agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2264 .



Ispita
scenariu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [peruzele ]

2004-06-16  |     | 



ICAR: Imi plac discuțiile inteligente, animate, vii.
LUCIFER: Mai interesant e, însă, ca într-un convențional după cîteva replici aparent banale, voit gratuite, să azvîrli mănușa.
Pur și simplu, trăsnești un adevăr în diareea de tîmpenii stereotipe ce bîntuie oamenii cumsecade de dimineața
pînă seara, de luni pînă duminica, de-o viață, dintotdeauna.
Nu știu dacă asta vine din convingere sau din
obișnuință. Un lucru e cert. Nu supără. Nu șochează auzul, nu gîdilă nervii. E ceva firesc. Ca ploaia sau ca rîia.Nimeni nu se oprește în loc, nu întoarce capul, nu cască gura. Singurul gest permis e să închizi ochii.
ICAR: Dar adevărul?
LUCIFER: Trăsnește. Ochii se holbează, gurile se cască, picioarele rămîn țintuite în loc sau se înmoaie, vocile pier.
ICAR: Si tu, ce faci?
LUCIFER: Mă bucur cît pot că am stîrnit furtunile conștiinței și...mai trăsnec un adevăr. Atunci să vezi apoplexia bunului simț!
Dacă nu ești prudent și te oprești aici, riști să ucizi toat considerația de care te bucuri. Ba mai dai și de bucluc cînd ți-e lumea mai dragă. Deci cu două adevăruri n-ai să ajungi decît un șantajist de duzină. De abia la al treilea adevăr ți se recunoaște harul nebuniei. Toată lumea își revine, unii te bat pe umăr, îți dau sfaturi de prudență sub numele de pastila sofisticării, încearcă să te aducă pe drumul bătătorit al conformismului de masă. De la trei adevăruri în sus, poți să spui cu mia, nu mai trăsnești pe nimeni. Te recunoaște oricine chiar dacă nu porți scufă.Poți să faci cîte tumbe poftești, nu se holbează nimeni la giumbușlucurile tale. Dar, superi; zgîrii auzul, ciupești nervii. In ochii lor ești un ratat al conformismului și prin urmare, mai jalnic decît ei toți la un loc. Te privesc de parcă ar spune:”Ce să-ți fac?! Știam ca ai să ajungi aici.”
„Aici” e poarta conformismului, mila lor, a tuturor capetelor cuminți, care acum se clatină desnădăjduite că nu
te pot primi în ordinul lor sacru. N-ai acces. Ai păcătuit prea grav. Diavolul din tine a trăsnit prea multe adevăruri
peste capetele plecate ale cuvioșilor conformiști.
ICAR: Dar cine a spus că vreau să mă înrolez în oastea lor? Ce-i face să creadă că sînt un înfrînt?
LUCIFER: Aripile. S-au dus. Ceara s-a topit și tu ai căzut din înaltul eternului Adevăr drept în Marea Conformismului.
ICAR: Ce mă așteaptă?
LUCIFER: N-ai teamă! Cu rabdarea treci marea. Dacă știi să înoți ai să ajungi la țărm cu bine.
ICAR: Si acolo? Singur, pe țărm, ce să fac?
LUCIFER: Iți faci aripi noi și te înalți iar. Totul e să nu te uiți prea mult în discul soarelui. Strălucirea lui orbește. Desfaci ușor
aripile și vei simți cum te ridici plutind spre straturile cu aer proaspăt și clar. Umple-ți plămînii și zboară așa beat de curățenia ta și a tăriei din preajmă. Să nu te înalți prea sus. Acum știi ce e dogoarea. Nu te uita nici în jos spre ademenitoarele valuri. Vei ameți. Pur și simplu, zboară așa în lumina adevărului tău, niciodată prea aproape de soare, mereu departe de suflul sărat al mării.
ICAR: Si dacă nu e mare? După talazurile cu care se năpustește asupra mea pare mai curînd ocean. Dacă nu ajung la țărm?
LUCIFER: Imposibil. Dacă te răpune puhoiul apelor te azvîrle oricum pe țărm. Te trezești într-o bună dimineață ciugulit de pescăruși cobitori, populat de alge și tot felul de vietăți lipicioase și meschine, ce se vor bucura că ai ajuns un hoit.
ICAR: Si dacă, totuși, nu e ocean?
LUCIFER: Atunci mai poți spera. Nu-ți rămîne decît să înoți, va trebui să înoți, ai să înoți, să înoți, înoți, noți, ți...
ICAR: Pînă vine SALVAMARUL?



©Elena Malec, București, 14 ianuarie 1979


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!