poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2798 .



Cum am pierdut un milion de dolari fără să știe bărbatul meu
proză [ ]
Devoratorii de povești

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mariada ]

2006-12-09  |     | 



Aseară am ieșit să mă plimb pe jos cu bărbatul meu, ca de obicei. Ne țineam de mînă și ne făceam planuri de viitor, ba pupîndu-ne, ba înțepîndu-ne cu argumente, ba rîzînd, ba țipînd, eu mai mult, în stilul meu latinesc pasional. Nici n-am băgat de seamă că ne urmărea cineva. Se întunecase și strada noastră e plină de copaci care estompează luminile de la case, așa că nu vedeam fața individului.
-Hai mai repede spre casă, îi șoptesc bărbatului meu…
-Stați!!! se auzi o voce groasă și fermă care ne-a făcut să înțepenim pe loc.
Am privit cu groază cum matahala se apropia. Mi-am strîns bărbatul de mînă și încercam să-mi țin genunchii drepți și să fiu gata de fugă dacă aflăm că suntem în pericol. Niciodată nu mi-a fost teamă în zona noastră, e una din cele mai liniștite și lipsite de pericole și de aceea încercam totuși să-mi pătrez calmul.
-Aș vrea să știți că nu vă pot lăsa să plecați dacă nu-mi spuneți trei dorințe…
Cînd am auzit noi așa ceva, fără să gîndim, am aruncat ce ne-a venit la gură, numai să putem pleca repede.
-Eu vreau să ajungem cu bine acasă, vreau să ajungem sănătoși și… și… să cîștig un million de dolari la loto! Mi-am dat drumul la ultima dorință… gata să fug.
-Și eu aș dori să nu mai țipe nevastă-mea la mine, să mă lase să joc jocuri video și ea să nu mai scrie proză erotică! zise bărbatul meu fără să respire măcar.
-Am spus trei dorințe! De familie! Și pentru că doamna a spus trei, ne oprim la ele. Sunteți liberi!
Am alergat de mînă în casă, am blocat ușile, am respirat și ne-am uitat unul la celălalt…
-Ce-o fi asta? Să ni se întîmple nouă așa ceva… Dragă, nu mai putem să ne plimbăm liniștiți pe stradă…
-Dragă, eu mîine iau bilet la loto…
Toată noaptea n-am dormit. M-am zvîrcolit cu imaginea matahalei în fața ochilor… Eu nu cumpăr bilete la loto din principiu sau accidental am făcut-o de cîteva ori, dar a fost doar pentru distracție.
Azi dimineață mi-am dus copiii la școală, mi-am făcut cumpărăturile cu de-ale gurii, apoi venind spre casă mi-am adus aminte că n-am luat bilet la loto. Am oprit la o benzinărie știind că dacă nu iau bilet o să-mi pară rău toată viața și am cerut un bilet de un dolar. De fapt nici n-am știut ce să cer și vînzătorul m-a întrebat dacă nu-l deschid pe loc.
-A, zic, ăsta e un loz în plic, n-am mai cumpărat așa ceva de ani de zile… și rup capătul biletului acolo…
Nu îmi tremură mîinile cînd deschid și tacticoasă ca să-mi dovedesc că totul a fost o închipuire, zic cu fața serioasă:
-Un milion de dolari… și dau biletul vînzătorului, îi fac semn să-l arunce la gunoi.
-Un milion de dolari? Zîmbi el și-și aruncă privirea pe loz înainte să-l arunce la gunoi. …Un million de dolari. …Un million de dolari! …Un million de dolaaaaaaaaaaaaaaaaari!!!!!!!!!
