agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 384 .



Fatalitate
articol [ ]
cronică la: Ironii sentimentale de Petru-Ioan Gârda

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Tyly ]

2019-02-12  |     | 



[gallery ids="6660,6661" type="rectangular"]

Nu m-am gândit vreodată că voi putea să scriu despre un epigramist care excelează și în parodie și în fabulă și în satirico-umoristice, în dueluri pamfletare ori ludice. Vorbesc aici despre un autor complet de poezie în toate formele sale.

Petru-Ioan Gârda aduce umor de calitate. Cu o prefață de trei pagini și jumate A5, Lucian Perța devine purtător de cuvânt al poeticii gârdiene. E un nesaț pe care îl simt cu fiecare provocare umoristică.

Petru pare a fi născut în fatalitatea scrisului ordonat, tematic, serios. Chiar el afirmă că: Am toate calitățile din lume/ FATALITATE.

În prefață, Lucian Perța evidențiază faptul că aici avem nu neapărat un umor clocotitor, ci mai degrabă ne lovim de fațeta lui melancolic-meditativ-amăruie. Starea aceea de râsu’-plânsu’ în plachete delicioase, îmbietoare.

Autorul este foarte meticulos în ceea ce scrie, respectă cu strictețe reguli ale parodiei, este îndârjit în dialoguri amical-literare, iar la satiră debordează.

În poeziile satirico-umoristice, identific personalitatea robustă a autorului de a jongla cu acest soi de râsu’-plânsu’, mereu în trend, în regii diverse și adevărate transpuneri scenice ale sinelui ori puse pe seama altora plecând de la propria persoană și ridiculizând calități native care fac jocul unor arhetipuri.

Un râsu’-plânsu’ pe care îl pun în legătură cu poezia nichitiană în care omul devine neputincios în fața trecerii inexorabile a timpului, fiecare secundă trecută murind în secunda prezentă, te apucă acel râs isteric, degradant, caustic, ironic, de repulsie totală față de o lume rece, lipsită de transcendență.

Aflu că autorul are toate calitățile din lume: înalt, frumos, deștept și cumsecade, pe de-o parte, iar pe de alta: Cum remarca alaltăieri soția,/ Aș fi ajuns cogea miliardarul,/ Dar am defectul ăsta: modestia./ FATALITATE.

Pot face o întreagă pledoarie în favoarea calităților întrunite de autor, fiindcă știe prea bine să se facă înțeles, clar, cunoscut, ascultat, Atât că astăzi m-au văzut vecinii/ Urcându-mă desculț în Lamborghini/ DESCULȚ ÎN PARCARE.

Vicisitudine, dezordine, democrație luată peste picior, gafe politice, o realitate manipulată și manipulatoare devin hrană poetică care se înghite cu noduri, scrâșnind din dinți ori cu revărsări hilare, râzând zgomotos, că așa-i place autorului, român ca și mine, să facă haz de necaz: câinii, dintre care și maidanezii, telefonul mobil, cel care ne desparte în loc să ne apropie, elementele politice de râsul lumii, despre plagiat și cura de slăbire, doar de dragul de a fi în ton cu snobismele actuale, sunt adevărate răvașe de umor cizelat până la perfecțiune, bijuterii în filigran, fresce pe hârtie care fac istorie în spațiul poeziei de tip satiric: Ce bine că s-a inventat mobilul!/ Ne-a scos pe toți, complet, din izolare,/ Acum putem vorbi cu fiecare,/ Sunat adesea-i până și umilul./ SONETUL TELEFONULUI MOBIL.

Despre cum telefonul ne ocupă tot timpul pentru că, nu-i așa, avem consoarte, mame, copii, colegi etc. care ne sună pentru un interes cum ar fi: copilul pentru a cere bani, nevasta pentru a verifica în orice moment unde se află soțul, șeful pentru a mai da un job în plus angajatului, și alții și alții cu cine mai știe ce scopuri, astfel că vorbitul la telefon devine o sarcină în sine care acaparează tot timpul omului.

