poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2872 .



Pune-ți o dorință
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Yvory ]

2007-11-06  |     | 






Era o profesoară în liceu care ne amintea la fiecare oră de existența unei forțe supranaturale ce hotărăște dinainte și definitiv mersul lucrurilor și viața oamenilor. Faptul că am ales să ne trezim la ora șapte sau la ora opt, să mâncăm la micul dejun ouă cu jumări în loc de ouă fierte, că am întârziat la curs, toate acestea sunt mâna sorții, iar dacă ea este ceva programat sau nu, nimeni nu poate ști cu adevărat. Nu prea m-au impresionat niciodată discursurile ei elaborate, dar făceau ora să treacă mai repede. Era profesoară de istorie și materia ei nu-mi plăcea de fel. Preferam povești despre destin în locul atâtor bătălii și războiaie inutile. Am pomenit despre toate aceste lucruri, devenite în ziua de azi commune, pentru că de curând am primit un telefon de la cea mai neașteptată persoană cu putință: o colegă din liceu. Eram tare contrariată deoarece nu avusesem de-a face cu ea, și nici nu o aveam prea mult la suflet. Au trecut treisprezece ani de când am terminat liceul și pot spune cu o anumită certitudine că mi-a placut mai mult decât facultatea din unele puncte de vedere, cu toate astea am mai multe amintiri legate de colegii din facultate decât cei din liceu. Când mi-a spus numele ei la telefon, nu am știut de unde să o iau și mi-a luat ceva timp să-mi dau seama cine era.
-Din liceu? Am întrebat-o eu de mai multe ori.
-Da, sunt eu Miruna, nu-ți mai aduci aminte? Mickey.
-Mickey? Ah… Mickey.
Da, aceasta era porecla ei: Mickey. Nu mai rețin însă dacă venea de la nume sau de la faptul că avea fața ascuțită și ochii apoși ca ai unui șoarece. Am acceptat să mă întâlnesc cu ea deși nu înțelegeam pe deplin scopul. Nu avea loc nicio reuniune, nu că m-aș fi dus sau am participat la vreuna până acum, așa că de ce să o văd tocmai pe ea? Dar întâmplarea a făcut să nu am niciun pic de treabă în dimineața aceea de miercuri, și am fost de accord să ne vedem.
Când am intrat în cofetărie, mă aștepta deja acolo de ceva vreme pentru că în fața ei se aflau două farfuriuțe de prăjituri, una mânjită cu ciocolată iar cealaltă cu frișcă și bine-nțeles trei sucuri terminate, din acelea cu mult acid care-ți strică stomacul și dinții.
-Hei… mă bucur așa de mult să te văd, a spus ea de parcă nu m-ar fi văzut de o săptămână, m-a îmbrățișat și m-a pupat de mai multe ori. Nu știam cum să reacționez, nu am mai fost pusă într-o astfel de situație.
-Bună Mickey, am răspuns eu pe același ton. Mi se părea jenant să-i spun unei femei de peste 30 de ani, care se mai și dublase de când o văzusem ultima oară, “Mickey”. Nu mai arăta deloc a “Mickey”, se rotunjise prea mult, dar ochii parcă tot aduceau un pic a șoarece. Nu m-am putut abține sa nu observ că aveau ceva trist în ei care mă neliniștea cu toate că vocea îi părea veselă.
-Ce mai faci? Am întrebat-o din politețe, fără să mă intereseze în mod special cum i se schimbase viața.
Începuse să-mi povestească tot felul de lucruri pe care nici nu mă chinuiam să le rețin. Totul trecea prin mine, o priveam vorbind dar nu o auzeam, nu o ascultam. Am citit pe buzele ei cuvântul destin și mi-am amintit de profesoara aceea de istorie. Și ea avea ochii ciudați, nu apoși, dar bulbucați ce purtau amprenta nefericirii și neîmplinirii. Atunci mi-am dat seama ce era cu umbra pe care o văzusem la Mickey. Nu avea pe nimeni și probabil dintre toți cunoscuții ei, doar peste mine a reusit sa dea.
-… și am auzit că îndeplinește orice dorință.
Ultimele ei cuvinte m-au scos din starea de somnolență. “Dorință?”
