agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2732 .



Cu tata
proză [ ]

Colecţia: texte umoristice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [pieijdi ]

2013-09-15  |     | 



Am venit la tata, la mormânt. N-am mai fost demult și mama îmi reproșează asta, chiar dacă nu prin viu grai. E tot o treabă în jurul lespezilor, smulge cu profesionalism buruienile, udă florile, curăță betonul cu o perie de sârmă, apoi cu o măturică. Mie mi-a dat o sapă străveche, cu partea metalică ruginită și tocită, ca să plivesc. Alaltăieri am încheiat o aplicație în C++ care optimizează utilizarea simultană a 48 de procesoare dintr-un super-computer de la institut. Astăzi zdrobesc cu sapa niște plante firave care nu mi-au făcut nici un rău. Din când în când mama se lamentează: "Ce bine trăim noi și el stă aici în pământ de 11 ani...". Apoi își dă replica resemnată "Ei, dar ce putem noi face?...". Și tot ea își răspunde cu un dezolant "Nimic...nimic."
Nu intervin deși am câteva idei, de pildă am putea sta la umbră. E un soare de vară canicular care mă stoarce ca pe-un mop, așa că în clipa de față nu văd unde trăim noi așa de bine. În plus, eu nu cred că tata stă aici, aici stau niște oase și un costum putrezit. Tata s-a dus. Totuși îmi dau seama că nu-i momentul pentru idei revoluționare și nici pentru sesizări pragmatice așa că plivesc înainte și asud conștiincios. O muscă mare mi se așază pe podul palmei și mă înțeapă. Exact de o cicatrice din copilărie, ceea ce-mi declanșează pe lângă durerea considerabilă, o mică amintire.
La șapte ani eram cel mai destoinic asistent al tatălui meu, inginer constructor la serviciu și inginer instalator, mecanic și electrician acasă. În momentul când ceva nu funcționa ireproșabil conform parametrilor de fabricație, echipa noastră intervenea prompt. Apoi mama chema un domn care repara în câteva ore toate intervențiile noastre de o săptămână. Apoi părinții erau triști câteva zile, iar eu nu mai primeam înghețată sau bomboane.
Când a început să zumzăie ușor primul nostru radio, mama era la lucru. Tata m-a chemat de urgență și m-a așezat la dreapta sa. Apoi a pus veioza în stânga și mi-a îndreptat-o în ochi. Eu am lăcrimat conștiincios, dar n-am protestat verbal deoarece regula de aur era să nu mă smiorcăi la o treabă de bărbat. A scos din debara toate sculele dedicate reparațiilor domestice și le-a înșirat pe masă: șurubelnițe, chei franceze, ciocan de lipit, liță, fire, cabluri, ciocane, clești, bandă adezivă, prenadez și un ampermetru. Apoi m-a urecheat ca să nu mă mai joc cu ampermetrul că i-l dereglez, și m-a trimis după un voltmetru la vecinul de la etajul patru. Eu n-am înțeles bine ce trebuie să aduc, dar am descris cu lux de amănunte dispozitivul cu pricina, doamnei care mi-a deschis, și pe dată m-am întors cu un cântar de bucătărie, marca Balanța. Pe vremea aceea Balanța Sibiu făcea cântare foarte bune. Tata a dat din mână dezamăgit, dar mai târziu a pus pe cântar o lubeniță mare și pe dată s-a luminat la față "Am știut că m-au înșelat la piață, oltenii ăștia s-au șmecherit."
Apoi s-a pus pe lucru. A desfăcut radioul în bucățele și între timp m-a inițiat în tainele electricității. Cum poți freca un liniar de plastic de ceafă și apoi ridici cu el bucățele de hârtie, ce este curentul, electromagnetismul, cine a fost Faraday, Maxwell, asta e o bobină. Apoi a trecut la undele radio care pesemne sunt mult mai periculoase pentru că s-a întrerupt brusc din expunere, a scuturat puternic din mâini și era cât pe aici să scape o vorbă urâtă pentru care mama l-ar fi certat foarte mult. Apoi m-a întrebat pe un ton ridicat de ce n-am scos aparatul din priză, lucru pe care și un copil ar trebui să-l știe. A băut un pahar mare de vin și ne-am reluat activitatea. Eu încercam mereu să-l ajut, l-am rugat să mă lase să-i țin șurubelele de la carcasă dar nu mi-a dat voie, pe motiv că sunt neatent, i le pierd și apoi văd eu. Nu, mai bine să-i dau ustensilele atunci când mi le cere. Dar acestea erau în capătul opus al mesei. M-a mutat atunci la stânga lui, lucru care m-a bucurat pentru că acum eram în spatele veiozei, în întuneric și asta îmi dădea un aer misterios. Plus că vedeam ce se întâmplă. Punctul culminant a fost când mi-a spus să țin un fir subțire cu mâna dreaptă în așa fel încât să facă contact cu o plăcuță. Am ținut cât am putut de bine și tata a luat ciocanul de lipit, a venit cu un alt fir pe care a început să-l topească pe plăcuță. Eram așa de fericit! Nu-mi puteam desprinde ochii de la picătura strălucitoare de lichid metalic. Mâna mi-a tremurat de emoție și firul s-a desprins. Tata m-a întrebat dacă iau situația în serios sau mi-am propus astăzi să-l enervez cu orice preț. L-am asigurat de tot interesul meu și i-am jurat că n-am vrut. Tata a reluat operațiunea și de data asta firul a fost lipit cu succes. Mi-a spus să iau mâna, a încercat firul, a zis "Bravo copile!", a dat să-și mai pună un pahar de vin și între timp a lăsat ciocanul de lipit cu vârful încins pe mâna mea. Am urlat. El s-a speriat și a vărsat paharul. Eu mă țineam de mână și mă concentram la următoarea dilemă: s-a încheiat oare reparația și mă pot exterioriza în voie, sau încă iau parte la o treabă de bărbat? Tata s-a grăbit să mă asigure că suntem foarte departe de finalizare. M-a dus imediat la chiuvetă și mi-a spălat mâna. Eu iar am urlat. Atunci s-a frecat pe cap și a hotărât că trebuie pus ceva pe rană ca să nu se infecteze. S-a uitat în cămară unde a găsit o sticlă cu ulei de floarea soarelui. A aplicat delicat câteva picături și m-a pus să presez peste ele un șervețel. Efectul placebo a funcționat câteva secunde și m-am simțit ceva mai bine, dar apoi uleiul mi-a întețit arsura, ba chiar am simțit un vag miros de șorici pârlit. Tata a concluzionat că nu e mare lucru și dacă nu-i spun mamei îmi va cumpăra niște dulciuri, lucru care știu sigur că nu l-a făcut. E drept că nici nu am avut ocazia să tăinuiesc prea mult fapta, mama a venit la câteva minute după incident și deși era foarte obosită de la muncă, a priceput totul din prima clipă. Asta nu pentru că ar fi ea mare detectiv, ci pentru că noi furnizam indicii cu ghiotura: în vreme ce tata s-a repezit să o sărute, încântat la culme de întoarcerea ei acasă, eu mă schimonoseam la ea și-i tot spuneam că n-am pățit nimic. Ca urmare tata a primit mai mult decât un pupici, a primit o lecție gratuită de medicină generală. Oricine știe că pe rană se pune spirt sanitar dacă vrei să dezinfectezi, sau ceai de gălbenele, nu ulei în care se frige de regulă carnea. Tata i-a recunoscut logica, dar nu a fost de acord cu celelalte observații care conțineau termenii "inconștient", "denaturat" și "ești mai rău ca un copil". Paharul de vin vărsat pe masă nu a întărit cu nimic pledoaria apărării. Neînțeles de propria familie, s-a apucat în tăcere să monteze la loc radioul, piesă cu piesă. M-a întrebat doar în șoaptă dacă n-am văzut niște șurubele pentru carcasă. S-a descurcat și fără. Radioul a funcționat impecabil, dar numai a doua zi după-amiază, după ce l-a dus în oraș ca să-l arate unui domn. Mama l-a certat din nou, întrebându-l pentru a suta oară de ce nu renunță o dată la prostiile astea și nu lasă aparatele în pace dacă n-au nimic? Radioul mergea foarte bine, ce i-a cășunat pe el? Tata era binedispus acum, mi-a zâmbit pe ascuns și nu a mai comentat nimic.
La fel îl dăscălea la fiecare Crăciun, de ce nu rezolvă problema instalației electrice de brad, ce-i trebuie să o tot repare, e clar că trebuie aruncată și luată alta. Știa câte beculețe a ars de pomană? Și că de fiecare Crăciun, la noi în casă merg numai 5 beculețe din 12 și ca un făcut, tocmai cele din spatele pomului?
Nu mai vorbim de televizor. O dungă mică în partea de sus și dumnealui trebuie să-și bage nasul. L-a stricat complet de șase ori. Nu poate sta locului, domnule, e nemaipomenit! Una-două să pună mâna, mai rău ca un copil.

