agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1854 .



Spune-ne doar cum te-ai rugat
articol [ Carte ]
Recenzie la: Linia vieții de Valentin Busuioc

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Tyly ]

2016-05-19  |     | 



Nu mi s-a întâmplat niciodată, nici măcar din joacă, să intru brusc într-o carte, dar aici am deschis cele patru zări, în teluricul ambient al credinței în destin și în Dumnezeu.
Linia vieții lui Valentin Busuioc este una dreaptă, extrem de simplu de parcurs, primitoare în felul tradițional românesc, captivantă prin naturalețe și înțelepciunea exprimării. Ca și cum ar fi scos din mânecă asul de caro, asemenea unui prestidigitator îndrăzneț și capabil, el construiește cele patru zări din patru elemente de bază: copilăria, iubirea, Dumnezeu, poezia. Patru subiecte vitale care au reprezentări în gânduri revelate cu tâlc, strategic ordonate în versuri pe cât de simple la prima vedere, pe atât de grandioase în profunzimea lor.
Linia vieții este aici linia cărții, linia cuvântului însuflețit de harul divin.
Dumnezeu nu a visat decât o singură dată/ însă lumii i-a fost/ îndeajuns/ poezia – așa ne călăuzește poetul, pe drumul său! O poezie mângâietoare, subtilă și curată, pilduitoare, urmând firul unor povești de viață în care te regăsești de cele mai multe ori.
Pentru autor, anumite obiecte au semnificații speciale, ele devin simboluri, repere față de care amintirile se derulează filmic: sticla groasă de lapte, ulciorul, bobul de grâu, cureaua, pâinea, oglinda, florile de liliac, goblenurile etc. Se întâlnesc, totodată, personaje cu amprentă definitorie: asistenta medicală, câinele, pisica și altele care întregesc panoul cu fotografii al familiei formată, evident, din părinți și bunici.
Universul poetic al lui Valentin Busuioc nu omite locuri anume care au marcat memoria acestuia: cimitirul, primul volum de poezie, marea, plaja, Constanța.
Pentru a explora universul poeziei lui Valentin Busuioc nu e nevoie să intri în transă, dimpotrivă, e bine să fii lucid, să trăiești pe viu amintirile acestuia: copilăria, legăturile de suflet cu natura, persoanele din anturaj și cu Dumnezeu, prietenul veșnic. Autorul pune adesea față în față trecutul și prezentul, copilul și adultul coexistând într-o armonie absolută, în spațiul bucolic, dar și în cel urban, ca o împletire firească, necesară și binefăcătoare, conferindu-i acel cadru în care amintirile devin prezente, iar el se regăsește permanent într-un trecut generos, încărcat de emoția retrăirii.
Nu știm dacă poetul păstrează o cronologie în Linia vieții, dar e cert că se situează în centru și totul se rotește împrejur ca în jurul unui soare care incendiază simțurile și conștiința. Pe de altă parte, mama, tata, bunicul, bunica devin planete în interiorul aceluiași sistem: sufletul guvernat de dragostea față de Dumnezeu.
Poeziile din Linia vieții nu par palpitante, ci mai degrabă liniștite. Poate pentru că, pe de-o parte, momentele prezentate cresc în intensitate, în timp ce, pe de cealaltă, descresc vazând cu ochii, sugerând, inducând o stare de echilibru, dar care sfârșește printr-o acută nevoie de meditație.
Între viitor și trecut, el, prezentul, urmează linia șerpuitoare a vieții. Poeziile lui Valentin Busuioc par niște povești de-ale Șeherezadei, menite să te țină conectat fără oprire de la prima la ultima. Doar că noaptea trece și lumina zilei te scoate din magie!
Elementele de poezie sunt alăturate/ imbricate/ atât de bine regizate încât treci dintr-o temă în alta, dintr-un plan în altul, de la o caracteristică la alta lin, în deplină simultaneitate: copilăria nu poate fi în afara lui Dumnezeu, Dumnezeu nu poate fi în afara familiei, familia nu poate fi în afara iubirii, iubirea nu poate fi în afara poeziei, poezia nu poate fi în afara copilăriei. Un cerc luminos, o aură care radiază căldură!