Subtilitatea cu care autorul atinge maniera în care se face politica în țara noastră este și ea la vârf. O satiră specifică acestui cadru este rezumată aici: La Parlament - ședință crucială,/ Se vor lua decizii importante;/ Analfabeți în spiciuri delirante,/ Dezbat aprins problemele din școală.// În sală, în poziții relaxante, o parte sunt cuprinși de picoteală,/ Iar unii, cu o mină naturală,/ Discută despre noile amante.// În dreapta-față, lângă geam, vreo doi/ Se-agită-ntruna, proferând injuii, /Iar alți vreo patru, undeva în spate,// Pe laptop-uri de mii de euroi/ Curgându-le salivă-n colțul gurii,/ Privesc pe net la filme deocheate./ LA PARLAMENT-ȘEDINȚĂ CRUCIALĂ.

Despre vise deocheate, cotidianul reflectat în statul la cozi cu mâinile pline de sacoșe, despre gașca de prieteni și petrecerile la o berică, despre ocheadele celor vârstnici către vreo tinerică, despre multe altele, Petru este pregătit să scoată în evidență tare, caraghioslâcuri, penibilități, umor care te dislocă din rutină și te mobilizează pentru încă o zi de muncă.

Pornind de la dictonul In vino veritas, autorul se referă la împătimirea pentru vin ca la setea pentru adevăr: E clar că adevărul e în vin,/ Iar eu cu vinul sunt prieten bun.../ Și totuși, când mă-ntorc acasă-tun,/ Vă spun cinsit că mint puțin, puțin.// Mi-e greu nevestei - draga mea!- să-i spun/ Că iară n-am putut să mă abțin,/ Setos de adevărul ce-i în vin.../ Cu care sunt prieten foarte bun.//... / E clar că adevărul e în vin./ RONDELUL ADEVĂRULUI DIN VIN.

Poetul își ia motivele din realitatea apropiată, iar rondelurile sale prind viață întocmai din esența vieții, din detalii care nu sunt deloc de neglijat. Aș putea spune că fiecare titlu devine laitmotiv, iar la fiecare final de poezie avem gustul realității impregnat pe limbă, așa încât îți spui da, poetul adevăr grăiește! La cât de întortocheate sunt căile Domnului, de multe ori, ironia devine patimă, de parcă românului asta îi și place, să fie anapoda, să fie pe dos, să fie un gică contra. Astfel, Petru ne propune RONDELUL RONDULUI DE FLORI, RONDELUL CELUI LIPSIT DE ORICE URMĂ DE TALENT, RONDELUL CONTORULUI DE CURENT, al sensului giratoriu, al bacului, al manchinelor etc. Din orice se inspiră. Și face un perfect moment de destindere și voie bună pe seama noastră, a tuturor. Mai cred că cel puțin într-una dintre situații ne aflăm oricare dintre noi, lectorii sau băgătorii de seamă.

O lume fără reguli, în care fiecare se poate învârti în jurul cozii, spre a sfida pe orișicine și a încălca bunul-simț elementar o găsim chiar în sensul giratoriu: Nu-i nicăieri ca-n sensul giratoriu,/ E totul clar, nu-s reguli încurcate,/ Cum intri, ai mereu prioritate/ Și nu-i nimic aici contradictoriu.// Eu, când apuc să intru, sănătate!/ E cel mai bun și sigur teritoriu/ Nu-i nicăieri ca-n sensul giratoriu,/ E totul clar, nu-s reguli încurcate.// Am stat și două ore jumătate/ Și iată un motiv revelatoriu:/ Eu mă destind acolo, uit de toate...// Astept un argument ce-i peremptoriu/ Să vină polițiștii să-mi arate/ Că tre' să ies în mod obligatoriu!/ Nu-i nicăieri ca-n sensul giratoriu!/ RONDELUL SENSULUI GIRATORIU.

Două aspecte sunt tratate aici: aroganța și tupeul caracteristice omului nemanierat căruia îi place să deranjeze, să aducă poliția, să facă pe interesantul, să atragă atenția, să pară mai mult decât este. Omul care crede că totul i se cuvine!

Pentru că 2018 a fost anul centenarului, găsesc de cuviință să abordez o poezie umoristică a momentului, ea fiind aplicabilă fără doar și poate trecutului cât și prezentului: MÂNDRIA DE A FI ROMÂN: Din ziua când m-am liberat/ Și sunt din nou stăpân pe plai,/ Am fost întruna lăudat/ Că am o țară ca un Rai.// Se-abate-aicea câte-un ins, /Crezând că-s fraier și sunt orb/ Și tot mă laudă-n adins/ Cum vulpea-l lăuda pe corb.// El și-ar dori pământul meu,/ Pe șes, pe dealuri și pe văi,/ Sperând să-l dau pe doar un leu,/ Că sunt sensibil la lingăi.// Eu sunt în țara mea stăpân,/ Așa cum bunii mei au fost/ Și-oi fi eu mândru că-s român,/ Dar nu înseamnă că-s și prost.// PS Asa gândeam atunci mai toți,/ Dar ne-a condus, se vede treaba,/ Un grup de mândri idioți/ Ce-a dat o țară pe degeaba.

