agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 176 .



Proxima - Partea a treia: „Aventuri pe Proxima”
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]
- roman -
Colecţia: science fiction

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sagittarius ]

2019-11-27  |     | 



*118. O altfel de şedinţă.

Marţi, 3 iunie 2092. Pe la ora 08.15, Lucian auzi un ciocănit slab în uşa camerei sale. Se îndreptă spre uşă, surprins că-l caută cineva atât de dimineaţă. Ar fi preferat să fie logodnica lui, însă era puţin probabil ca ea să se fi trezit la ora aceea. Iar deschizând uşa, constată că avusese dreptate, pentru că nu era Lia, ci campionul. Se salutară, dar Lucian rămase în cadrul uşii.
- Ce-i cu tine aici, atât de matinal?!
- Păi, îmi dai voie să intru sau nu?! zise Mihai.
- Da, te rog... îl invită Lucian, făcându-i loc campionului, să intre. Să nu-mi spui că te-ai certat iarăşi cu Ly!
- Nu; ce-s nebun?! replică Mihai, făcându-se comod pe canapea. Hei, chiar e confortabilă canapeaua asta a ta, remarcă Mihai. M-aş fi putut odihni de voie aici.
- Ce să-ţi fac, ai ratat ocazia, zise Lucian.
- Vreau să-ţi mulţumesc că m-ai găzduit şi că m-ai suportat; ai fost tare amabil.
- Nu-mi aminti, îi ceru Lucian. Iar altădată, nu te mai certa cu Ly, pentru că n-am de gând să te suport încă o dată! Mi-a fost de ajuns, să ştii!
- În cazul ăsta, o să-l deranjez pe lunganul nostru, Nis, că tot e el singur, sau o să-mi folosesc rezerva mea din navă.
- Nu, ce tot vorbeşti?! Pur şi simplu, nu te mai certa cu ea, deloc. Niciodată!
- Crezi că eu vreau să mă cert cu ea?! Dar e atât de capricioasă. Şi imprevizibilă! Eu încerc să-i fiu pe plac, însă nu ştiu dacă mă pot ridica la pretenţiile ei. Uneori am impresia certă că am greşit considerând că aş putea fi potrivit pentru ea. N-am să ajung niciodată la nivelul ei! Îmi e cu mult superioară.
- Mihai, încetează! Ţi-am mai spus, nu te subaprecia, îl sfătui Lucian. Niciodată să nu te simţi inferior, nici faţă de ea, nici faţă de altcineva. Poţi să fii convins că eşti potrivit pentru ea; nici nu şi-ar putea dori mai mult decât îi poţi oferi.
- Sper... Am să te rog să-i mulţumeşti logodnicei tale că m-a ajutat. A fost o adevărată bombonică. Nu ştiu cum a reuşit s-o înduplece pe Ly, însă îi sunt profund recunoscător.
- O bombonică? zâmbi Lucian. Aşa e ea mereu! Însă dacă vrei, îi poţi mulţumi personal, nu prin intermediul meu.
- Ai dreptate, îl aprobă Mihai. Cu prima ocazie, o să-i mulţumesc personal.
- Şi numai pentru asta ai venit aşa de devreme la mine?
- Nu chiar. Doream să-ţi propun să mergem acum în navă, să facem modificările acelui ghiocel.
- Ah, ai chef de treabă acum... se dumiri Lucian.
- Cam aşa. Deci, îl poţi anunţa pe Alex şi ne vom ocupa de îndată de ghiocel şi de orice altceva vrea bombonica ta.
- Nu, se împotrivi scurt Lucian.
- Cum adică, nu?! se miră campionul.
- Nu; adică, pur şi simplu, nu! Uite că nu vreau eu acum! Când te-am rugat, n-ai fost tu de acord, de data asta, nu sunt eu!
- Bine, dar... Nu pricep, păru Mihai nedumerit. Nu vrei să mai facem acele modificări?
- Ba da, bineînţeles că vreau. Hai să stabilim cum să procedăm, dacă tot eşti dispus să cooperezi.
- Sigur că sunt; doar de asta mă aflu aici.