-Am aici adresa ei. Aș fi vrut să vii cu mine la ea pentru că mi-e frică să merg singură. Dacă aș vorbi despre asta cu colegii de la serviciu sau rudele mele, ar râde și ar face glume pe seama mea.
Era cat pe-aici sa scap un “Nu e de mirare”, dar m-am abținut în ultima clipă.
-Oricum nu am altceva mai bun de făcut, am început eu și am observat o licărire de încantare în ochii ei.
“Cât de puțin le trebuie unora să fie fericiți” m-am gândit.
-Și ce dorință ai de pus, care nu ți-o poți îndeplini singură?
-Nimic din ce fac nu mă duce mai aproape de visul meu. Ca și cum însăși Soarta mi s-ar împotrivi.
-Soarta?
-Da. O mai știi pe profesoara de istorie? Ne vobea mereu despre destin si cum nu exista cale de a-l învinge. Dar am gasit o persoană care poate îndeplini dorințe și m-am hotărât să încerc.
Asta nu-mi răspundea la întrebare, totuși am lăsat-o să treacă. Ne-am ridicat de la masă și am pornit agale pe străzi.
-Stă aproape de aici, tocmai de aceea am ales cofetăria ca punct de întâlnire.
-În centrul vechi al orașului? Nu e ciudat pentru o vrăjitoare?
-Nu e o vrăjitoare, mi-a tăiat ea categoric elanul.
-Atunci cum se numește o femeie care îndeplinește dorințe?
-Nu știu, nu știu nimic, nici macar la ce să mă aștept.
-Fie! Dacă îți va putea îndeplini dorința, atunci mergem și o vedem.
Mickey s-a oprit în fața unei case mari, cu două etaje și a studiat atent biletul.
-Aici e, a spus ea băgându-l după aceea în geantă.
-Și tanti asta are un nume? Nu încercam neaparat să fiu ironică, dar așa a sunat.
-Nu mi-a spus! facu Mickey, care nu părea să-și fi dat seama de remarca mea.
A apăsat soneria și înainte să apuc să o întreb de unde știe de această persoană, ușa s-a crăpat puțin și un nas coroiat s-a strecurat afară. “O cotoroanță bătrână” a fost primul meu gând. Cine știe ce face și fără să-ți dai seama te-a și jupuit de bani.
Ne-a studiat pe amândouă din ușă apoi a deschis-o suficient cât să ne strecurăm înăuntru. Înainte s-o închidă la loc, a mai aruncat o privire afară, ca nu cumva să rateze și alți clienți. Casa era incredibil de modernă, totul ultimul răcnet deși pe afară nu părea cine știe ce. “Așa va să zică… o s-o curețe pe Mickey de bani iar ea va fi fericită să-i dea crezând că dorința i se va împlini.”
Mickey se uită agitată la bătrână care avea jumătate din înălțimea ei și purta haine vechi cenușii, total nepotrivite cu ce se afla în casă.
“La banii ei, ar putea să-și ia ceva mai decent presupun.”
-Ãă, am… începu Mickey nesigură dar cotoroanța nu o lăsă să termine.
-Pantofii… a spus ea și ne-a arătat niște papuci pufoși galbeni ce așteptau la intrare alături de multe alte perechi. Ne-am descălțat fără nicio grabă.
-Îmi dau și șosetele jos? A întrebat Mickey cu o privire inocentă dar bătrâna s-a uitat atât de urât la ea încât a plecat capul și a pus papucii peste șosete fără să mai comenteze.
Ne-a condus apoi la etaj unde ne-a lăsat să așteptăm câteva minute într-un salon de oaspeți aranjat cu bun gust și bine luminat. Încă nu puteam să înțeleg unde era misterul și farmecul, unde e globul de cristal ce nu lipsește din repertoriul niciunei vrăjitoare care se respectă, unde erau cărțile de tarot și bețișoarele chinezești? Sau era atât de escroacă încât va bate de trei ori din palme și va spune “Dorința se va îndeplini.” Ori poate și mai rău, va scoate o lampă cu ulei, din acelea vechi și va spune “Iată, Lampa lui Aladdin, freac-o și pune-ți o dorință.” M-a bufnit râsul chiar când s-a deschis ușa. Iată la ce mă gândeam eu într-un astfel de moment critic, în care fosta mea colegă aștepta cu sufletul la gură să-și pună o dorință. Atunci a intrat o fată care s-a trântit într-un mod cu totul nepoliticos pe canapeaua din fața noastră.
