agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2587 .



Groapa
proză [ ]
Texte aspre I

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Genghiz ]

2005-10-25  |     | 



Groapa




I.


Știi, Miguel, drumețiile sastisite în Luago de La Plata, cu bodegile coșcovite ca niște prohaburi matusalemice, cu portul înămolit pe crupa estuarului precum un păduche de metal cât Vuichichuacatlul de mare și Martinofful care ne prăjea stomacul, sticle pântecoase cât damigenele și șoldurile crâșmăriței, târfă tembelă cu râtul cusut de riduri, încoace și-ncolo, numărându-i pe-ntrecutelea păcatele blestematei tinereți, știi, Miguel, felinarele noastre zburătăcindu-se prin nădragi ca niște gurguie la vederea femeilor cu baloane de piele pârguită printre etravele cămășilor înflorate și apoi briza tare, răzuitoare până-n prăsele, cocoșându-ne pe zidurile La Platei când ne holbam, broaște râioase ce suntem, înspre Orizont, zgâindu-ne să zărim Libertatea, foanfa și ștoarfa de Libertate, târnuită de toți hotentoții cu boașele lor de cleștar, strâmba de Libertate pironită de valurile Oceanului spumoase precum șampania spălăcită a Servianei dup-un rupset de pat cu zdroncănituri de mistreț bălăcărindu-se-n carnea trandafirie, strâmba de Libertate căreia te încredințez acum, nou-născut cu tâmplele de cenușă. Vaya con Dios. Groapa. Găunoasa de groapă din care-i plămădit tot șpilul bețiilor mele mămoase cu roiuri zălude de sticloanțe probozite până la fund, sugând din amărâtu-mi de stomac aidoma țânțarilor chihlimbarii de-o jumate de metru care se zbenguiesc prin Taxiapaita și care s-a născut, apoi s-a făcut grasă și-ntinsă cât un pod de casă, așa-ntr-o noapte. S-a ițit din pământul uscat drept în fața primăriei, a supt aer cu buzele-i vinete, aer sau ce naiba a supt, s-a pântecoșit și s-a cuibărit cotoroanța în pledul de țărână din mijlocul îngrijitului nostru sat. Primarul, ce-i va linge-n fund cu cuvioșenie din hemoroid în hemoroid, pe potriva fleicilor lor rozalii și asudate, pe toți milităroii sodomiți, mătăhăloși și gravi ca niște crupe de porc dospit cu mălai, pân-o plezni, guița amarnic că-i isprava americanilor, câinii habotnici și deșelați de americani, cu femeile lor zălude și cu mașinile lor fornăitoare, că iată unde duce lipsa de vigilență, iresponsabilitatea, indolența față de Junta hrănitoare precum o măicuță mexicană cu obrajii de zahăr ars și limba din lichior de pere, mozolindu-și bebelușii pân’ la asfixie. Oamenii din jur, niște tipi dubioși, tăceau scobindu-se în nas. Scărmănatul mucilor, grămăjoare negru-tăciune de secreții nazale consolidate din pricina secetei cerebrale, poate fi un răspuns la fel de școlit ca un pârțâit de idol din lemn, spuneai tu, Miguel, cultivându-ți plăcerea de descoperitor al sociologiei lui Nietzsche, văzându-i că robotesc cu degetele prin nări, un botez necuprins și abject al unghiilor, de parcă, visam amândoi, sprijinindu-ne cu răbdare, de ziduri, le-ar fi dat cu tifla celor din Juntă sau și-ar fi dezgolit stâncile păduroase ale bucilor și le-ar fi fâțâit tremurătoare pe sub proboscidele de gămani ale călăilor acelora. Primarul era un păduchios reverențios. Așadar, groapa, o grămadă rotunjoară de pământ dispărut, dat dracului, o duzină de kile de argilă, grunți roșcați aidoma pisăturii de raci fierți până la clocot în apa verzuie, cu șuvițe de păr, dat fiind că dumnealor trăgeau întotdeauna perfect, a estuarului neliniștit și trufaș, de care nimeni nu putea da socoteală, fiindcă aici pleznise buba problemei, tâlcul bășcălios și ucigător, niciunul nu putea fi tras la răspundere ori în baionetele lucioase ca bumbii cristalini de pe uniformele Juntei, reci și morțíi precum pielea delfinilor sacrificați de disperați în trecerile lor punctate de trasoare prin avanposturile Morții. Atunci, tu, Miguel, îi spusesei primarului, deloc în șoaptă, cu vocea ta mieunată, torcând pașnică într-un ogor de inflexiuni zornăitoare, vocea ta cadrilată, pomădată, vocea ta fieruită lucit, vocea ta ca o limuzină americană, un bordel pe roți, căci te prostituai, Miguel, îi spusesei primarului că poate americanii spionează satul. Trag cu urechea din groapă. Bietului om îi pompasei frica toată-n ochi, îl burdușisei cu răspundere mocirloasă, fără cruțare și din tigva aidoma unei marmite ce i se bălăngănea pe umerii schilozi ieșiseră la iveală globii gelatinoși de privire, două uriașe boabe de fasole venoasă, veninoasă, moșmondindu-se să-ncapă la loc din umflătura sperieturii, la fel de pârdalnice precum sacii mei cu moștenire lichidă la gura băncii de destine zemoase a burticii Servianei, iapa mea de serviciu, secretară și carpetă cu spetează, de-a valma. Cred că de-aceea, când unui netot îi sfârâise în tărtăcuță ideea să-și arunce gunoiul la groapă, primarul tăcuse mâlc, pește de ape soioase, și curând groapa se umpluse vârf, balercă îmbuibată cu mucegai cretos și cu bezmetică izbăvire, cu mizeria apoasă a fricilor noastre meschine. Așa le trebuie americanilor. Tu, Miguel, râsesei, în sinea ta?, iar ochii îți curgeau din pricina amiezii aceleia cumplite. Vaya con Dios.




