum înainte. O să fac toate actele.
- Da? Sărutmâna, taică dinozule! Scuzați-mă, sir, Dinu Bandar.
- Ziceți-mi mai bine dinoz, Dindaruban.
- OK, dinozule Dindaruban. Dar ce înseamnă asta?
- Dar... dar. Pentru voi, tustrei, un dar de Sânziene. Ca să fiți împreună undeva.
- Mulțumim. Ul, vino, bă, vino să săruți mâna lu' tac-tu!

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!