-Da, a spus ea. Vă ascult.
-Tu…? Am întrebat eu nedumerită și foarte șocată.
Era o fată de cel mult 17 ani, îmbracată cu o uniformă de liceu modificată, astfel că fusta îi venea până la fund, bluza mulată îi sublinia bustul generos iar în picioare purta șosete demodate lungi până sub genunchi. Părul era vopsit într-un roșu strident dar care îi scotea formidabil în evidență ochii albaștri. Fata evita să ne privească în față; fie că ne studia îmbrăcămintea ori își admira unghiile, ochii noștri nu se întâlneau într-un contact direct.
-Daaa, euuu… a lungit ea obraznic cuvintele.
-Scuză-mă, am auzit că dacă vin aici, există cineva care îmi poate îndeplini o dorință. Mickey prinsese curaj și vorbi fără să se mai uite la mine. Dintr-o dată mă simțeam cu totul ignorată. Am privit scena fără să intervin sau să scot un sunet.
-Dacă ai venit pentru o dorință, atunci te afli la locul potrivit și vorbești cu persoana potrivită. Care-ți este dorința?
Mickey se fâstâcea și se înroșise. Probabil îi era rușine să spună de față cu mine ce își dorea. Poate că m-ar fi rugat să plec dacă ar fi avut curajul dar nici măcar ea nu mai era atât de necioplită ca în liceu. Astfel, după ce mă deranjase fără niciun motiv serios la mai bine de treisprezece ani de la absolvire, să mă gonească de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.
-Eu sunt…, Mickey își căuta cuvintele iar fata începu să devină agitată și să dea semne de plictiseală. Daca ar fi avut o pilă în preajmă, și-ar fi pilit unghiile în timp ce Mickey își expunea trista și tragica ei poveste de viață.
-… nefericită. A zis ea într-un final.
“Mare lucru” am gândit eu “toată lumea e nefericită.”
-Mi-aș dori foarte mult să am o familie, să am un soț și copii care să mă iubească.
Am rămas puțin surprinsă. Eu nu eram căsătorită, dar nu-mi doream atât de mult lucrul acesta încât să apelez la asemenea metode. Nu m-aș fi gândit niciodată că există astfel de oameni și dorințele lor arzătoare, mie mi s-ar putea părea banale. De ce nu dădea anunț în ziar sau pe net: “Caut soț cu care să fac o droaie de copii”? Pentru o clipă m-am simțit meschină, și gândul că îmi băteam joc de femeia aceasta mi-a creat o senzație neplăcută. Cine eram eu s-o judec pe ea, să stabilesc dacă ceea ce-și dorește ea este semnificativ sau nu?
-Majoritatea femeilor care vin aici, asta își doresc. A răspuns senină fata. Bărbații ori vor bani ori au obsesii legate de femei la care nu pot ajunge. Dar femeile au nevoie de căldura unui cămin.
Un răspuns bun. Mi se părea normal să fie așa, statistic vorbind. Fata nu era proastă, dar asta nu însemna că poate îndeplini dorințe.
-Se poate face, a spus ea cu cel mai vesel ton. Nicio grijă.
-Și cât mă va costa toată treaba asta? A întrebat Mickey fericită. Voi da oricât.
“Aha, uite s-a ajuns și aici.” Dar adevărul e că nu mă așteptam ca totul să decurgă așa pur și simplu. Doar nu eram la piață. “Dorințe de vânzare.”
-Nu este o problemă de “cât”, a răspuns nepăsătoare fata. Este o problemă de “ce”.
Lucrurile deveneau interesante, mi-am spus. Dacă nu vrea bani, atunci ce vrea?
-Am să-ți spun o poveste, a zis fata. Și apoi ai să te decizi dacă accepți sau nu. Odată, demult, am avut un caz ciudat. La fel ca tine, a venit o femeie la mine și m-a rugat să o ajut să își găsească pe cineva ca sa-și întemeieze o familie. I-am îndeplinit dorința și întâmplarea a făcut ca în câțiva ani să dau din nou peste ea. Părea destul de fericită cu soțul ei și cei doi copii. De cum am privit-o însă, mi-am dat seama că atunci nu fusese mâna mea ci însuși Destinul. Odată ce faci târgul, nu îl mai poți desface, iar dacă te ajut eu sau Destinul, mie nu-mi pasă. Îți spun toate acestea pentru că trebuie să știi și să alegi în cunoștință de cauză. Pactul nu poate avea loc dacă nu-ți dai consimțământul cunoscând pe deplin situația. Îți spun de pe acum că dorința ta s-ar putea îndeplini de la sine sau o pot îndeplini eu. Tu trebuie să decizi cum vrei să se întâmple.