II.



Sug din Martinofful meu ca dintr-un pișcot jumăriu încurluit prin cafeaua cu lapte, mai ții minte damful de mere stricate, vișina putredă a țâțelor crâșmăriței, jamboanele nemaipomenite ale piciorului, groase și-unsuroase aidoma slăninii vătoase a scroafelor bătrâne pitită-n podul copleșit de vechituri la cumpeni de iarnă sinilie, răufăcătoare, acolo era de noi, în pernița rozalie, în vatra flămândă de sub podurile fremătătoare, turbate ale pădurii, în paharul noroios pentru mesteceni. Porcușorul de argint viu al căzniturilor noastre netoate. Pizda-i de abur rotund, monstruos. Tu vâscuiai repede, Miguel, roabe de terci alburiu, de porridge coleridgeian, cum mărturisisei paginilor tale secrete, se prăvăleau din nara locomotivei fumegoase cu care călătoreai șuierat prin hrubele hoaștei, apoi ieșeai, asudat și vlăguit, la câte o țigară ritualică, eliberându-te vremelnic de lângă muntele de sârmă ghimpată, făcându-mi semne incerte să mă străduiesc, să zdrobesc strungul acela carnal, distrugător. Eu, cu locomotiva gemând de unsoare, îmi imaginam rotativele și bielele americanilor, palate lucioase de oțel vuitor, cabluri groase cât un mijloc de docher priponindu-și baloturile în spinare, și mă gândeam la femeile lor ca niște cămile și tare aș fi vrut să vizităm împreună, Miguel, atelierele lor de supă fierbinte.




III.