- Atunci, s-o lăsăm pe joi, la bordul navei noastre, cel târziu la 10.00. Şi am să-i anunţ şi pe ceilalţi, să vină şi ei, hotărî Lucian.
- Joi?! repetă Mihai. Din partea mea, e bine şi aşa. Însă joia asta parcă nu aveam şedinţă.
- Ştiu că n-avem. Nici nu vom avea una. Şedinţa trebuia să fie săptămâna trecută, însă am renunţat la ea; de ce, ştii şi tu foarte bine. Următoarea va fi săptămâna viitoare. Iar poimâine ne vom ocupa doar de ghiocel. Adică nu, nu doar de el, ci şi de planta creată de Lia, îşi aminti Lucian.
- În ordine, îl aprobă Mihai. Ne vom ocupa de tot ceea ce vrea bombonica ta, pentru că merită!
- Bine, campionule. Atunci, aşa rămâne. Şi sper că n-o să mai ai toane.
- Toane?! repetă Mihai. Nici gând! M-am lecuit de orice toane!
- Sper că te-ai lecuit, replică Lucian.
- Când te întâlneşti cu bombonica ta?! schimbă Mihai sensul discuţiei.
- Cu bombonica?! zâmbi Lucian. Puţin mai târziu.
- Şi Spotty?! Unde-i?
- Pe Spot l-am lăsat în navă. Se ocupă roboţii de el.
- Se înţeleg, totuşi? Înseamnă că n-a mai încercat să-i tragă de „pantaloni”, presupuse Mihai.
- Sper că nu. S-o fi învăţat minte.
Mihai şi Lucian rămaseră împreună câtva timp, nu foarte mult, după care campionul plecă, să o întâlnească pe capricioasa şi pretenţioasa Ly, iar Lucian pe „bombonica” lui.
Două zile trecură destul de repede, fără a se fi întâmplat ceva deosebit pe parcursul lor.
Era deja joi, 5 iunie 2092. La ora 09.00, Lucian şi logodnica lui se aflau la bordul navei albastre, aşteptând sosirea celorlalţi. Ei doi veniseră cu un avion pilotat de Lucian. El avusese grijă să-şi anunţe colegii să fie toţi în navă cel târziu la ora 10.00. Spot se trezise, fiindcă le simţise prezenţa şi se bucură tare mult, văzându-i în navă. Mihai şi Ly sosiră primii, la 09.30, apoi ajunseră şi ceilalţi, pe rând, până la 09.45, înainte de 10.00.
- Deci, frumosule, mai eşti obosit? îl iscodi Stela, privindu-l întrebător.
- Nu, doctore, chiar deloc, o asigură el. M-am odihnit bine zilele astea, deci, n-aş avea motive.
- Se observă, remarcă Stela, mulţumită de modul în care se prezenta „frumosul” în acea dimineaţă.
- Şi atunci de ce ne-ai chemat în navă?! se interesă Alex de motivul convocării. Azi nu avem şedinţă.
- Ştiu foarte bine că nu avem şedinţă, rosti Lucian, oarecum nemulţumit de această remarcă. Şi nici n-am de gând să organizez acum una neanunţată. V-am chemat doar pentru că Mihai s-a arătat dispus să se ocupe de partea ce-i revine în legătură cu ghiocelul logodnicei mele. Şi sper să nu vă supăraţi că v-am cerut să veniţi toţi, deşi, practic, era nevoie doar de Alex şi Mihai. Foarte probabil şi de mine, totuşi, glumi el. Sau de logodnica mea.
- Ah, ghiocelul şefei... se lămuri lunganul. Eu nu sunt supărat că m-ai chemat şi pe mine, şefule! Şi aşa eram singur, prin oraş...
- Eu, nici atât, îl asigură Maria. Având în vedere că este vorba despre plante, nu pot fi supărată.
- Eu oricum aş fi venit cu Alex, frumosule, aşa că... spuse Stela.
- Şi eu aş fi venit, cu Maria, adăugă Nick, iar Lucian îl privi atent, pentru a observa cum se prezintă.
- Presupun că şi eu aş fi venit oricum, cu Mihai, spuse şi Ly.
