- nu uita să dansezi! – spuse din ușă, așa cum făcea de fiecare dată cînd eram mică: îmi punea pachetul și mă gonea cu urarea să ai notele cele mai bune și nu uita să dansezi - n-am înțeles mult timp ce înseamnă, cred că nici ea nu știa, nici nu am întrebat, ba chiar o luam, normal, ca pe o impunere; uram urarea asta, uram să fac față zilnic deformării, mă sleiam secundă cu secundă, dar astăzi au sunat altfel toate cuvintele, în fața ușii, acum cu ridurile mele, cu colesterolul, cu displazia, cu oboseala asta

- pa, mama! – fug mîncînd pămîntul, să fiu cît mai departe, mă întorc doar cînd nu mai există pămînt de mîncat, fug, deși acum am riduri, colesterol, displazie, casa mea, urile mele, depresii și ... m-am întors o secundă: statuia din cadrul ușii nu mă mai urechea, zîmbetul din ușă nu mă mai certa că nu mi-am pus mănușile, fularul, băbuța din prag e mama mea, mama pe care am visat-o secole întregi de-a rîndul

de data asta nu am mai plecat

acolo, în ușă am spus aproape tot

mami, mămica mea, ce blestem ne-au pus în sandvișul ăla? hai să îl rupem!

hai să învățăm să dansăm, mama!
în papuci

control s