-Ce trebuie să-ți dau? A întrebat Mickey care de nerăbdare mi s-a părut că nu ascultă cu atenție, eu în schimb ascultasem. Deja nu mai era vorba de șarlatanie, mi se părea dintr-o dată ceva grav și serios. Îmi era greu să cred ce spune fata, însă era al naibii de convingătoare. Aș fi vrut să intervin dar pe de o parte, ce persoană normală și în toată firea ar crede asemenea aberații spuse de un copil, și pe de altă parte aș fi fost curioasă să văd ce poate face. O provocare, asta era și cred că povestise totul în așa fel încât Mickey să vrea instantaneu să îi îndeplinească dorința iar eu să-mi satisfac curiozitatea și să văd dacă într-adevăr îndeplinește dorințe. Dar ceea ce mă îngrijora cel mai tare era modul de plată. Dacă nu primești bani indiferent că este o păcăleală sau nu, atunci la ce bun atâta bătaie de cap?
-Ce să-ți dau? A repetat Mickey disperată.
Fata a zâmbit ușor, abia sesizabil printre firele roșii de păr ce-i acopereau fața când stătea cu capul în jos. “Nu-i a bună”, mi-am spus eu, și mi-a aruncat o privire tăioasă doar pentru o fracțiune de secundă, suficient cât să mă îndoiesc de ce am văzut. Ca și cum mi-ar fi citit gândurile. Îmi venea să râd la ciudățeniile care îmi treceau prin cap.
-Jumătate din cât ți-a mai rămas de trăit, a răspuns fata de parcă acela era cel mai normal preț posibil.
Chiar nu m-am mai putut abține și m-a bufnit râsul pentru a doua oară de când mă aflam acolo. Posibil… ba nu, cu siguranță că își bătea joc de noi. Acum înțelegeam foarte clar care era situația. Fiica vreunui bogătaș, o liceană plictisită, avea chef de glume și se distra pe seama nefericirii oamenilor.
-Scuzați-mă, am spus eu printre lacrimi de râs.
-Nu e politicos, îmi șopti Mickey.
-Te rog, iartă-mă, dar e peste puterile mele.
Parcă mă gâdila cineva, voiam să râd și să mă eliberez. Trebuia să râd, să diminuez totul, să-și piardă misterul care se crease.
Fata începu să râdă și ea alături de mine, dar nu știu din ce cauză. Râdeam amândouă de Mickey probabil, singura confuză care nu pricepea nimic.
-Apă, a strigat fata și imediat bătrâna mi-a adus un pahar din care am băut pe nerăsuflate. Nu mai puteam; mă dureau mușchii de pe abdomen din cauza efortului.
-Ia să vedem, a zis fata ridicându-și pentru prima dată privirea spre Mickey. Dintr-un salt se afla înaintea ei, o apucase cu amândouă mâinile de față și-o ridicase un pic spre lampă. Nu observasem cu niciun alt prilej, dar culoarea ochilor lui Mickey era indescriptibilă. Când te uitai așa la ea, păreau închiși, aproape negri, dar atunci, când i-a ridicat capul în bătaia luminii, ochii căpătaseră o nuanță cenușie, la fel ca blănița unui șoricel. Erau superbi dar nu văzusem niciodată asta pentru că nu o privisem niciodată cu atenție. Am citit atunci o hotărâre în ei pe care eu nu am simțit-o deloc la mine. Avea un scop în minte, știa exact cum să-l atingă și era dispusă să facă orice pentru asta. Zâmbetul îmi pierise dintr-o dată, surprinsă de această întorsătură neașteptată dar și din cauză că fata m-a speriat când s-a repezit spre noi.
-Nu cred că pot să te ajut totuși, a spus fata dându-i drumul și uitându-se la ea de sus. M-ai făcut să-mi pierd timpul degeaba.
“Întâi își bate joc de ea, apoi o trimite fără menajamente la plimbare”. Fața lui Mickey s-a întunecat așa cum se întunecă afară când un nor se pune în fața soarelui. Ochii ei și-au pierdut și ultimul luciu pe care-l mai aveau.
