Între supărare și enervare, sau între educație civică și comportare cinică

Asta pentru că, în ultima vreme, nu m-a enervat nimeni și nimic. Eu nu pot să scriu dacă nu sunt nervos. Așa e felul meu, chiar dacă unora nu le place, nu mă pot schimba.
De exemplu, nu m-a enervat boul ăla de taximetrist care, urcând pe trotuar îmi stivește bombeul cu roata Logan-ului. Sunt și eu conducător auto și știu ce înseamnă să te pui în bețe cu unii proprietari de taxiuri. Așa că, ciocul mic și mergi pe burtă până la următoarea stație.
Aici poți vedea cum unui bătrânel i se oprește amărâta de Dacie, tocmai în intersecție, poți auzi cum deșteptul ăla cu Audi negru zbiară ca un descreierat: bă, martalogule, te caută moartea pe-acasă și tu umbli pe străzi, ia-ți în .....mă-tii rabla din drum. Totul a durat câteva zeci de secunde.Trebuia oare să mă enervez? Nu! Mă întrebam, în sinea mea, cum se face că majoritatea flăcăilor de bani gata au cefele ca porcii Mangalița. Sub țestele lor, cred, se găsește doar un strat de grăsime pestilențială.
Cum spuneam, în ultima vreme nu m-a enervat nimeni și nimic. Valea Jiului este în sărbătoare. De la est la vest și invers, toată lumea sărbătorește. Artiști consacrați (mereu aceiași) se bucură de aplauzele frenetice ale publicului eterogen. Ziariștii locali sunt prezenți în toate locurile unde îi poartă fesul și interesul. Împreună cu congenerii mei, scriitorii locali, după o concurență acerbă, scoatem pe bandă rulantă noi produse literare (marcă înregistrată). Cu ocazia acestor serbări câmpenești, dacă te afli în cărțile care trebuie ai șansa să fi invitat de onoare și să-ți lansezi opera către marele public, însetat până peste cap de lectura monumentalelor lucrări literar-artistice. Dacă nu, mergi sănătos, cum spune evreul.
Tot cu această ocazie, noi scriitori locali, și loiali interesului nostru, ne dăm autografe unii altora, ne pozăm unii cu alții și suntem din ce în ce mai conștienți de rolul nostru pe pământul patriei. Asta ne dă încredere în viitorul nostru creativ și suntem convinși, ca și până acum, că puterea locală va spijini și pe mai departe cultura și arta pe meleagurile jiene, din ce în ce mai înfloritoare. Toate acestea sunt lucruri bune, ele nu trebuie să enerveze pe nimeni.
Mă iertați că repet ca un papagal dar, nu pot asocia supărarea cu enervarea. Un om supărat e un om trist. Un om enervat este cu totul altceva. Să mă contrazică cineva mai deștept. Dacă nu, rămân tot la enervare.
Vreau să vă spun că nu mă enervează galopul prețurilor, inflația, inaniția, disoluția. Eu știu, ca și guvernanții noștri, că înainte trebuie să crească prețurile, pe urmă salariile, pensiile, alocațiile și alte drepturi de autor și de om. Așa merg lucrurile, cum spunea Kurt Vonnegut. Nu cum vrea fiece moftangiu. Nu mă enervează nici televiziunile, locale, comerciale, de nișă, de stat (degeaba) și de altă natură. Știu ele mai bine ca mine ce au de lucru, cum să facă non-educație, cum să informeze și mai ales cum să dezinformeze plebea mâncătoare de câlți. Nu mă enervează nici inepțiile unor atoatecunoscători la care suntem nevoiți să belim ochii precum vițeii la poarta nouă, nici celebrii comentatori sportivi în special Costi Mocanu – omul care califică echipele românești în cupele europene înainte de a intra combatantele pe teren. Domnul ăsta e genial, e cool, ce mai încolo și-ncoace. Toate astea sunt lucruri trecătoare. Nu contează ce lasă în urma lor. Sau contează, cine mai vrea să știe?
Aș fi putut să închei aceste rânduri aici. Însă, cum dracul nu doarme, iată că s-a ivit ceva care să mă enerveze. Ceea ce i-a făcut Gigi lu’ Gică, m-a scos rău din sărite. Atât de rău că îmi vine să mănânc termopane.
- Păi bine bă nea Gigi, te știam oier deștept că bogat te-ai făcut mai târziu. E treaba matale ce și cum, dar, n-ai găsit și matale un puțoi de soldat și cu el să mături platoul din curtea clubului Steaua? Tocmai cu regele, tocmai cu simbolul național te-ai găsit să mături frunzele plopilor de pe platoul clubului care te-a făcut mare politician? Află bade că m-ai enervat rău.N-o să mai votez cu tine în vecii vecilor. Amin.
De ce nu pot să-mi văd de treburile mele??
D-aia bă, d-aia și de altele. Dar ce treburi aveam? A.... să mă bucur de verdele pădurii bătând în ruginiu, de soarele toamnei încălzind, deopotrivă, pe cei răi și pe cei buni, pe copii și pe bătrâni. În ilustra-mi sărăcie să mă bucur din plin de viața asta scurtă, mult prea scurtă pentru a mai putea lua parte la suficiența lumii în derivă. Să mă bucur de nimicurile astea, pentru că o să vină zloata și ninsoarea, gerul, frica și frigul, alegerile și alte umilințe și o să mă enervez pe drumari, pe funcționarii publici și pe polițiști, pe cei de la Gospodărire și Termoficare, pe prietenii falși, pe zeii de ghips, pe părinții fără de copii, pe copiii fără de părinți, pe nuca de cocos și pe arborele de cauciuc, o să mă enervez rău de tot pe lumea asta mică.
Ei și?!
Și gata. Punct


Ion Pascal Vlad