De afară, niște oameni care puneau benzină au venit repede să vadă cine țipă și de ce. Eu am încremenit ca și aseară. Vînzătorul a fugit repede și mi-a adus o sticlă cu apă. Apoi un scaun. Biletul meu circula din mînă în mînă să-l pipăie toți. Și mă felicitau, ba un tip cu mustață și burta plină de bere îmi făcu o declarație de ură pe loc. Cum că el tocmai voia să cumpere bilet și el fusese înaintea mea, dar pentru că a fost politicos, uite ce-a pățit… Acum să-l despăgubesc. Un alt tip a scos tacticos cartea lui de vizită, pe care am citit că este planificator financiar, altul m-a întrebat dacă sunt măritată și o femeie a început să-mi povestească viața ei grea și dacă aș dori să o ajut acum și pe ea. Ca să scap de toți le-am zis:
-Dați-mi numărul de telefon și-o să vă dau cîte cinci sute de dolari la fiecare. Instantaneu am fost lovită cu cinsprezece mîini care se îmbulzeau cu numerele lor de telefon, scrise ba pe cărti de vizită, ba pe șervețelele de la standul de cafea cu autoservire, ba chiar un număr l-am primit pe hîrtie igienică.
-Acum ce fac? Întreb.
-Trebuie să sunați la acest număr. Și-mi puse sub nas un număr de telefon.
-Mai întîi îmi sun bărbatul. Că fără el nu mișc un deget, zic. Engleza mea nu este atît de bună cînd este vorba de bănci, telefoane de marketing și polițiști cînd depășesc viteza!...
Scot telefonul din poșetă și dau să formez numărul bărbatului meu și îmi tremură mîinile, dar mai tare încep să-mi tremure cînd realizez că nu-mi aduc aminte numărul lui și pentru că îmi schimbasem telefonul de două zile, n-am apucat să-mi înscriu agenda veche, n-aveam nici un număr. Nu tu soț, nu tu prieteni, nici măcar socrii…
Pentru că se aglomerase benzinăria, zic, să nu le mai fac deranj, sun eu de acasă. Și pun biletul cîștigător în poșetă, ies, mă urc în mașină și mă duc acasă. Nu mă uit cu atenție în spate, dar cînd ajung acasă, parchez în fața casei și după mine încă alte vreo douăzeci și cinci de mașini. Unii coboară și dau fuga să-mi facă poze. Acuma eu de obicei umblu îngrijită, însă azi dimineață nici nu mă machiasem după o noapte nedormită, n-am mai avut chef, nu arătam rău, dar nici nu voiam publicitate și mai ales fără ruj pe buze. Așa că fug pînă în fața ușii de la intrare și pînă scot cheile, pînă deschid ușa, deja am simțit că aveam vreo zece poze. Intru și închid ușa, după care strig prin vizor:
-Cumpăr aparate foto, ofer două mii pe bucată!!!
S-a făcut liniște deodată.
-Depuneți-le în fața ușii cu adresa pe care vă voi trimite cecul și plecați!
Aștept vreo cinci minute și ies cu o cutie să iau aparatele. Una două trei patru… șaptesprezece… Le pun în cutie și dau să intru cînd un puștan venea gîfîind și-mi mai aruncă două în cutie, chiar înainte să încui ușa. Speriată de afacerea proastă pe care tocmai o făcusem, scot biletul din poșetă și sun la compania mea furnizatoare de visul milionului. Sună ocupat.
Iau un moment și sun în țară la mama.
-Alo, mamă, visul vieții mele a fost să-ți pot face cadou o mașină bună. Că nu mai puteam să-l văd pe tata cum te chinuie cu rablele lui. Să știi că îți trimit cincizeci de mii de dolari să-ți cumperi ce mașină vrei și cu restul să-ți angajezi o menajeră și să nu mai faci nimic și să nu-l lași nici pe tata să mai lucreze din greu la fermă. Să luați o pauză și să mergeți la Slănic Moldova.
Mama săraca, ce să zică, mă întreabă ca de obicei, cum o mai ducem, dacă suntem noi bine că și ei sunt și să nu le trimit bani că au tot ce le trebuie. Dar eu de colo, repezită zic :
-Mamă deja nu mai ai timp să mă refuzi, că diseară am și trimis banii.
Închid și îmi sun pe cei doi frați și cele două surori.
-Alo, sormea, frate-miu, zece mii de dolari cadou la fiecare din partea mea, pentru toate zilele voastre de naștere în care v-am cumpărat cele mai ieftine vaze de lut de la artizanat!