- Bine. Mă bucur că nu sunteţi supăraţi, replică Lucian, privind din nou spre Nick, care, deşi era liniştit, părea cel puţin mai trist decât de obicei.
„Cred că trebuie să stau de vorbă cu el cât de curând, între patru ochi” se gândi Lucian.
- Păi, nu suntem supăraţi, spuse blonda.
- Atunci, haideţi, la treabă! Alex, Mihai... li se adresă Lucian colegilor săi.
Cei doi se apropiară de computerul favorit al campionului, pe care acesta îl porni fără întârziere.
- Deci, Luci, este vorba despre ghiocelul acela pe care l-ai creat tu şi i l-ai oferit Liei, cât şi despre planta aceea pe care a creat-o chiar logodnica ta?! îi ceru Alex lămuriri.
- Da, bătrâne, ai înţeles foarte bine. Şi prefer să facem azi acele modificări, pentru a putea duce luni CD-ul în laborator, când vom merge să luăm planta Mariei de acolo.
- Un moment, frumosule, îl întrerupse Stela. Ştii bine că n-am nimic împotriva ta sau a logodnicei tale, dar nu înţeleg de ce doar plantele voastre să fie modificate? Ale voastre şi cea a blondinei? Presupun că, de moment ce tot sunt aici, atât Alex, cât şi Mihai şi sunt amândoi dispuşi să lucreze, ar putea efectua asemenea modificări tuturor plantelor noastre artificiale. Pentru că toate aceste plante merită să beneficieze de aceste modificări, pentru a le putea lua la bordul navei noastre, fără probleme, apoi, evident, pe Terra.
- Ştiu şi eu, doctore?! replică Lucian, îngândurat. Presupun că e posibil, deci, n-am nimic împotrivă. Dacă Alex şi Mihai sunt de acord să efectueze toate aceste modificări, atunci nu le rămâne decât să le facă, probabil, pe mai multe CD-uri.
- Aşa da, frumosule, spuse Stela. Fără discriminări!
- Noi suntem dispuşi să facem tot ce trebuie, însă în cazul acesta, va trebui să veniţi fiecare, să ne amintiţi despre ce plantă ar fi vorba, că am uitat, acceptă Alex. Şi s-ar putea să avem nevoie şi de tine, blondino, aşa că stai pe aproape. Bineînţeles că vom începe cu ghiocelul, apoi cu planta Liei.
- Care este o ferigă, îl completă Maria, asigurându-i: Şi evident că am să vă ajut cu orice va fi nevoie.
- Mie îmi convine oricum, despre orice plante ar fi vorba, atâta vreme cât treaba mea se rezumă la computer, declară campionul, pus pe treabă.
- E 10.15, îi anunţă Lucian. Sper să terminaţi până la ora 13.30, cel târziu, când eu şi Lia va trebui să plecăm...
- Ştim de ce, şefu’... Pentru că tu şi şefa vă întâlniţi cu fraţii Kelso la 14.00, spuse lunganul.
- Exact, Nis, îl aprobă şeful.
- Până la 13.30... Glumeşti, nu?! E destul timp până atunci! Nu vom întârzia atât, zise Alex.
Cei doi, Alex şi Mihai, cu blondina pe lângă ei, se puseră serios pe treabă. Şi evident, începură cu ghiocelul cel mititel şi delicat. Pentru a fi siguri că nu vor greşi absolut nimic, nu se grăbiră deloc, o luară încetişor, meticulos, gândindu-se, evident şi la îmbunătăţirile genetice cu care să-l înzestreze pe micuţul ghiocel. Între timp, dalmaţianul îl asaltă pe lungan, atentând, evident, la bomboanele delicioase ale acestuia, pe care spera să le capete, întinzând sugestiv, pe rând, lăbuţele. Sesizând însă privirea aspră, severă, a şefului său, lunganul nu exageră deloc în ceea ce privea cantitatea de bomboane pe care o primea dalmaţianul de la el.