Desigur, autorul ne încână cu ură(tu)ri și blesteme, cu proteste, ne mai împinge și în cercuri vicioase, ne mai supune la vreun chin, ne acordă și merite, dar prin câte atitudini, situații nu se avântă și ne avântă, cu un limbaj coloristic adecvat momentelor de umor.

Nici dragostea nu-i scapă lui Petru-Ioan Gârda, mai ales când cosoarta pleacă la muncă pentru bani, iar el rămâne la vatră ducându-i dorul. Se simte un amestec de gelozie remușcarea din păcătuire, un fel de sacru și profan, dar, de parcă ar fi cumva la modă să-ți câștigi existența pe alte meleaguri, ca și când la noi nu s-ar putea găsi de lucru, autorul este intrigat și ni se plânge: Te-ai dus să speli italieni pe spate,/ Sperând că-n vreme, ne va fi mai bine;/ Mi-a fost un dor - și dorul încă ține-/ Că îmi luam pereții la karate.// Să știi că n-am umblat pe la vecine,/ Căci te ador pe veci, cu fermitate/ Și...nu știu... am concepții perimate,/ Dar nu te-nșel cu cine știe cine!// Să fi trecut vreo cinșpe ani jumate.../ Tu tot rămâi, să mai câștigi... în fine.../ De-acum suntem destul de în etate// Și m-am gândit, cu banii de la tine/ Să iau jacuzzi... cine știe, poate/ Mă vei spăla pe spate și pe mine.../ CELEI PLECATE LA MUNCĂ ÎN VEST.

La capitolul Parodii, Petru-Ioan Gârda adaptează poezii ale unor poeți renumiți ai literaturii române la condițiile de viață actuale, într-o manieră umoristică autentică de finețe. Preferat este Eminescu la care alătură pe Topârceanu, Coșbuc, Alecsandri, Bacovia, Blaga, Caragiale, Beniuc, Augustin Doinaș, Ion Brad, Ion Pillat, Sorescu, Nichita, Dinescu, Ana Blandiana etc. Și, din literatura universală, pe Edgar Allan Poe.

Ne confruntăm cu un umor lugubru, ca în PRINȚUL CU COLȚ DE MISTREȚ: Un mahăr din Est, practicând vânătoarea,/ Cu inima neagră spre codri venea./ Urmându-și ușor într-un porche cărarea,/ Mulți prinți și miniștri cu el aducea.// -Veniți să-mpușcăm în păduri carpatine/ Mistreții sălbatici mânați de gonaci,/ Am gloanțe destule și puști-carabine/ Și standuri solide din lemn de copaci.//... / Dar, iată, sosește sălbatica turmă!/ Să tragem cu sete, amici, în grămadă,/ Priviți cum se zbat, cum guiță și scurmă,/ Ce roșu pârâu șiroind în zăpadă!// .../ Povestea mi-a spus-o servantul dibaci,/ Ce nu-și ascundea, la o cană cu vin,/ Profundul respect pentru porci și gonaci.../A... și pentru prinți, însă foarte puțin!; un umor de situație, teatral, privind nu indiferența, ci mai degrabă adversitatea față de cultură și educație, ca în LICEUL, după Lucian Blaga: Fan al cărților nu sunt:/ Când, disperați, părinții îmi întind o carte/ îmi vine s-o izbesc de ziduri ori de geamuri!/ Gândirea altora pătrunză tainele algebrei/ analizei, geometriei.../ Ci-n mintea mea sporește a lor taină/ și tot ce-i nențeles se schimbă-n nențelesuri și mai mari/ căci eu iubesc/ spelunci și baruri, discoteci și jocuri,/ liceule din margine de urbe...

