în pumni strâng muntele ăsta
de prejudecată niarne printre degete
se strecoară realitatea zâmbitoare
trăgând în piept cu nesaț aerul din
plămânul acestei lumi încălțată
cu condurii fermecați ai indiferenței
se cațără pe cele mai înalte idealuri
privind peste umăr arealul dominat
de lucrurile simple de oameni închinându-se
singurătății ca unor promisiuni împărțite
de condeiul ce știe să scrie despre viață
că nu e de vânzare și chiar așa de unde-aș
putea cumpăra acele odăjdii care să-mi
înveșmânteze sufletul cu armură împletită
de salcie proaspătă sau gustând din anafura
zeului să mă-ntoarcă din drumul meu până
la răspântia unde emoțiile se lipesc de ziduri
și numai picioarele-mi merg înainte spre
locul unde renașterea se ridică din firul ierbii
deci hai să urcăm scările acestui zid niarne
poate o să ajungem la o inimă uitată deschisă
iar ce am strâns în pumni să azvârl ca pe o
despărțire vindecându-mă

16 aprilie 2012