agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 983 .



Un debut de roman cuceritor: "În mâna Destinului”, scris de Olguța Luncașu Trifan
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Bibliofilul ]

2016-04-28  |     | 




Este romanul de debut al tinerei scriitoare Olguța Luncașu Trifan, apărut la Iași în editura ROTIPO, iar dacă nu mulți cititori au auzit de el, cauza este generalizată în România unde, anual, apar numeroase titluri de cărți, dar majoritatea în tiraje foarte mici, aproape toate perisabile, condamnate la uitare definitivă, nu ca acum 40-50 de ani când o carte, fie ea cu sau fără valoare, apărea în zeci de mii de exemplare, încât unele titluri vedem că umplu și astăzi rafturile multor biblioteci din toată țara...
Presupunând că un roman valoros ca ”În mâna Destinului” ar exista expus în vitrinele librăriilor mari și mici și că ar ajunge lesne în mâna miilor de cititori, atunci, cu siguranță, faima pe care ar dobândi-o această carte, de numai 214 pagini, ar declanșa epuizarea ei în doar câteva zile. Asta fără nici o îndoială... De aici întrebarea: oare prin ce s-ar deosebi această apariție nouă de multe alte cărți? Prin multe, dar în primul rând prin veridicitatea subiectului ales și prin talentul de excepție al autoarei care, prin stilul ei cu totul acaparator, îl obligă pe cititor să nu o mai poată lăsa din mână – cum bine remarcă și scriitorul Marian Malciu, vicepreședinte al Filialei Olt al LSR, în excelenta prefață a cărții – deși nu are nimic comun cu un roman polițist. Și mai frapant este faptul că autoarea a ales să dezbată un subiect social dintre cele mai banale astăzi, cu întâmplări care s-au repetat din ce în ce mai des în ultimii ani în țara noastră: un cuplu de tineri, neintegrați pe deplin în societatea contemporană, își abandonează fără milă pruncul nou-născut, o fetiță deloc dorită. De existența ei află o tânără femeie care face tot posibilul să o recupereze, trecând prin avataruri de neînchipuit până reușește să o salveze...
Această temă banală este însă îmbogățită cu un complex impresionant de evenimente neprevăzute care ne țin cu sufletul la gură, grație felului cum autoarea conduce acțiunea expusă peripatetic și zigzagat – ”cale-ndelungă, la vale și cotiș, și de-a dreptul...” – cum este scris în ”Iliada” lui Homer. Mai exact, acțiunea are loc undeva într-un oraș din Moldova noastră. Două prietene, relativ tinere, Emanuela și Simona, sporovăiesc până noaptea târziu, ultima informând-o pe Emanuela că băiatul care îngrijește terenul dintre blocuri, Costel, are o concubină, mamă a unei fetițe de șase luni, Luca Daniela Nela, probabil a lui, dar nefiind sigur de paternitatea ei, nu o dorea. Mama fetiței, Ioana, o tânără din seria celor amatoare de... trotuare, chiar mai mult decât Costel, voia să se dispenseze de ea cât mai repede și, după naștere, o abandonează pe un calorifer de la maternitate și fuge. Emanuela, care era căsătorită cu Adrian Romașcanu, un inginer ce lucra în străinătate de aproape doi ani, îi povestește soțului ei, cu lacrimi în ochi despre acest caz. Ei nu aveau copii și legăturile între dânșii erau telefonice. Emanuela îl contactează pe presupusul ”tată” al fetiței, de la care află că micuța Daniela este nebotezată și că se află foarte bolnavă, internată la spitalul de copii unde zilele îi sunt numărate. Dânsa, fiind o femeie credincioasă, o ortodoxă convinsă de tradiția credinței străbune că prin încreștinarea fetiței, deci prin botez, copila s-ar putea face bine, îi mărturisește lui Costel că ar vrea să o boteze pe Daniela și să-i fie nașă, însă tânărul îi propune atunci să fie răsplătit în lei sau dolari. Scârbită, Emanuela se decide să meargă imediat la spital pentru a vedea fetița, însă acolo întâmpină o serie de bariere birocratice și organizatorice atât din partea funcționarelor spitalului, cât și din partea unei doctorițe înțepate, Maria Străinu, mai ales după ce aceasta află că Emanuela vrea să boteze fetița chiar în incinta spitalului. În pofida tuturor tergiversărilor, viitoarea nașă nu cedează; va trece peste toate piedicile, va aduce un preot și o va boteza pe micuța Daniela Nela, în prezența multor martori (asistente, prieteni, medici, inclusiv Maria Stăinu și a mercantililor părinți care priveau toată ceremonia cu totală nepăsare, exceptând gustările servite...)
