agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4921 .



Poveste de Craciun
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [dordealbastru ]

2009-12-18  |     | 



Nu am intenționat să scriu o poveste de Crăciun, nu am făcut asta până acum și posibil nu aș fi scris neapărat despre asta dacă o persoană dragă nu mi-ar fi scris într-un mail:,, Moșul nu vine că nu am fost cuminte”.Mi-am imaginat la câte și la ce s-a gândit dar mai cu seamă la cum s-a simțit când, trăgând linie sub acțiunile întreprinse de-a lungul anului, a concluzionat că nu este o persoană suficient de merituoasă încât să i se împlinească visele de Crăciun.

Extrapolând, m-am gândit la noi toți, la ce oferim, la ce primim și la ce așteptări avem și astfel s-a născut nevoia de a scrie o ,,Poveste de Craciun’’, o poveste atipică, lipsită de strălucire, de magie, dar care se constituie într-o invitație:așadar vă invit să vorbim unii cu alții și fiecare cu sine, despre Crăciunul adevărat, altul decât ceea ce trăim cei mai mulți dintre noi, în mijlocul mizeriei citadine.O să vă spun deci, o poveste despre prețuirea valorilor adevărate, despre oameni și despre întoarcerea la sine.

Am să încep prin a va provoca să va gândiți la ce au devenit ultimile sărbători din viața noastră, vă provoc să evaluați acel surogat în care s-a transformat Crăciunul, asemeni prințului care s-a transformat în broscoi și să va gândiți dacă aceasta este sărbătoarea pe care v-o doriți cu adevărat, dacă mai păstrează ceva din sărbătoarea magică care v-a luminat copilăria, care v-a împodobit casa și v-a înobilat sufletul.

Vă provoc să vă gândiți când ați ales ultima oară, în adevăratul sens al noțiunii de a alege, un cadou.Vă provoc să vă gândiți când ați gătit ultima oară mâncarea pentru Crăciun cu propriile voastre mâini, umplând casa cu aromă de colaci calzi și cozonac aburind.Când a-ți așteptat și a-ți primit ultima dată colindatorii, cu mere roșii, covrigi și cu inima deschisă?Și când a-ți chemat ultima dată prietenii la o seară de Ajun cu țuica fiartă, colinde românești și multă dragoste?De când nu a-ți mai mers să-i comemorați pe cei dragi ai voștrii plecați în Marea călătorie, ducând cu voi o crenguță verde de brad și o candelă?

Dragilor, dacă spunând acestea am pus pe gânduri fie și pe unul singur dintre voi,înseamnă că,,Poveste de Craciun”și-a împlinit rostul.Căci ideal ar fi să ne dăm câțiva pași înapoi cu toții și să privim de la distanță unde suntem acum și mai cu seamă cum am ajuns aici.Să analizăm dacă în realitate acestea sunt așteptările noastre referitoare la drumul pe care-l avem de parcurs și mai cu seamă dacă acestea ne sunt așteptările față de felul în care-l parcurgem.Să ne dezmeticim deci, cât încă mai avem vreme să facem asta, cât nu este încă prea târziu...

Crăciunul comercial cu care ne facem de lucru mulți dintre noi în ultima vreme, nu este nici pe departe ceea ce Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului ar trebui să fie pentru întreaga suflare omenească.Atâția oameni pe străzi, târând după ei sacoșile gemând sub greutatea cumpărăturilor, încrâncenați, nervoși, rigizi, gata să-și îndrepte ocările spre oricine are neșansa să le tulbure cu un gest cât de mic haosul!Atâtea cumpărături care nu și-au găsit utilitatea de-a lungul anului, sunt făcute de Crăciun pe premiza,,poate că o să ne trebuiasca”.Atâta hrană, cu mult peste trebuință, gadgeturi de fel și fel, zgomot și atâtea colinde americane!Totul până la refuz!În plus, pentru a completa tabloul, Moși Crăciuni de tot soiul, pretutindeni.

Ei bine, tocmai de aceea, haideți să ne întoarcem cu toții la normalitate, să vedem în Crăciun ceea ce ar trebui să vedem și ceea ce ar trebui să fie:o sărbătoare a bucuriei, caldă, tandră, înobilată de sentimente deosebite, dosptite în căldura sufletelor noastre.

Haideți să începem prin a împodobi bradul cu cei dragi ai noștri căci de prea mulți ani copiii împodobesc bradul în absența unor mame sau a unor tați cărora mai degrabă le este potrivit apelativul,,roboți corporatiști”decât acela de părinți.

Haideți să ne reinventăm,să redescoperim plăcerea și modul sănătos de a pregăti și de a trăi Sărbătoarea Crăciunului.Să vorbim mai puțin despre Moș'Crăciun și mai mult despre Isus, precum și despre visele noastre, despre ceea ce ne dorim cu adevărat.

Haideți să ne punem de Crăciun dorințe din care să eludăm factorul material, să nu mai îmbâcsim Crăciunul cu dorințe de genul,,Vreau să-mi mărească șeful salariul de trei ori”;,,Îmi doresc postul de director”;,,Vreau un concediu în Bahamas”.De Crăciun să ne punem mai degrabă dorințe altruiste, generoase, în care așa cum însuși spiritul acestei sărbători o cere, să încorporăm factorul suflet.

Haideți să aruncăm măștile personalităților, să rupem lanțurile ce ne leagă de Ego-uri, să ne orientăm spre viața adevărată, spre sinele rătăcit pe undeva pe drumul haotic și iluzoriu pe care-l străbatem zilnic ca într-o transă.

De Crăciun, dezbrăcați de orgolii, de vise mărunte, bani, mașină, conturi, funcții, nume, să ne întoarcem acasă.Să ne întoarcem la tot ce ne încălzește sufletul, să ne întoarcem la părinți, la bunici, la copii, la prieteni.Să ne punem dorințe care să-i vizeze mai mult pe ei și mai puțin pe noi, să le dăruim tuturor iubirea, prietenia, dar mai cu seamă prețuirea noastră.

De Crăciun să reânvățăm să auzim clopoțeii, să ne lăsăm visele să colinde pe la porți știute și neștiute, să mâncăm mere coapte cu scorțisoară, să bem vin fiert cu mirodenii, să lăsăm cerul să ne ningă, să fim oameni...

De Crăciun vă doresc tuturor sa aveți parte de armonie, de iubire, de prețuire și nu în ultimul rând de protecție divină.

Pentru M căruia de Crăciun îi doresc să găsească drumul spre propria-i inima...

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!