La fel de ingenios este poetul, când dau "turcii" năvală, ca în scrisoarea a III-a eminesciană: La un semn, o santinelă se ridică de pe soclu/ Și scurtează-mprejurimea prin lentilă de binoclu;/ Vede clar: o matracucă și-o mulțime de copii/ Vin de-ntunecă-orizontul la Sibiu, în suburbii.// Ce vrei tu? - Noi, treaba noastră! Dă-te de pe piedestal/ Și îl cheamă iute-ncoace p'ăl mai mare general!// La un semn apare-n ușă și greoi, alene, iese/ Un bărbat ce-o duce bine, după burtă, după fese.// Tu ești șăfu? vai, mâncați-aș, ce de-a stele ai pe umeri,/ Cred că tu, pupați-aș gura, nici nu știi să ți le numeri!/ Am venit! -citez din spiciu ce l-am pregătit de ieri-/ Să-ți aduc în unitate douăzeci de ianiceri!/ Ia-i și crește-i cu fasole, barabule și păstăi,/ Că-s copii de la armată, într-un fel, nepoți de-ai tăi!/ Ce sporovăiești, străino? Spui prostii, să știi că nici/ N-am de gând să stau de vorbă! Ia cărați-vă de-aici!/ Ho, că nu mai vine turcii, stai măcar să ți-i prezint/ Și-o să vezi, păpați-aș solda, o să vezi că nu te mint:/ - apoi, autorul începe să înșire tot plotonu lucru pe care îl voi face și eu aici pentru evidențierea acestor nume cu tâlc: Traficant, Grincardu, Cleopatru, Ministru, Simplon, Termopan, Genocid, puradei făcuți cu soldați după soldați, și unul, zis Napoleon, chiar cu colonelu'. Fiindcă, ... De-o fi una, de-o fi alta,ce e scris și pentru ei,/ S-o-ntâmpla, c-așa se-ntâmplă, dragii mamei puradei!// Ia-i și crește-i dumneatale, fă-ți din ei ploton sau grupă,/ Că ți-am demonstrat acilea c-ăștia-s toți copii de trupă!/ COPII DE TRUPĂ.

Petru-Ioan Gârda răscolește și scormonește în părțile esențiale ale societății românești persiflate din cele patru puncte cardinale. Politicianismul deplorabil (AVANSAREA UNUI SECURIST, ȘI DACĂ..., UNUI REALES, EL E ȘTAB, CENUȘA ȚĂRII, ÎNVAȚĂ), secarea averilor țării prin furatul pe față ori prin avariție (AVARUL DE PESTE DRUM), proasta organizare a învățământului românesc și tarele lui (ELEVII NOȘTRI), strângerea taxelor și impozitelor colosale, lehamitea de fisc (ȘI DACĂ...), cedarea fabricilor, uzinelor, minelor, grânarelor pe un preț de nimic și totodată importarea de tot soiul de lucruri, de la mâncare și până la igiena corporală, cu un conținut îndoielnic și la un preț piperat, plătitori de tributuri din ce în ce mai exasperante, pentru a intra cu orice preț în schengen (NEVERMORE), puterea ucigătoare, devastatoare, imorală a banilor (BANII), mersul trenului cu discrepanțele orare, întârzierile de pomină, stresul acumulat, frigul ori căldura de suportat, așteptările din greu, foarte hilar prezentate în INTERREGIO: Un tren rapid încerc, voind să zbor,/ Să-i văd din nou odorului făptura,/ Dar mă târăsc abia și simt că mor/ Și-n scurtă vreme mă apucă ura.// Și văd în geamuri cum devin cărunt/ Și sângele începe-n corp să fiarbă,/ Priviți-mă când trec prin gări: eu sunt/ Acel ce la plecare n-avea barbă.// Se stă un ceas întreg la un semnal,/ În gări se zace până-mi trece gripa/ Și când ajung în punctul terminal/ Sunt bun de dus, fosilă, la Antipa. Despre soarta națiunii, revolte stradale și mai ales pentru nereușitele schimbării în bine, se poate afla din REVOLUȚIE...?.

La ultimul capitol, DIAOGURI CU DOMNIȚE (CU PRETENȚII ȘI CU FIȚE), autorul abordează un soi de duel al replicilor cu 3 poete cunoscute în lumea virtuală și nu numai, într-o formulă poetică 4-(2+3)-4 de replici umoristice, respectiv cu Luminița Scarlat, Violetta Petre și Sanda Nicucie.