Rămânem impresionați de puternicul instinct de adevărată mamă al nașei – nana Emanuela – care a descoperit că fetița nu era bolnavă, ci lăsată nespălată și moartă de foame. Ea îi pregătește finuței un trusou de zile mari (parte din el va dispărea la spital). Cu mult optimism, poartă o îndelungă luptă pentru a o salva, vizitând-o zilnic. O spală de straturile de mizerie acumulată pe epiderma corpului, o îmbracă cu ce e mai scump și Daniela devine dintr-o dată o păpușă de o frumusețe rară, un copilaș minune, un îngeraș sănătos și zâmbitor care se atașează puternic de Emanuela în timp ce aceasta o sorbea din ochi. Micuța devenise viața ei și atunci când s-a mai îmbolnăvit o dată, nănuța fetiței s-a îngrijorat mai mut ca înainte.
Mai toată acțiunea cărții se desfășoară în sălile de spital unde, paralel cu urmărirea evoluției copilului, au loc și alte evenimente neprevăzute, precum o furtună cu trăsnete care distrug un tei secular din curtea spitalului. Teiul masiv a căzut peste mai multe mașini avariindu-le serios, ucigând un bărbat și rănind-o grav pe medicul Maria Străinu. Cu ocazia aceasta, dar și cu alte ocazii, descoperim bunătatea și altruismul extraordinar al Emanuelei care salvează o viață prin resuscitare și, săritoare cum era, se interesează îndeaproape de soarta doctoriței Maria Străinu intrată în comă. Va fi alături de Maria până ce ea se vindecă, devenindu-i ulterior o bună prietenă, mai ales pentru că doctorița grav rănită și abia vorbind, îi spusese Emanuelei unde să o caute pe Daniela când dispăruse fără urmă...
Pe parcurs, apar situații noi (dispariția fetiței din spital, fiind mutată la un alt spital); apar personaje noi, precum Dorina, care o ajută la regăsirea finuței, apoi trei figuri de medici de elită: profesorul universitar dr. Dragoș Popescu, de la Spitalul de neurochirurgie, unde iubita lui, Maria Străinu, va fi operată la cap de colegul său Vlad Lăcătușu, un celebru chirurg neurolog, care o salvează pe Maria. Sentimentul profund de iubire al profesorului universitar Popescu pentru frumoasa lui Maria este impresionant și amănunțit descris în câteva pagini. La fel de vestit ca medic și profesor universitar este prezentabilul Șerban Chiriac, un bărbat fermecător, cu ochii albaștri, care încearcă zadarnic să o cucerească pe Emanuela cu comportamentul lui curtenitor de Don Juan nenorocos, refuzat din capul locului de nașa cea fidelă. Totuși, doctorul Șerban, ca și funcționara Ana Maria Bejan, facilitează cu succes momentele de adopție a micuței Daniela de către soții Radu și Elena, o familie de elită care deja mai avea două fete adolescente, bucuroase să primească o surioară mai mică...
Timpul a trecut grăbit, anii s-au scurs repede și... Mâna Destinului a binecuvântat-o din nou pe Daniela Nela care se va maturiza ca o domnișoară extrem de frumoasă și cultă, absolventă a Facultății de Psihologie și a unui curs de Managementul proiectelor europene, apoi după căsătorie se va numi Daniela Nela Anghel, soția lui Petru Daniel, fostul ei coleg, ambii având un splendid băiețel, pe Bogdan Ionuț. Deoarece Daniela a făcut voluntariat la o fundație româno-britanică pentru bătrâni nefamiliști, a fost trimisă în Anglia unde a fost sprijinită să-și materializeze un mai vechi proiect al unei fundații româno-engleze care funcționa în ambele țări, fundația ”În Mâna Destinului”, care ajuta copiii abandonați, copiii orfani ori pe cei cu maladii grave.

