învăț să mestec să înghit
din când în când se deschide o ușă se deschide o palmă
eu nu am ce deschide. câteodată încep să cânt
fără melodie
fără refren
fără voce
nu mă opresc toată noaptea
ziua următoare îmi picură pe frunte. a sânge.
lumina are tendoanele tăiate. din când în când se deschide
fereastra. mi se surpă astmatic pe pleoape toată
durerea asta albă a norilor

sunt un cărlig de care atârnă toate privirile
celorlalți e ca și cum mi-ar trage de haine toți colții
trecutului

mereu am să fiu în ultimul vagon
aici întunericul se deschide ca un ochi de-adevăratelea

valurile mă îmbrâncesc din toate puterile
apa mă scuipă mă pescuiește de pe spătarul nisipului
o mână lungă mă prinde de piele mă aduce în prezent
și abia atunci realizez oriunde aș merge înseamnă că m-am pierdut
oriunde aș rămâne înseamnă că te-am pierdut

mestec gumă o înghit
așa îmi lipesc eu toate crăpăturile pe dinăuntru
și toate buricele perforate ale răbdării

aveam nevoie de el mai mult decât de tine
dumnezeule