În prezent iar îl ceartă, nu e mulțumită nici că a stat nemișcat în ultimii 11 ani și nu a mai atins nimic. Dar nu mai e tonul de atunci, e o ceartă liniștită, aproape o mângâiere. "Stai acolo cu mama, cu tata, v-ați dus și eu am rămas să vă îngrijesc florile..."
Mă sprijin în sapă și dau să o înveselesc puțin: "Mai știi mamă cum m-a ars tata cu ciocanul de lipit?". Se uită la mine de parcă acum am venit. O pufnește râsul. "Hai că ai obosit copile, e foarte bine cât ai lucrat. Mergem."
O iau înainte în căutarea umbrei și o aștept la mașină. Ea rămâne întotdeauna câteva minute în plus, cu singurătatea și cu morții. Când în sfârșit apare, nu mai are nici un zâmbet pe față. Mă cuprinde mila și încerc să o ajut.
"Mai știi mamă..."
„Ce să tot știu, știu că mi-ai tăiat un trandafir cu sapa! Nu-ți pot da nimic de făcut pe lumea asta. Dă-i drumul și taci! Așa un trandafir frumos, roșu-portocaliu, făcea niște flori cât palma...”

Și mă bombănește tot drumul până acasă. Eu tac și mă prefac foarte serios la volan. Nu e ușor, îl aud întruna pe tata cum chicotește. Mai rău ca un copil.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!