agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2928 .



Software de mamă (III)
proză [ ]
Luș von Pluș (II)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Scaietina ]

2006-02-16  |     | 



Prima parte

În următoarele luni, Luș ne-a demonstrat că și comportamentul uman poate fi îmbogățit cu diverse adaosuri, nuanțe și posturi.
Într-o primă etapă ne-a convins de inutilitatea folosirii șosetelor.
Formula „Mami, n-am șosete!”, a înlocuit de mult, plictisitorul „Bună dimineața!”, așa că nu reacționez alarmist. Mă îndrept binișor spre sertarul de unde extrag cele patru perechi zilnice. Cu o marjă de eroare desperecheată acolo ar fi trebuit să-și tragă sufletul cel puțin treizeci. Acum însă, sertarul îmi zâmbește știrb precum un bătrân fără proteză.
Scot trompeta, sun alarma, începem căutările. După numai jumătate de oră îmi conving jupânul că n-are rost să scoată dușumeaua, e mai eficient să cumpărăm alte șosete.
Brusc, pe cel mare, îl pălește violent o idee. Ia piticania, o teleportează lângă sertar și-i comandă serios:
- Luș, ia urma, bătrâne!
- Măi, tu te crezi, Pistruiatul? Banditul ăsta nu-și poate lua nici urma la coadă...
Alex, însă, nu se desparte de idee așa ușor că doar e a lui, nu, și tot a lui e desperecheata mirositoare pe care o flutură pe sub nasul Lușului drept probă de lucru.
Spre uimirea mea, flocosul își intră în rol. Apucă oarecum delicat șoseta și pleacă crăcănat de importanța momentului.
Opt perechi de ochi nici nu indrăznesc să bată din pleoape. Piticania, cu nasul în bătaia vântului își reperează cuibul unde, încearcă să ghimbosească sub pernița ultima mărturie arheologică.
Începem să râdem relaxați, iată, extratereștri n-au nici un amestec, toate șosetele sunt aici, ai văzut, ce chestie, drăgălașul ei lasă, pfui, asta este, de acum o să știm unde le căutăm, măi piticanie vin’ la mama, he he he...
În acea zi friguroasă, învelitorile de picioare nu ne-au folosit cine știe ce. Perforațiile aplicate artistic în zona degetelor ne-au făcut să apreciem cum trebuie zonele fără model.
Perioada următoare, câteva nopți la rând, m-am visat făcând pluta pe o apă mare și murdară. Cine nu știe că asta nu e un semn bun?
Toată lumea în afară de von Plușen, năpârcă de culoare maronie pe care am adăpostit-o cu atâta dragoste în sânul familial. Băgând de seamă că nu ajunge la noile șosete de sub perna fiecăruia, acest James Bond cu coadă, a găsit metoda de a deschide ușa cămării cu încălțăminte.
O altă dimineață obosită, avea să ne pună în fața unui peisaj de-a dreptul traumatizant. Unele fără vârfuri, altele fără ștaifuri, de la ușa dormitoarelor și până la ieșirea principală erau aliniate aproape simetric, încălțările, de care ne foloseam zilnic în scopuri mergătoare .
Altfel nu mi-a venit decât să-l mușc de ureche. Cu ciudă. El, m-a mușcat de nas. Cu poftă.
Notez în treacăt scorul egal, în timp ce îmi așez un plasture pe buricul nasului.
Dau să scot coada de la mătură pentru următoarea rundă, dar, avocatul ecologist îmi citește în pupile intenția de homicid canin și se interpune pe ring.
- Mami, a spus maestra că, ar trebui să stăm atenți cu acest câine. El, protestează așa! Înțelegi? Ãsta e un protest...
- Foarte bine, istețule, mârâi printre canini. Atunci, vino să-ți leg bine protestele alea de picioare și treci la școală!
- Păi, cum o să le legi, se arată curios. Nu mai au nici șireturi măcar...
Las observația să zburde unde vrea ea, nu-mi mai bat capul pentru că deja e o zonă suprasolicitată.
Ies pe balcon să caut oxigen. Mestec trei țigări și reacționez cu sughițuri la trecerea celor doi oropsiți minori în drum spre școală.
Bocancii de sport, cu vîrfuri și crampoane metalice a flăcăului mare, au scăpat neatinși, așa încît, boca-boca și tropa-tropa, pe asfalt, reușește să-l tracteze și pe cel mic, care, din cînd în când mai scapă câte o bucată de pantof.
Ușurată că tineretul e pe cale să se implementeze în procesul educativ de fiecare zi, cu papuci sau fără, mă retrag în vastele apartamente.
Cotrobăi în cutii după încălțămintea de vară și-mi încalț jupânul cu o pereche de pantofi lejeri, cu găurele. La cele zero grade de afară sunt numai potriviți pentru stimularea circulației sanguine.
În timp ce-mi atașez sandalele cu breteluțe portocalii la palton, trec în revistă toate modalitățile de tortură aplicate de pe timpul Inchiziției până în prezent, bifez vreo două, dar înainte de a trece la represalii hotărăsc că e mai bine să aflu părerea unui expert.
Este Luș von Pluș, responsabil sau nu de acțiunile sale? La întrebarea aceasta, ar trebui să-mi răspundă dott. Domenico, veterinarul din colțul străzii, care...


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!