Cateodată mă droghez si sunt fericită; mă droghez cu fericirea celor din jur, cu aer poluat, cu asfaltul murdar; ma droghez cu ploaie, cafea si țigari; cu muzica si poze.
Mă simt cretina si zâmbesc fara motiv. Simt cum imi curg prin vene zambete, sentimentele lor, sunete lascive, nopti și picuri de rouă; simt cum zbor stând in autobuzul gol și ascultând liniștea; aud gândurile tale, ale ei si câteodată zâmbesc in mine; ce pueril și lipsit de sens sună tot pentru tine deșii pentru mine e ceva destul de serios.
Mă droghez ca să uit, ca să îmi amintesc și ca să zbor. Zbor zilnic peste orașul grăbit și mă uit la ei cum sunt triști, cum plâng pe dinauntru, cum se zbat cand de fapt ei ar trebuii să simtă, să viseze, să zambeasca și să fie multumiți de ei înșiși.
Ei vor multe, vor de toate și tot pe când eu vreau doar să mă droghez. Zâmbesc și zbor.