După o jumătate de oră, în jurul orei 10.45, Alex şi Mihai anunţară că terminaseră cu modificările genetice necesare primelor două plante de care se ocupaseră, ghiocelul şi feriga, modificări înregistrate deja pe un prim CD. Pentru al doilea CD, avură în vedere trandafirul roşu al lui Nick, cât şi planta creată de sora lui, Ly, care nu crease altceva, decât muşeţel. Evident că şi pentru aceste două plante, Alex şi Mihai avură nevoie de o altă jumătate de oră, pentru a putea înregistra cu succes modificările acestor plante pe un alt CD. Deci, la 11.15 trecură la alte două plante, cea a doamnei doctor Stela, un cactus şi la cea creată chiar de Alex, iederă. Cum blonda se aşezase pe un scaun şi nu se mişca deloc de lângă Alex şi Mihai, concentrându-se la maxim asupra modificărilor plantelor, Lucian găsi momentul prielnic pentru a sta de vorbă cu Nick, după cum îşi pusese în gând, între patru ochi. Deci, se îndreptă spre acesta, spunându-i şoptit:
- Nick, poţi veni puţin cu mine, până-n rezerva mea, te rog?
- Desigur, îi răspunsese Nick, fără reţinere.
- Atunci urmează-mă, fără a atrage atenţia celorlalţi, îi spuse Lucian, pornind înainte, spre rezerva lui.
Nick încercă să se strecoare neobservat, pornind în urma lui. Singura care observă totuşi retragerea celor doi era Lia. Nick nu înţelegea de ce îl chemase Lucian în rezerva lui, însă avea să se lămurească în curând asupra acestei probleme, fiindcă ajunsese în dreptul uşii rezervei cu iniţialele E.L. şi evident, intră.
- Ia loc, te rog, îl invită calm Lucian.
- Da, mulţumesc, spuse Nick şi se aşeză pe un scaun. Care-i problema, Luci?
- Ştii, Nick, cred că la întrebarea asta va trebui să-mi răspunzi tu.
- Nu înţeleg, spuse Nick, privindu-l nedumerit.
- În cazul ăsta, o să-ţi explic imediat despre ce e vorba. Pe scurt, Magda, rosti Lucian prenumele primei paciente a Liei.
- Poftim?! tresări Nick, la auzul acestui nume. Deci, ştii?
- Nick, Lia este sora ta, dar, de asemenea, logodnica mea, deci, presupun că este normal să ştiu, deşi nici eu n-am aflat de mult acest amănunt. Am vizionat înregistrările respective şi recunosc că m-au tulburat profund chiar şi pe mine, deci, îmi pot închipui ce efect a avut asupra ta.
- Lia ţi-a spus că am văzut acel CD? îl întrebă Nick, iar privirea i se întristă şi mai mult.
- Da, normal că mi-a spus; de fapt, era un DVD, dar nu asta contează. De altfel, n-a avut încotro, trebuia să-mi spună, pentru că, în ziua aceea, eu te-am văzut primul, în rezerva ei, plângând. Intrasem în navă pentru a mai lua un platou de prăjituri şi cum nu te-am zărit pe puntea principală, la un film, după cum credeam, te-am căutat. Ştiam că ar trebui să fii în navă, pentru că blonda semnalase lipsa ta de afară şi evident că primul lucru la care se putea gândi era acela că te aflai în navă, după cum am spus, pentru a viziona un film. Şi cum te-am zărit în rezerva logodnicei mele, m-am dus imediat afară, să-i spun ei. De aceea a venit la tine.
- Deci, m-ai văzut... Eu nu te observasem.
- Ştiu că nu mă observasei. Iar pentru că nu-mi dădeam seama ce ţi-aş putea spune, nici n-am intrat să te deranjez. Nick, pricep că ceea ce ai văzut te-a afectat tare mult, dar trebuie să încerci să-ţi revii, să treci odată peste starea asta.
- Vorbeşti de parcă ar fi ceva atât de uşor... Nu ştiu, chestia asta nu doar că m-a afectat mult, însă mi-a schimbat serios imaginea pe care mi-o formasem despre Terra, în general şi despre oamenii de acolo. Aveam altă impresie şi acum, nu mai ştiu ce să cred şi ce nu.
- Ce impresie aveai iniţial?!
- Credeam că toţi de acolo sunt aşa, ca voi, sau pe aproape.
- Ca noi n-ar putea fi toţi. Fiecare individ e unic în felul său; ar fi monoton şi plictisitor să ne asemănăm atât de mult între noi.