Apoi avuseserăm parte de Durerea aceea, de chipul slut al unui Dumnezeu sardonic. Pe când noi populaserăm mistica umedă și zbârcită a poștalionului aceluia femeiesc cu brotacii nătângi ai vânjului nostru intelectualicesc, golul adevărat, golul mineralismului leninist ce îi însuflețise pe tălâmbii din șleahta primarului, înghițise turbat sputa noastră meschină, mizeria apoasă a trupurilor zdrobite, resturile menajere ale deznădejdii. Câini și pisici moarte, cadavre puturoase de ființe sugrumate, zăceau pe de lături aidoma carcaselor solzoase de bătrâne paraplegice, decrepite până la absurd într-un azil cu pereții duhnind de urina sălcie a neizbăvirii și cu doctori ambliopi, groapa era plină-ochi, ticsită cumplit, iar cineva, un burtă-verde cu fălci roșcate ca un mezel de nouăj’ de kile din galantarul Burgheziei strunite cu țepușa și îmblăciul, armele porcilor, nerăbdător pesemne, își deșertase gunoiul în câmp. Se eviscerase aiurea, lepădase anapoda puiandrul său menajer. Îi răspunsese, slujbaș vioi indicând circulația cu țeava mitralierei, semnul fălos și neiertător, cu statura-i vibrândă de cuțit înroșit în flacără și plimbat mai apoi, grijuliu, peste carnea spăimoasă, actul viril al Durerii aceleia inimaginabile, pielea sfârâind sub călcătura himerică a căldurii, sfârâind precum o fecioară dezghiocată de coasa năprasnică a intrărilor militărești, împintenate, falusul Durerii îl străpunsese ațâțat pe bărbatul neghiob și burtă-verdele mușcase țărâna, urlase ca sfredelit de burghiuri hămesite, de tauri metalici înjunghiindu-i stomacul și sfâșiindu-i fesele, fără oprire, dincolo de ură, cu meticulozitatea inexplicabilă a purgațiilor îl frământa Durerea, apoi el pricepuse, tăvălit în găinațul câmpiei în felul acerb și greoi al înecului dumicaților prea mari în sosul tomat, picant, al stomacelor oțetite, pricepuse cu adevărat, pricepuse și leșinase, covârșit de impetuozitatea dezvirginării sale turbate. Nu un zvâcnet de măsea cariată, cu nervul ars de febră, întâlnise, ci ruperea unui anus neîncăpător, fragil ca un bibelou. Tu, Miguel, nu mai râsesei deloc, iar buzele tale, cupole cărnoase de struguri întunecoși, îi șoptiseră primarului înfricoșat, cu indolența răstigniților pesemne, cuvinte blasfemiante, nelegiuite și imprescriptibile, doar sub Juntă nici măcar gunoaiele nu pot fi lăsate la voia-ntâmplării, nici măcar atât. Însă Ei nu se puteau dezvinovăți în vreun fel de Durerea străină, de chipul slut al Dumnezeului sardonic căruia îi slujeai, așa că începuseră să te urmărească. Să adulmece.



IV.


Universidad de Paranhuagas, Miguel, salina de înțelepciune strepezindu-ne colții de savanți în foileton cu suculența amar-acrișoară a dizertațiilor cirotice, Universidad de Paranhuagas, cerebelul dogmatic pe potriva oușorului aceluia mefitic răscrăcit de Columb în care fermentează stomatitele intelectuale ale tinerei generații, Miguel, cazematele de scorțoșenie profesorală și spațiile exsangvinizate ale etolelor sarmitice de filosofie impotentă ce ne-au spânzurat tuturor pe umerii schilozi la Absolvire, apoi Absolvirea care ne aruncă în iad. Definitiv. Lupus eritematosus intelectualis. Și boala ușuratică, jovială ca o picătură de lămâie fibroasă, muribundă, sorbită tacticos cu retina-mi cea roșie și nesățioasă a ochiturilor repezite prin dormitoarele sărăcăcioase de periferie, tratată ceremonios și tardiv cu rachiu de scorușe, penicilină și abstinență absolvitoare. Iar înainte de orice, Miguel, bucoavnele roase de șoarecii ignifugi ai comenduirii, cărțile interzise, pernicioase și gureșe aidoma fătucilor creponate cu care te giugiuleai prin mansarde, satir al interesului științific, cârcel subțiratic în via zăludă a copulărilor magice, izbăvitoare, prunc infam, monstruos, secătuind biberoanele lor tinere din două-nghițituri lacome, cărțile tale pline de nevrotici și de anarhiști cu unghii murdare, generoase precum o supă cu chinină și bromuri la azilul de noapte, cărțile pierzătoare întrutotul cărora te străduiai să le dăruiești sângele. Învățasei atâtea, ai spus, încât zău de nu se merita să vină câinii turbați și deșelați de americani și să te răpească din brațele acestea livide, tandre, fatale, în care Junta te înlănțuia.




V.


