ca o muscă între două geamuri tricolorul aruncă vreascuri
sentința decorporată face să mi se zburătăcească nervii
Înghițim calupuri de medicamente după care privim soarele gonflabil și se rezolvă
inima ruptă în 8 ca o carte de joc poate fi încă reasamblată
ca un scalpel în mijlocul visului durerea taie cu precizie nervul de substanța palpabilă
imitația unui mers prin ceață poate încă să dea roade roata de pîine a universului se rostogolește pe jos

o vreme privim cheiul pustiu apa care adună brazdele una peste alta ca niște branhii
respiră lumină și alunecă nepăsătoare peste umbre
seamănă cu ramurile alergate pînă la sens pe ulița copilăriei
nu știu că nu știu nimic