În dialogurile de continuitate cu Luminița Scarlat sunt evidențiate raporturile de cuplu, el gelos pe ea, ea geloasă pe el. Replicile se învârt în jurul vieții de familie când bărbatul e mereu prin cârciumi și îi reproșează nevestei că nu știe ai cui sunt copiii: Ne făurisem cuibul nostru drag,/ Jurându-ne credință și iubire/ Și te-am trecut în brațe peste prag/ Și tremurai de-atâta fericire!/ ÎȚI AMINTEȘTI?/ Petru-Ioan Gârda; Și tremuram de-atâta așteptare.../ Îmi amintesc ce frică mare-aveam./ Te culegeam, legumă, din cărare/ Și peste prag, în brațe, te căram.../ AMINTIRI VII/ Luminița Scarlat; sau: Căci te iubeam cum n-a mai fost să fie/ Iubire pe Pământ de ani de zile? Și deveneam nebun de gelozie/ Când îl găseam în casă pe Vasile./ SĂ NU EXAGERĂM/ Petru-Ioan Gârda; Nu pot pricepe ce-a fost cu Vasile,/ De l-ai gonit, cu urlete, pe scară,/ Când patul scârțâia de luni de zile,/ Iar el l-a reparat doar într-o seară!...? CE DE AMINTIRI!.../ Luminița Scarlat.

Despre viața la bloc și vecinii de orice teapă, comparativ cu viața la vilă, fără deranj și bătaie de cap, intră într-un prim dialog pentru reînfiriparea unei iubiri cu foloase, cu poeta Violetta Petre. Cel de-al doilea dialog îl poartă pe tema rătăcirilor și lamentărilor partenerilor care și-au separat viața. Și, de asemenea, autorul reliefează că dragostea e oarbă, fapt pentru care el devine orbitor, iar ea nici nu se poate uita la el de teamă că poate orbi: Eu nu mă uit la bani, precum scârțarii/ Și nici la caș, cum fac, de pildă, corbii,/ Dar de cumva ne-ncurcă ochelarii,/ Îi punem jos și ne iubim ca orbii!/ CA ORBII/ Petru-Ioan Gârda; Mai repede să vii, mă prind fiorii!/ Nu mai lua nici ochelari, nimic,/ Că ne-om iubi, năvalnic, precum chiorii,/ Urlând, pe urmă vom tăcea chitic.../ NĂVALNIC/ Violetta Petre.

Și, în sfârșit, ultimul set de replici este cel cu poeta Sanda Nicucie, un fragment al visării și al dorului, un ludic creat din necuvinte: neverde, nesuspin, neacră, neamară/ DE PLICTISEALĂ/ Sanda Nicucie; netulburel, nepelin, nenimereală/ NE/ Petru-Ioan Gârda, într-un spațiu care aduce a patriarhal: Prin iarbă, fân și prin hambare,/ Mi-ador cdeja să fug de lume,/ C-un vin în traistă, trei volume.../ Ce spui, Ioane, gură mare?/ LA RÂND/ Sanda Nicucie;Ne vom iubi cu disperare/ în grădinița de legume,/ în pat, dulapuri cu costume,/ în munți, în cucuruz, în mare,/ POSTMORTEM.../ Petru-Ioan Gârda. Sau: Iubirea mea, cât mi-e cde dor,/ dar multe mi se par în van,/ gândesc amar, în dormitor,/ întinsă toată pe divan,// Și cu privirile-n tavan,/ îmi pare viața-un film color,/ în stilul hollywoodian,/ același end, doar alt decor,/ DE BĂTRÂNEȚE.../ Sanda Nicucie; Ești însetată de amor,/ dar nurii ți-i arăți în van/ că dau cu kober pe tavan/ și nu am vreme nici să mor!// Mai bine mergi la Servisan/ și ia calmante pentru dor,/ apoi un bidonel de Spor/ și dă cu mine simultan/ DE DRAGOSTE.../ Petru-Ioan Gârda.

“O bună parte din poeziile satirico-umoristice de aici au fosr scrise pentru concursuri de umor (unele cu temă impusă), multe fiind premiate” – spune autorul însuși în Bucuria de moment a lecturii cu care se încheie acest volum scris cu patosul umorului.

Aș încheia acest sublim moment de destindere și voie bună susținând că l-am auzit pe Petru-Ioan Gârda în acest volum! Și spun asta în deplină armonie cu ceea ce afirma marele William Shakespeare: “Soarta unei glume depinde de urechea care o aude, nu de limba care o spune”.

Ottilia Ardeleanu,

Năvodari

11 feb. 2019

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!