-De ce? A întrebat ea calm crezând că are o problemă ce putea s-o rezolve numai prin vorbe.
“Pentru că nimeni nu poate îndeplini dorințe, pentru că numai tu sau Destinul puteți face asta, pentru că fata e o impostoare care profită de naivitatea ta și se distrează pe seama oamenilor, dintr-o mie de motive.”
Dacă eram eu în locul ei, nu aș fi întrebat “de ce”, aș fi făcut scandal, aș fi cerut să vorbesc cu tutorele ei, aș fi mers la poliție. Dar Mickey a ales să întrebe “de ce”. Voia să știe ce poate face, cu ce a greșit, cum poate să îndrepte totul.
-Pentru că nu ai cu ce să mă plătești, a răspuns fata.
-Nu poți spune așa ceva. Am zis eu având alături o Mickey distrusă, disperată, tăcută și tristă.
-La mine în casă pot spune orice doresc. Nu are cu ce să mă plătească, dar tu ai. A șuerat ea printre dinți apropiindu-se indecent de mult de mine. Îi simțeam respirația în față și am vrut să mă dau mai în spate, dar nu aveam unde. Tu nu vrei să-ți îndeplinesc o dorință?
-Nu îmi doresc nimic.
-Sigur că îți dorești, a spus ea punându-mi mâna pe păr și uitându-se la firele despicate, apoi se apropie de urechea mea și-mi șopti atât de încet încât abia am putut să aud.
-Dacă vrei, poți să o ajuți pe Mickey să fie fericită. Pune-ți tu dorința pentru ea. E nevoie doar de un cuvânt, atât vreau să aud de la tine. Faci asta pentru ea? Privește-o, a continuat ea apucându-mă zdravăn de păr și întorcându-mi cu o forță extraordinară capul spre Mickey. Privește-o ce nefericită e. Un cuvânt - atât e nevoie și dorința ei e ca și împlinită.
-Nu, am țipat eu împingând-o cu putere și făcând-o să zboare pe canapeaua din față.
-Halal prietenă, a spus ea și ne-a condus la ușă.
Inima încă îmi bătea cu putere când am ieșit din casă.
-Eu am plecat, făcu Mickey fără să se uite la mine.
Mi s-a strâns ceva în stomac în clipa aceea. Am vrut s-o opresc și s-o asigur că totul va fi bine, am vrut s-o încurajez și s-o îmbărbătez, dar în același timp nu era nimeni acolo care să facă asta și pentru mine. Mă speriasem îngrozitor și nu era nimeni alături de mine, nici măcar Mickey.
Câtiva pași mai încolo era un automat de apă. Nu știam ce să fac, încotro s-o apuc, așa că m-am oprit și am așteptat la coadă în spatele unui bărbat. Fata încă ne urmărea de pe trotuar. Mickey se pierduse în mulțime, în depărtare. Bărbatul își lua apa iar eu pășeam spre aparat. Lucrurile mi se păreau că se desfășoară cu încetinitorul. Un pas, al doilea pas, scoate moneda, ia comanda, așteaptă să pice apa. Parcă pica din cer, așa așteptam cu mâinile întinse. Nu mi-am dat seama că trebuie să bag mâna în aparat după sticlă, iar când am realizat, am auzit ceva în depărtare ca un scârțâit. Era vară dar imaginea creată în capul meu a fost aceea de copac uscat ce troznește iarna în bătaia vântului. Dacă se rupe o crangă și trece pe acolo un om, cu siguranță o să-i cadă în cap. Scârțâit de roți trebuie să fi fost, am gândit eu în timp ce scoteam apa din aparat.
Am făcut câțiva pași spre fata cu ochii albaștrii și părul roșu care încă aștepta pe trotuar. Mă aștepta pe mine oare? Se uita după ceva pe stradă, se strângeau oameni iar eu mă uitam de la distanță, desfăceam ușor sticla si beam jumate pe nerăsuflate. Îmi mai venisem un pic în simțuri. Am plecat de acolo cu pași grăbiți dar înainte să dau colțul am apucat s-o aud pe fată șoptindu-i bărbatului care fusese la automat înaintea mea “Nu vrei să-ți îndeplinesc o dorință?”

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!