Bun, i-am șocat cu generozitatea mea, dar nu le-am spus că eu am cîștigat un milion. Ba, soră-mea din Italia îmi zice că azi nu-i întîi aprilie, ce m-a apucat?
Caut agenda cu numere de telefon din România, sun cîțiva prieteni pe care mă durea de mult să-i ajut, ba îmi era uneori teamă să nu vie timpul cumva să mă ajute ei pe mine… Îi sun și mai pun cîteva mii de doari pe drum. Apoi sun la o prietenă care lucrează pentru Leagănul de copii orfani din orașul meu natal și zic:
-Lili, de mîine, schimbați meniul la copii. Avem mîncare din belșug, fructe la discreție și nu le mai tăiați dulciurile, că nu-i îngrașă!
Apoi tot uitîndu-mă la ceas, sun din nou, să vad ce-i cu banii mei, de data asta îmi intră un robot, apoi se întrerupe. Zic, sun în cîteva minute, ia să fac eu planul acela cu școala mea din nou, că se apropie de realizare. Caut schițele și mă uit acum prin ele, sun agentul meu din Romania și-i zic să dea arvună la teren că ne grăbim și nu mai stăm la negocieri. Avem banii. Plătesc în mintea mea tot ce am de plătit și gata.
Sun din nou.
-Alo, am cîștigat un milion…
-Numele, adresa și codul biletului…
După ce mi-am amintit numele meu, m-am uitat la adesa mea pe plicurile de pe facturile care-mi stăteau nedeschise de ieri și apoi la codul de pe bilet.
-Adresa benzinăriei de unde ați cumpărat biletul…
-A… nu știu..
-Nicio problemă o să verificăm noi… Cum doriți banii, cîte o mie pe lună sau doriți acum toată suma?
-Vreau toți banii acum! zic eu înfiorată la gîndul că cineva m-ar putea crede atît de idioată…
-În acest caz veți primi doar o jumătate de milion… Dacă vreți să primiți suma întreagă vă vom aloca o mie pe lună în următorii șaptezeci de ani…
-Vreau toți banii acum! Spun eu îngrozită la gîndul că voi mai trăi încă șaptezeci de ani săracă…
-Vă rugăm să ne spuneți numele băncii și sa vă prezentați la bancă în două ore. Veți avea banii în cont.
Bucuroasă că lucrurile merg atît de repede și pînă diseară cînd vine bărbatu-meu pot să schimb și mobila, intru repede la duș, îmi trag o coafură de zile mari, mă colorez pe față stil profesionist, ca pentru ședințe foto, așa cum învățasem la școala de frumusețe, caut prin dulapuri haine mai elegante, mă tot gîndesc ce mi-ar sta mai bine, acum că deja simțeam că pierdusem vreo cinci kile de azi dimineață… De fapt ce să zic, simțeam că mi s-a netezit pielea și nici urmă de celulită sau alte lucruri de genul ăsta…
Mă uit dacă mai e lume în fața ușii. Vreo zece inși așteptau cu aparatele de foto.
-Nu, mulțumesc, nu mai cumpăr, zic eu zîmbind acum gata pregătită să ies fotogenică…
-De la DallasMorningNews… și clic, clic, clic, cine sunteți și cum vă simțiți în posesia unui milion de dolari?
-Încă nu am nici un cent domnule, acum merg la bancă…
Greșeala mea de începătoare să afirm așa ceva, pentru că sar toți ca la comandă în mașini și se formează o coloană după mine pînă la bancă. Accelerez ca să scap, dar în momentul următor aud mașina de poliție care îmi face semn să opresc. Acum nu știu dacă să zic sau nu că nu vorbesc engleza, că ăia de la ziar și săriseră să facă fotografii în ciuda faptului că polițistul începu să-i legitimize și pe ei. S-a oprit circulația în ambele sensuri, pe patru benzi de circulație și polițistul tacticos, mă întrebă de ce conduc o coloană atît de mare neînsoțită de poliție… Zic eu că nu e coloana mea, eu merg la bancă să-mi iau milionul. Cine a zis că polițiștii din America nu sunt băieți de treabă? S-a oferit pe loc să mă însoțească și să lase în urmă încurcătura ce-o făcusem. Își aprinde girofarul și fără să mai luăm în seamă maximul de viteză, în cîteva minute am fost la bancă.