- Da, înţeleg, dar... Nu ştiu ce să zic. Oricum, încerc să nu fiu trist, să-mi revin, să nu dau de bănuit celorlalţi.
- Păi, nu te descurci prea bine, dacă asta ţi-e intenţia. Crezi că blonda n-a remarcat schimbarea asta la tine?
- Ba da, a observat. Însă încerc să evit orice confruntare cu ea, pe tema asta. Dar nu ştiu în ce măsură reuşesc.
- Nick, trebuie să înţelegi că, din nefericire, asemenea lucruri, care pentru tine par incredibile, încă se mai întâmplă pe Terra, chiar şi în prezent şi sunt destul de multe cazuri de acest gen. Deci, ceea ce ai văzut în acele înregistrări nu reprezintă un caz unic, izolat, dar asta nu înseamnă că ar fi ceva reprezentativ pentru planeta noastră. Deşi, evident că nu este ceva de neglijat. Însă nu trebuie să te afecteze pe tine chiar atât de mult. Sunt sigur că tu nu te vei confrunta niciodată cu asemenea situaţii extreme.
- Da... Sper că nu, pentru că n-aş face faţă.
- În schimb, sora ta se confrunta zilnic cu aşa ceva, pentru că ea se ocupa de asemenea cazuri. Pacienţii ei suferiseră diverse forme de traume psihice, iar ea încerca să-i ajute să treacă peste stările depresive provocate de acele traume şi să revină la o viaţă cât mai aproape de normalitate, ceea ce, de cele mai multe ori chiar reuşea, pentru că pacienţii ei erau aproape vindecaţi. Am impresia certă că totuşi şi ea a trecut cândva prin ceva asemănător, a avut o experienţă similară, neplăcută, iar pe ea însăşi nu s-a putut încă ajuta cu nimic, să treacă peste urmele lăsate de acea experienţă din trecut.
- Ce vrei să spui?! îl privi Nick, nedumerit. Lia a păţit vreodată ceva rău? La ea te referi?
- Da, evident, la ea. Lia, sora ta, logodnica mea, preciză Lucian.
- De ce crezi că ea ar fi păţit vreodată ceva rău? Ţi-a spus ea?! se miră Nick.
- Nu, din nefericire, nu vrea să-mi vorbească despre ce i s-a întâmplat; n-are încă suficientă încredere în mine. Însă asta am înţeles eu din felul în care se poartă. Are mereu ceva... Nu ştiu cum să-ţi explic, un fel de reţinere faţă de mine, poate chiar de teamă. Între mine şi ea există mereu ceva ce o împiedică să-şi dea frâu liber sentimentelor pe care le are cu adevărat. Este acelaşi lucru care a împiedicat-o să-mi accepte prietenia de mai demult, pentru că-ţi dai seama că eu i-am propus demult să fim prieteni, dar ea m-a refuzat categoric mereu, în repetate rânduri. Până acum. Iar eu de abia acum îmi dau seama de ce mă refuza, de fapt. Însă nici acum, după ce m-a acceptat, chiar şi ca logodnic, n-a reuşit să treacă peste acea teamă. Eu încerc să fiu înţelegător şi răbdător cu ea, să o ajut într-un fel să uite tot ce-a fost vreodată neplăcut în viaţa ei.
- Nu pricep... tresări Nick şi mai uimit decât până în acel moment. Vrei să spui că tatăl meu, cel care a crescut-o pe ea, a fost rău şi s-a purtat necuviincios cu ea?
- Nu, Nick, nici gând, negă categoric Lucian. Nu la dânsul mă refeream. Am avut ocazia să-l cunosc personal pe domnul Virgil Stancu şi-ţi pot spune că este un om deosebit de bun, deci, dânsul nu i-ar fi făcut niciodată ceva rău Liei; dimpotrivă... Ţinea prea mult la ea. M-a avertizat clar să nu-i fac fiica să sufere, altfel, la întoarcere, voi răspunde în faţa dumnealui, pentru că-şi va apăra cu îndârjire fiica.
- Serios?!
