Ești atât de rece în ochi.S-au stins în paginile cărții pe care mi –ai lăsat-o,-de parcă știai-între cei doi trandafiri pe care i-am plantat în fața terasei.Nu mai ai culoare.Ploaia a șters urmele de pași lăsați pe solul înnegrit .Am încercat să-ți pictez ochii de dimineață, însă privirea ta nu era acolo.Nu o simțeam în pensula întărită.Ascult aceeași melodie și nu-mi dau seama dacă doar de ieri seara îmi place atât de mult.Am găsit cd-ul printre hârtiile tale din pat.Þi-ai lăsat corpul proaspăt ieșit de sub ploaia de apă caldă, îmbibat în cearșaful verde.Dimineața nu eram atât de singur.Tacâmul tău e lângă mine.Þi-am pus șervețelul de masă roșu,cel care-ți place ție.Înca aud melodia noastră la radio. E ora 19.00. Lumina din bibliotecă e stinsă, ochelarii au rămas pe raftul dinspre șemineu.Nu, nu sunt întins pe canapeaua ciocolatie din sufragerie și nu-mi beau cafeaua de seară.Lipsește cealaltă ceașcă roșie. E pe masa din bucătărie. A rămas doar o dâră de cafea înăuntru. Þi-am pierdut ochii printre culorile care se încăpățânează să acopere punctul de lumină din pupilă. Ai rămas în pat, prins între așternuturi. Timpul nu mai trece. L-am găsit ochii tăi din poza de pe noptieră. Nu sunt triști. Îmi zâmbesc cu aceeași căldură.