Îi zic să mă aștepte afară pînă ies ca să-i mulțumesc cum se cuvine pentru deranj, lucru pe care el îl înțelege cu toate greșelile mele gramaticale în engleză. Ba chiar îmi spune că mai sună un coleg cu ajutorul căruia mă va însoți pînă acasă.
Intru în bancă după ce parchez, tot cu gîndul la cît să las în cont și cît să iau cu mine ca să mai am de dat pe unde mai am de dat. Dar mă gîndesc că oricum am carnetul de cecuri la mine și dacă am nevoie acum pot scrie cecuri fără teamă, fără să fug repede să verific cît mai am în cont și fără să fac balanța. Cînd intru acolo, trei angajați ai băncii mă invită să intru în biroul managerului, lucru care nu mi s-a mai întîmplat pînă acum nici cînd am avut în cont cincizeci de mii. Acolo sunt întrebată ce vreau să beau, etc, etc, mă simțeam chiar sufocată cu atîta amabilitate, de obicei sunt așa, dar odată am avut și un schimb de argumente cînd mi-au intrat în cont zece mii și nu i-am putut lua mai repede de doișpe zile, pe motiv că nu aveau fonduri atît de mari zilnic. Cam ciudat mi s-a părut atunci, dar am înțeles că băncile fac bani din bani.
După ce contul meu este verificat, da, au intrat banii… Mi se aduce chitanța și mă uit îngozită. Din cinci sute de mii lipsesc jumătate. Cum adică? Adică cum?
-A, Unchiul SAM a luat ce i se cuvine, mi se spune acum la ghișeu, pentru că am alergat repede să văd ce și cum.
-Unchiul Sam? Eu nu am rude în America, eu am venit aici singură, măritată cu bărbatul meu care e american și soții nu-ți sunt rude în dreptul românesc!
-Este vorba de taxele pe care le plătiți statului cînd încasați banii, plus comisionul nostru bancar…
Nu mai zic nimic, nu mai iau nimic din cont și ies necăjită, că mă simțeam atît de trădată…
La ușă, polițiștii, patru la număr acum, aveau grijă de coloana de oameni care se formase… Dau să ies și o ploaie de blițuri îmi cade pe fața mea pleoștită care nu se putea abține să nu arate că tocmai pierduse șaptesute cincizeci de mii… Brusc mi-am adus aminte că un prieten îmi spusese că dacă dai, primești înzecit, deci, mi-am făcut repede calculele și după ce-am calculat tot ce promisesem pînă acum, mai aveam vreo șaizeci și opt de mii rămași. M-am așezat jos pe preșul de platic din fața băncii, mi-am scos carnetul de cecuri și am început să strig oamenii de la coadă…
-Pentru Asociația Umanitară a Victimelor Uraganelor din august… O mie. Pentru Fundația împotriva castrării cîinilor… o mie…. Pentru Organizația Umanitară din Santa …Pentru… doamne mă gîndeam, cred că mi-am pierdut mințile, nici în cele mai negre coșmaruri n-aș fi dat bani la atîțîa necunoscuți…
După ce-am dat tot și am terminat și ultima filă de cec, iar ei încasaseră pe loc, am intrat în bancă să-mi văd balanța. Era da, cu cei treizeciși șapte de dolari acolo, așa cum începusem ziua.
Tocmai în acel moment sună telefonul...
-Ce faci, dragă, cum ți-ai petrecut ziua?
-Dragă, am fost bolnavă după noaptea nedormită, am zăcut în pat, nici măcar n-am gătit nimic, dar, te invit la o supă vietnameză, azi e la reducere, șase dolari bucata, mai avem în cont atît cît să invităm pe Ed cu Cristina și pe Marcel cu Adina, prietenii noștri cei mai buni de care uitasem azi complet…


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!