- Da. Şi totuşi, ceva sigur i s-a întâmplat surorii tale, ceva ce a marcat-o profund. Însă şi ea se străduieşte să treacă peste ceea ce a păţit. Vezi bine că pe alţii chiar a reuşit să-i ajute, însă nu şi pe ea însăşi. Dar pe ea am să încerc s-o ajut eu, atât cât pot.
- Păi, sunt sigur că vei reuşi, pentru că o iubeşti atât de mult... În plus, te cunosc destul de bine, deci, ştiu că eşti bun, blând şi înţelegător. Cât despre răbdare, ai chiar prea multă.
- Da, am, pentru ea, pentru că merită şi pentru că într-adevăr o iubesc foarte mult. Iar tu, încearcă să-ţi revii cât mai curând, să nu mai fi mereu atât de trist şi îngândurat, pentru că n-are sens. Deşi, e adevărat că ceea ce ai văzut te poate afecta într-o asemenea măsură încât să-ţi provoace asemenea stări, însă trebuie să treci peste ele, pentru că...
- Te înţeleg, îl întrerupse Nick. Şi am să încerc să trec peste aceste probleme, chiar dacă mi-e greu. Oricum, mă străduiesc, Luci.
- Bine, Nick. Sper ca data viitoare, când ne vom întâlni, o să te văd mai vesel. Acum să ne întoarcem pe puntea principală, probabil că ceilalţi ne-au observat lipsa.
- Ai dreptate, îl aprobă Nick. Să ne întoarcem.
Amândoi reveniră pe puntea principală. Alex şi Mihai terminaseră CD-ul cu cactusul doctoriţei şi iedera geneticianului, cel ce se ocupa de modificările din structura ADN a plantelor respective. Acum trecuseră la un alt CD, pe care trebuia să fie înregistrate datele cu modificările lalelei lunganului, pe care acesta i-o oferise doamnei doctor şi de crinul campionului, pe care el i-l oferise, bineînţeles, cui altcuiva, dacă nu chiar frumoasei Ly, care atunci încă nu era soţia lui, ba nici măcar prietena lui. El însă, evident, era şi atunci îndrăgostit de ea; o îndrăgise de cum o văzuse prima oară. Normal că o iubea şi acum, doar că avea impresia că n-ar fi potrivit pentru ea, i se părea că i-ar fi inferior. Spera totuşi să se ridice la înălţimea aşteptărilor ei vreodată, să n-o dezamăgească prin comportamentul lui, poate încă prea copilăresc. La 12.15 terminară de înregistrat şi aceste modificări efectuate lalelei lunganului şi crinului campionului. Aveau deja 4 CD-uri.
- Ce-ar fi să modificăm şi planta pe care a creat-o atunci pentru noi Dick Torn şi s-o luăm şi pe aceea în nava noastră, chiar dacă este vorba doar despre o urzică, propuse blonda. Ce zici, Luci?
- Blondo, fiind vorba de plante, n-ai nevoie de aprobarea mea în acest sens, dar dacă-mi ceri doar părerea, îţi pot spune că n-am nimic împotrivă. Mi se pare chiar o idee bună. Acum nu ştiu dacă Alex şi Mihai vor dori să o pună în practică.
- Aş; de ce nu?! replică Alex, oarecum, a aprobare.
- Din partea mea, e-n regulă. Aş sta oricât în faţa computerului şi chiar m-am învăţat cu modificările astea. Încă puţin şi o să-i fur meseria lui Alex, zâmbi Mihai.
- Să nu-ţi închipui că genetica ar consta doar într-atât, îi atrase Alex atenţia. Nu se rezumă la a face nişte modificări banale pe computer.
- Glumeam doar, justifică Mihai.
- Atunci lăsaţi gluma la o parte, deocamdată şi ocupaţi-vă de urzica lui Dick, propuse Lucian, cu seriozitate.
Pe al cincelea CD, înregistrară datele necesare modificărilor plantei create de Dick, o urzică. Sfârşiră cu urzica pe la 12.30.
- Ce ziceţi şi de nişte trifoi, băieţi? le sugeră Maria.
- Trifoi?! se miră campionul.