În poezia lui Valentin Busuioc există un adevărat ritual al marii treceri. Există o taină descifrabilă, de un suspans aproape dorit, stăruitor de acaparantă, eliberatoare de sine și într-atât de spirituală, în stilul meditației yoghine. Ceva de o simplitate copleșitoare, mișcătoare, inevitabilă. Ceva care îți taie respirația!
Nu pot reda versuri, aici, pentru că ele trebuie citite în totalite și în firescul lor epic.
În Linia vieții lucrurile decurg cu blândețe chiar dacă sunt apăsate de o tristețe impozantă în urma căreia totuși nu plângi, dar oftezi, negreșit. Ele se contopesc cu sufletul cititorului, ca și când despre viața acestuia ne-ar împărtăși autorul.
Poeziile din acest volum sunt pilduitoare, adevărate lecții despre pâinea de pe masă, cordonul ombilical, dervișul rotitor, jocul oglinzilor, tatuaj, nisip mișcător, fizica pe înțelesul copiilor, cea mai frumoasă femeie din lume, vechi prieteni, rugăciunea de seară, rugăciunea de iarnă... (titluri de rezonanță).
Portretistica și însușirile personajelor sunt schematice, însă axate pe sublinieri. Nu insistă asupra lor, chipurile celor dragi se disting chiar dacă sunt doar schițate. Este interesant cum realizează chipul mamei, din câteva tușe: pe când eram de-o șchioapă/ dimineața priveam fascinat/ cum mama își aranja părul castaniu/ cu un pieptene de aceeași culoare/ buna/ cu unul de os/ iar bunicul/ cu degetele răsfirate/ fericit ca un fir de păr alb; cât e vara de lungă/ mama umblă desculță/ câte un spin rătăcit îi intră în talpă/ și ca pe copil de la sân/ cu greu îl mai poate desprinde/ că nu o lasă sufletul/ spin. La fel și pe cel al bunicii, punându-i în valoare calitățile văzute și prin prisma obiceiurilor și tradițiilor: când îmi juleam genunchii/ bunica mă ungea cu lutul în care căzusem/ coatele de-mi erau pline de sânge/ mă ungea cu pământul/ în care îmi curseseră primele picături/ așa te vindeci cel mai repede/ zicea sărutându-mă pe frunte/ lut; și eu cos goblenuri/ portrete îndeosebi/ însă ochii îi face întotdeauna/ bunica/ ea le știe secretul/ a plâns mult mai mult/ portrete. Un tablou aparte este autoportetulși eu din care voi deconspira o tentă: deși pământul încă nu mi-a scrâșnit rece-ntre dinți/ iar singurătatea nu m-a cuprins ca pe-o perlă/ și eu am fost fericit aievea vreodat'/ când poeziile pe care le-am scris/ cu buzele voastre cititorilor/ ca dintr-o altă lume/ la propriul mormânt/ le-am murmurat.
Cu fiecare cuvânt, poetul inspiră aerul revigorant al copilăriei. Ea se confundă cu jocul, simplitatea, mângâierea, liniștea, căldura casei. Dumnezeu este timpul, spațiul și rostul tuturor celor petrecute în acest trecut mereu prezent în sufletul și poezia acestuia. Poeziile sale sunt scrise sub semn divin. Intermedierea cu Dumnezeu este făcută, arareori, de îngeri. De regulă, poetul are acces direct la Dumnezeu!
Dumnezeu aproape că este ca unul din familie, poetul nu-i cere ajutorul, însă meditează la cum ar putea să-I ofere chiar el o mână! Cu alte cuvinte, se îndoiește de puterea Acestuia? Nu. Încearcă doar sa-I înțeleagă mărinimia. Față de fiecare entitate a Creației Sale. De Dumnezeu leagă și puterea sacrificiului, așa cum o demonstrează în poezia Dumnezeu e mare.
Iubirea este tratată cu noblețe fie că este dedicată părinților ori femeii dragi ori meleagurilor natale și a cunoscuților, fie pentru scris, fie pentru Dumnezeu. Ea este de o candoare desăvârșită: de câte ori te mângâi/ mâinile mele/ nu se mai văd/ dragostea; ne sărutăm/ cât timp închidem ochii/ fluturii trec de pe flori/ în stomac/ pe o bancă în parc, .../ abia mai respir/ te privesc pe furiș a nu știu câta oară/ cum îmi calci cămașa/ atentă la orice detaliu/ mângâind-o și privind-o cu drag/ de parcă ai călca-o pe mine/ o rază de soare.
Pentru poezie are un accent ascuțit! Acela că, e posibil ca într-o zi să se vândă semințe în cornete din filele propriei cărți!
Dar eu n-aș zice asta. Pentru că poezia lui Valentin Busuioc este ca o zi senină în care uiți de toate tristețile lumii, inspiri adânc și te încarci pozitiv!

Ottilia Ardeleanu,

Năvodari, 19 mai 2016



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!