Delfi este renumit și pentru Jocurile Pitice pe care le organizau grecii antici în amintirea luptei zeului Apolo cu balaurul Piton.
Am ajuns în mijlocul amfiteatrului, care face parte tot din Sanctuarul lui Apolo. La nivelul tălpilor se găsea vârful singurei coloane din Templul lui Apolo la care s-a păstrat capitelul. În depărtare, apele Golfului Corint străluceau intens, ca un reflector cu lentilă albastră de ultramarin în decorul verde măsliniu al Muntelui Parnas. Să fie aceasta faimosa lumină greacă? Amfiteatrul – o construcție cu toate elementele teatrului grec antic, părea prea puțin atins de trecerea mileniilor și de jefuitori.
- După cum se vede, amfiteatrul este semicircular, cu 35 gradene, opt căi de acces și șapte sectoare. Piatra utilizată este albă, obținută dintr-una din multele cariere ale Muntelui Parnas. A fost construit în secolul IV î.Hr. și lărgit în anul 159 î.Hr. Aici pot lua loc 5000 spectatori.
După un urcuș pe o potecă șerpuitoare, lungă de câteva sute de metri, am ajuns la stadion. Magistrul Tocilescu a adăugat:
- Festivitățile Jocurilor Pitice durau șapte zile. În prima zi erau sacrificați trei tauri, după care avea loc spectacolul unei drame religioase, avînd ca subiect uciderea balaurului Piton de către Apolo. În a doua zi se desfășura o mare procesiune la care luau parte preoții, delegații orașelor și sportivii. Toți aduceau ofrande zeului Apolo. Se pleca din fața edificiului Tezaurul Atenienilor și se urca pe Calea Sacră până pe platoul de la intrarea în Templul lui Apolo, unde avea loc hecatomba, jertfirea a o sută de animale. În timpul Jocurilor Pitice se sacrificau numai tauri. În a treia zi se organiza un adevărat festin, la care se consuma carnea provenită din jertfirea animalelor, pentru a primi din puterea divină conținută în ea.
- Să facem un calcul, a intervenit Sofistoc Albănoapte. Dacă un taur are 300 kilograme de carne, înseamnă, în total, o cantitate de 30 tone de friptură. Considerându-se că un om consuma la o masă jumătate de kilogram de carne, rezultă că se puteau distribui 60000 porții. Prin împărțirea la șase, se poate aproxima că pentru perioada rămasă de desfășurat a Jocurilor Pitice erau disponibile 10000 porții pe zi. Rezultă că circa 5000 participanți la Jocurile Pitice puteau mânca frigărui - "suflaki", cum spun grecii - de două ori pe zi.
- Ceea ce ați spus pare a fi un sofism.
- Sofism?
- Sofismul este raționamentul aparent corect, dar care pornește de la o premiză greșită. Inițial, în Grecia antică, sofiștii erau profesori de retorică și filosofie. Ulterior, unii dintre ei au ajuns să afirme că orice poate fi poate fi deopotrivă adevărat sau fals, că orice opinie poate fi susținută sau combătută. Dintre cei mai cunoscuți sofiști se numără Antifon, Gorgios, Hippias, Prodicos și Protagoras.
- Prenumele meu ar însemna un sofist mai mic?
- Sau un "stoc" de "sofia", care în greacă înseamnă "înțelepciune".
- Care ar fi premiza greșită în acest caz?
- Cum ar fi putut rezista carnea atâtea zile fără să se strice?
- Să revenim la Jocurile Pitice, am sugerat eu.
- În a patra zi aveau loc întreceri lirice – imnuri închinate lui Apolo, precum și dramatice – tragedii sau comedii. Zilele a cincea și a șasea erau consacrate concursurilor sportive, care se desfășurau pe stadion.
Am ajuns la tripla intrare în stadion mărginită de patru coloane masive. Profesorul Tocilescu a reintrat în rolul preferat:
- Lungimea stadionului este de 178,35 metri, iar lățimea – de 25,5 metri. Tribunele din piatră au fost realizate mult mai târziu, în timpul împăratului roman Adrian, care a domnit între anii 117 și 138, cel care a fost fiul adoptiv al lui Traian. Capacitatea stadionului ajunge la 7000 locuri. Întrecerile sportive cuprindeau, în principal, probe de alergări, gimnastică, box, lupte, hipism și curse de care trase de doi sau patru cai.
Am pășit pe pista de alergări. Junele Albănoapte m-a surprins, învitându-mă la o întrecere pe o lungime de stadion. Cu ce frenezie aș fi primit provocarea! Eu, care am făcut performanță la nivel național, medaliat cu bronz la săritura cu prăjina în timpul junioratului, să refuz contactul cu pista de atletism? Cu mare părere de rău am refuzat politicos, invocând cei 62 ani și cardiopatia ischemică – boala mea de gurmand.
M-am urcat în răcoarea artificială a autocarului. În așteptarea plecării, m-am hotărât să citesc din "aventurile" lui Octavian Paler: "Ne strângem toți, sus, pe platou, în «tribunele» stadionului pe care s-au desfășurat jocurile delfice. Iarba e verde aici, neînroșită de intemperiile toamnei, și strălucește blând. Nu pot rezista ispitei de a încerca o «cursă». Vreau să văd dacă rezist să alerg până la capătul stadionului și înapoi. Basarabeanul Leo Butnaru, mult mai tânăr, mă provoacă la întrecere. Accept, deși, ținând seama de diferența de vârstă, știu dinainte care va fi rezultatul. Sosesc al doilea, evident, dar sunt bucuros că, la șaizeci și opt de ani, mai pot să alerg câteva sute de metri, fără să fac stop cardiac". Etc., etc...
M-am oprit din lectură. Nu fără regret, am admis că am fost întrecut la "scrierea frumoasă" de către cel care a fost... Chiar și în longivitate sportivă...