*
* *

Așadar, cartea prezentată tratează un eveniment care, ca subiect cvasiliniar, nu înfățișează nimic ieșit din comun. Atunci prin ce oare această lucrare se citește cu atâta nesaț de fiecare pasionat de lecturi de elită?
Vom încerca să explicăm ce anume ne atrage în mod deosebit citind paginile romanului ”În mâna Destinului” ...
Încă de la începutul lor, treptele paragrafelor ne conduc fără tăgadă atât spre subiectul în sine cât mai ales spre evidențierea măiestriei artistice a autoarei. Stilul ei obiectiv de expunere a subiectului, preponderența unor truisme evidente și nedistanțate de inconveniențele adevărului, ne captează imediat atenția. Imaginația scriitoarei se mișcă repede de la o extremă la alta. Discursul epic devine exclusiv moral, liber prozodic, cu un vibrato emoțional și educațional constant; efectul paradoxal al acestei atitudini critice impune un motiv de bază etico-social frizând un impresionant umanism și milă – salvarea unei ființe umane neputincioase. Tonul concesiv, fără excese de moralism, este solemn, fără rigidități, contopindu-se în miracolele unei lumi metafizice cu declinări profund altruiste. Reflexivitatea lexicală este deosebit de melodioasă, punând în evidență sentimentul de instinct matern într-o continuă eflorescență al Emanuelei, dominat de o iubire filială suavă și divină. Deși fetița de șase luni, Daniela, este personajul principal virtual, întrucât în jurul ei se se desfășoară toată povestea, totuși eroul central al romanului rămâne Emanuela, o femeie-înger, frumoasă, inteligentă, iubitoare, blândă, harnică, optimistă, decisă, fidelă, de o demnitate și charismă rară, o eroină cuceritoare, puternică, învingându-și amăgirile și instinctele, o ființă luptătoare cum puține găsim descrise în literatura contemporană. De fapt, urmărită atent, descoperim că personajul predominant se manifestă mai mult lăuntric, total lipsit de obișnuitul eros incitant, cu preponderență prezent la alți prozatori. Celelalte personaje pălesc în comparație cu Emanuela, însă toate îi recunosc aceste calități și superioritatea. Nici nu se putea altfel.
Paginile cărții se pretează la discuții interpretative lipsite de prejudecăți. Emanuela Romașcanu este o moldoveancă vizibil legată de tradițiile ortodoxe seculare, o creștină care nu ar admite compromisuri și în primul rând nu ar admite ca un prunc să nu fie botezat (încreștinat, cum zice ea). Acesta i se pare a fi un păcat de moarte și de aceea autoarea, cu serioase informații teologice și cu multă minuție, ne descrie importanța baptizării copiilor, scena botezului ortodox, fiind prima scriitoare din literatura română care insistă să ne ofere un complex de amănunte interesante, multidetaliat. De altfel, întrucât acțiunea romanului se desfășoară predominant în spitale, rămânem surprinși de bogăția și acuratețea termenilor medicali folosiți, încât un cititor neavizat ar crede că romanul a fost scris de un medic, semn că Olguța Luncașu Trifan s-a documentat serios înainte de a ne prezenta dialogul dintre medici.
Mijloacele expresive ale cărții se diversifică și schimbă firesc direcția acțiunii perfect acceptabile, permițându-i autoarei să treacă de la un dialog colocvial (multe comunicări sunt făcute prin telefon) ori de la secvențe ce seamănă cu rapide reportaje jurnalistice culese de la fața locului (precum scenele tragice din jurul teiului trăsnit) la splendide descrieri ale naturii:
”Emanuela a plecat precipitată, de la spital spre casă, pe jos. Simțea nevoia să se plimbe puțin, să-și limpezească gândurile, să se debaraseze de emoții și grijă. Era o seară liniștită care părea că nu lasă soarele să apună, la orizont instalându-se un amurg ce înroșea zarea cu nuanțe de purpuriu și auriu, un spectru de culori ce provoca la contemplare. Era un miraj. Oamenii se opreau să admire spectacolul celest, iar cei ce aveau aparat de fotografiat imortalizau momentul. Emanuela se așezase pe o bancă, între timp, oferindu-și în dar această bucurie, acest moment de relaxare, care îi transmitea multă liniște, era exact ceea ce avea nevoie. ”
O altă calitate a acestei cărți care face ca lecturarea ei să devină interesantă este folosirea așa numitei tehnici a stilului indirect liber... Numai câțiva scriitori clasici români - printre care Sadoveanu, Rebreanu, Slavici, Marin Preda – au folosit-o cu predilecție. Nici Olguța Luncașu Trifan nu a vrut să se lase mai prejos, fără să abuzeze însă de acest stil indirect-liber (caracterizat prin faptul că propozițiile, frazele și, uneori, dialogurile sunt rostite de un persoaj in petto, adică sunt spuse în gând). Autoarea noastră se dovedește o adevărată maestră în folosirea acestui procedeu în anumite situații când ne lasă a pătrunde în gândurile de taină ale Emanuelei. Iată ce gândește nănuța Danielei când frumosul medic Șerban Chiriac îi face o subtilă curte, invitând-o la... o cafea:
”Ce și-o fi închipuind el? O fi având impresia că eu, Emanuela, sunt o muierușcă proastă care să se topească la farmecele lui și să i se așeze la picioare. Hm! Auzi la el” își exprima Emanuela gândurile pentru sine, simțind cum se enervează doar la propunerea că acest om și-ar putea închipui așa ceva.”
Totuși, simpaticul Casanova nu cedează cu una cu două și nu pleacă... Emanuela îl expediază însă cu finețe:
” – O zi frumoasă! răspunse Emanuela zâmbind triumfătoare (...) ”Probabil că nu a fost obișnuit cu un astfel de tratament”, gândi Emanuela. ”Să se-nvețe minte! Nu tot ce zboară se mănâncă”. (...) ”Cum poate să spună să mă întâlnesc cu el la ora...?”
Fără nicio îndoială, romanul de debut al Olguței Luncașu Trifan poate fi considerat un mare succes al tinerei scriitoare, care a fost nu doar o simplă încercare să placă celor instruiți, ci un adevărat ghid temperamental spre absolut, pentru apărarea ființelor gingașe care au pășit în viață în medii ostile și fără nici o protecție, devenind un fel de manual-model cu o lecție vie de viață și de iubire biruitoare ce egalează cu succes iubirea maternă, putând chiar să o depășească și să o finalizeze într-un model util întregii omeniri. Avem, firește, nevoie de mai multe creații de acest gen, iar de la tânăra autoare care se mai semnează și OLT, ne putem aștepta oricând la surprize similare sau poate și mai mari.



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!