Intuneric in jur si o ametelea care il cuprinde din toate partile. Cum asa? Pai de obicei cand esti ametit ai totusi o directie de rotire, insa el nu putea sa-si dea seama de asta, echilibrul lui se indrepta in toate directiile, insa asta il amuza fiindca stia ca astfel nu va putea sa cada, de vreme ce pamantul tragea de el de peste tot.
Erau frunze peste tot si s-a apucat sa-si faca o pluta din ele. Voiam sa strabata vanturile si sa ajunga la muntii cei mari care ii ingradeau orizontul. Voia sa treaca de ei si sa atinga cerul si apoi sa-si continuie calatoria fiindca stia ca lumea era mai mare decat cerul. Frunzele erau putrede si se sfaramau sub loviturile aerului, asa ca se vazu cazand, dar nu-si facea griji fiindca pamantul il cunostea si stia ca de fapt el a putrezit frunzele ca sa nu-l lase sa plece si sa-l stie mereu langa el. Iubire telurica.
Apoi se trezi, apa ii ajungea pana la gat, iar aerul era pe duca. Si i se facu si lui dor de pamant.