- Da, doar v-a rămas loc pe CD-ul ăsta. Puteţi completa spaţiul rămas liber, prezentă blonda un motiv pentru a face şi trifoiul.
- Blondo, nu avem nici un trifoi, pe care să-l modificăm acum, îi aminti Alex.
- Ştiu; pe acesta l-am putea crea luni, direct cu modificările necesare, explică Maria.
- Trifoi?! se întrebă Alex. Nu ştiu... Ce zici, Luci?! Eşti de acord? îi ceru el părerea comandantului.
- Nu comentez! Blondo, ţi-am spus, n-ai nevoie de aprobarea mea de fiecare dată, pentru orice fleac, preciză Lucian. Treaba voastră, faceţi ce vreţi; un trifoi sau o mie... Pe mine mă interesează doar să nu depăşiţi ora 13.30. Atât! În rest, n-am nici o condiţie de pus.
- Bine, atunci, fie şi trifoi, acceptă Alex. Cu trei sau patru foi, blondo?
- Cu trei, doar aşa este normal, specifică Maria, mulţumită de acceptul comandantului.
- Aşa e, însă cu patru, e trifoi norocos. Iar cu îmbunătăţiri genetice, am putea crea numai din ăştia, norocoşi, cu patru foi, replică Alex.
- Ştii ce, Alex? Lasă-l totuşi cu trei foi, îi ceru Maria.
- Bine, blondo, dacă aşa vrei tu... acceptă Alex. Cu trei foi să fie!
- Hai totuşi să facem, măcar unul cu patru foi, printre mai mulţi cu trei; e totuşi interesant, spuse Mihai. Să avem şi un trifoi norocos la bordul navei noastre.
- De acord, cedă blonda. Faceţi şi unul cu patru foi, dar doar unul, nu mai mulţi.
12.45 indica ceasul, când terminară şi cu trifoiul.
- Bun, aprecie Lucian. Deci, gata! Mai aveţi şi altceva de făcut? Blondo, mai vrei ceva? Spune acum, cât nu e foarte târziu.
- Nu, Luci. Nu vreau nimic. De ajuns, deocamdată, zâmbi blonda. Destule plante artificiale la bordul navei noastre. În plus, mai sunt şi celelalte, din laboratorul meu, cât şi cele din seră... Destule!
- Bine, acceptă Lucian. Dacă eşti mulţumită, cred că putem pleca acum. În privinţa CD-urilor, rămân aici, în navă şi le aduc eu luni în laborator, sau cum?
- Se poate şi aşa, aprobă Alex.
- În plus, va trebui să ducem toate plantele ce au nevoie de modificări în laborator, tot luni, le aminti Lucian.
- Ne descurcăm noi cumva, presupuse Mihai.
- Cel mai indicat ar fi ca fiecare să aducă planta lui, propuse Alex.
- Şi cum rămâne cu urzica lui Dick?! se interesă doctoriţa Stela. Doar n-o să-i propuneţi acestuia să vină s-o ia, pentru a o aduce în laborator el însuşi?
- Nu, doctore, în nici un caz; o să iau eu şi urzica lui Dick, se oferi Lucian.
- Zău, frumosule?! Atunci va trebui să ai grijă cum o transporţi; urzica înţeapă sau pişcă, dacă nu eşti atent.
- Ce crezi că aş putea spune despre cactusul tău, în cazul ăsta? zâmbi Lucian.
- Cactusul meu o să-l ducă Alex, deci, nu-i nici o problemă, îi răspunse Stela, zâmbind. Dacă o să se înţepe cineva, acela va fi Alex, nu eu.
- Bietul Alex... glumi Lucian, zâmbind. Iar cu urzica, am să mă descurc eu cumva. Bun; atunci, aşa rămâne, pentru luni. Acum e ora 13.00, iar dacă voi intenţionaţi să rămâneţi aici, în navă, treaba voastră, n-am nimic împotrivă, însă eu şi logodnica mea vom pleca în acest moment. Şi-l luăm şi pe Spotty cu noi.
Ceilalţi însă nu doriră să rămână la bordul navei albastre, aşa că plecară toţi spre oraşul artificial. Iar cum doar Lucian sosise cu un avion local, până-n oraş se urcară toţi în acest avion...

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!