Întrevezi oare, Miguel, figura de cocoș năpârlit și năpăstuit a prânzurilor noastre de copii, tăvălindu-se gâfâitor prin uleiul de măsline al cleioasei donna Elena, bonă preafericită-n boneta-i albită cu sodă duplicitară de Xicquos, o clipită-naintea scufundării, aghezmuite bogat cu secreția maladivă a unor roșii homerice, purpurii, și lapidate zelos cu cimbru și scorțișoară, în cuptorul de faianță, căci aceasta-i ce am văzut pe mutra hirsută de cârâitor a primarului când a venit să-ți spună. Tu surâdeai iarăși, Miguel, cu dinții tăi potrivnici, lucioși, de cositor, iar el, imbecilul, se mira întruna și se îndârjea, mă lua drept martor tacit și îndatoritor, dă-i drumul!, mârâiam eu ațâțat, morfolind aerul cu gingiile, străduindu-mă să-i oblojesc stupoarea, să fac să eșueze vasul bezmetic al torpilării lui totale, cuirasatul acela îngropat sub talazurile furiei sale neputincioase de cirac sărăcăcios al Morții, pe când tu tăceai, serafim văduvit de speranță, coborât deasupra cârtiței femeiești a cărei zbatere o călăuzeai înfrigurat cu rotulele tale ovale, cu perișorii tăi moi de intelectual spășit, desfigurat, apoi aflam amândoi că lucrurile încredințate genunii, mizeria apoasă a fricilor meschine, oasele sparte, molozul, proteza sfărmată a dentistului, cadavrele subțiate de câini și pisici, lestul atât de ușor recogniscibil al gestărilor idioțești se topește inexplicabil în scocul argilos al gropii, dispare fără urmă, don Miguel, zău așa, înlocuit de fantasma oribilă, descărnată aidoma cucuvelelor împăiate vicios în laboratoarele școlare, a unei alte lepădări, la fel de cruntă însă intraductibilă, revolută și acuzatoare, ucigașă. Cineva amesteca pe furiș, cu lopata, gunoiul! Un guerillard menajer, îndârjit ca un cruciat și viclean ca un misionar. Mai știi, Miguel, cum ne-am hotărât pe loc să compărem în fața destinului aceluia scâlciat de fameni împintenați, poticnindu-ne fără zăbavă, pălmași siniștri ai coaielor fricii, și răcnind sudalma cea mai jalnică a Libertății, noi doi, transpirați de patosul straniu al mitralierelor care ne așteptau, tu suflai greu de pe urma împușcăturilor imberbe ce mângâiaseră cu alice sperioase mingea spartă dintre pulpele diforme ale crâșmăriței, târându-ne slava mizeră mergeam, doi pisoiași beți, nătângi, mieunând disperat din zăvoiul cafeniu al propriei noastre crucificări, al hidrocentralei aceleia magnanime, diabolice, pe care o sințeam cu sputa din mădularele fluide, pulsatile, ale Martinoffului, iar tu, Miguel, tocmai spuneai că necunoscutul rătăcit în hăul putrifer, cu oștirile-i animalice cu tot, ar fi american, japonez ori poate francez, lame Gillette uzate, dezabuzate, și chewing-gum molfăit pașnic de bacterii imperialiste, nu-i gunoiul nostru, primare, ai grijă, melițai întruna și eu însumi, împietrit, aflam că Răul, magia infamă a ineluctabilului ce ne sugușa pe tăcute, vine de jos, din groapă.




VI.


Când s-au apucat să scormonească întrânsa indivizii colțoși, cu cefele lor fioroase de bivoli solari, sfințiți și pătimași, și cu fălcile nerase ale dulăilor militari, înfometați, îmbumbați până la gât în uniformele negre de vidanjori, în fapt viermii fantastici ai Juntei frământând acum, orbește, scocul cel argilos și neprimitor, iar eu îi vedeam cum tremură pe civilii aceia emaciați, vlăguiți, pe bărbații scheletici peste care plutea teroarea locvace a totalei, monstruoasei lor lipse de speranță și care strângeau spasmodic la piept găleata cu gunoi proaspăt deshumat, om lângă om, la nesfârșit, căci nu vă opriți până la Fund, li se spusese colțoșilor, când salahorii au început să zbiere către mulțimile mute, înțepenite, cerând lopeți noi și tuburi de oxigen, am înțeles deodată că adevărata ta naștere, nașterea ta americană, japoneză sau poate franceză, va începe curând, va începe aici. Þi-am zâmbit, Miguel, așteptând să se facă noapte, mai întâi.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!