agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 223 .



Niciun adevăr nu e mai mişcător ca cel lăuntric al animalelor ...
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cameliacami ]

2021-11-22  |     | 



Câinii vagabonzi sunt condamnaţi la o existenţă mizeră printre ruine,
insule gigantice de gunoaie.
Oamenii au rămas la fel de nepăsători
de mediul înconjurător; dezinteresaţi
de a construi o formă de solidaritate
şi supravieţuire armonioasă cu tot ce îi înconjoară.

Îndepărtaţi de poruncile lui Dumnezeu, lunecă
în mijlocul singurătăţii ca o revărsare neagră a nervilor
într-o lume sumbră şi n-au cum să vadă
sinceritatea din ochii animalelor abandonate.

Niciun adevăr nu e mai mişcător ca cel lăuntric al animalelor.
Ele nu destăiunuie nimic, sunt necuvântătoare,
dar devotamentul lor e capabil să topească aerul polar,
să cânte mugurul în inima ierbii.
Şi animalele iubesc, sunt gata de a-şi oferi iubirea
până la sacrificiu.

Gândiţi-vă ce înseamnă un suflet de animal cu zâmbetul larg
printre nepăsarea noastră;
se zvârcoleşte invocând un dram de afecţiune pentru supravieţuire.

Câinii vagabonzi nu au avut niciodată o soartă bună;
istoviţi de căutări afectuoase, mor la căpătâiul unei pietre.
Acolo îşi unesc trupul cu pământul,
acolo se uneşte sufletul cu cerul,
sfârşeşte lumina mocnind în tăciuni.

O iubire chemată şi neauzită îi transformă într-un chin viu
până la marele gol
unde pustiul este o linişte grea cu gura plină de moarte.

Se mai rupe o piatră din munte,
mai creşte pământul cu o inimă frântă de tristeţi,
mai cade un anotimp în fundul pământului şi nu mai poate fi găsit niciodată.

Urmăm celelalte suflete care ne-au chemat
şi nu le-am auzit din nepăsare; nu ne-am potrivit
sufletul cu gândul.
Suntem condamnaţi să căutăm suflete imaginare
pe care nu le-am putut auzi,
şi parcă toate sunt de lemn şi răbufnesc în ecouri sparte pretutindeni.

( din cartea Cuvântul deschide gândul omului – Editura Sfântul Ierarh Nicolae – 2019 )

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!